Trădarea intelectualilor

publicat în Comentariu pe 16 Decembrie 2011, 05:39

Trădarea nu poate fi percepută decât ca faptă amorală, căci poate trăda nu doar un netrebnic, ci şi un mare profesionist, dar mai des trădează totuşi rataţii profesional. 

În 1993, Editura Humanitas din Bucureşti publica traducerea cărţii lui J. Benda Trădarea cărturarilor, având un mesaj mai mult popular decât intelectual, căci omul din popor nu-i acceptă pe cei cu guleraşe albe - clasa socială produsă de capitalism, situată între omul care munceşte cu mâna şi cel care stăpâneşte atât munca muncitorului, cât şi pe cea a „guleraşelor albe”. Deşi fac parte din clasa celor ce muncesc, deşi sunt şi ei neavuţi, guleraşele albe trădează mereu şi pe toţi, fiindcă, deşi par intelectuali, ei nu sunt, căci nu produc valori cultural-spirituale, ci doar le aplică pe cele deja create de adevăraţii intelectuali, trădarea lor constând într-o serie de acţiuni neprofesioniste, necinstite şi chiar perfide, prin care le aplică.

Autorii ediţiei a III-a a curricula n-au produs decât sfârâiacul „subcompetenţelor” şi o îngrozitor de neprofesionistă „trecere de la curriculumul centrat pe obiective la cel bazat pe competenţe”, degradând astfel, prin fapta comisă, de la calitatea de intelectuali, pe care totuşi o aveau, la cea de „guleraşe albe”. Dacă această faptă ar fi fost doar o greşeală profesională, respectivii autori s-ar fi arătat receptivi la criticile care li s-au făcut şi ar fi corectat-o. Dar n-au corectat-o, ci, dimpotrivă, o consideră valoare originală deosebită, promovând-o cu toate mijloacele legale şi nelegale… Însă, înainte să trădeze intelectualii, au fost trădaţi ei înşişi - de către politicul care ne guvernează - vorbă să fie! (B. P. Hasdeu, Micuţa) - suveranitatea statală şi independenţa naţională. Se sfârşeşte şi acest an, dar o privire retrospectivă către începutul şi ceea ce a urmat pe parcursul lui ne umple iar inima de mâhnire, deoarece politicul nostru basarabean a trădat din nou educaţia, distrugând şi în 2011 din valorile mai importante ale primilor ani de independenţă şi stopând nu numai reforma democratică a învăţământului, dar şi aruncând acest învăţământ în prăpastia incompetenţei şi a „subcompetenţei”, a prostiei şi fariseismului - căci azi în învăţământul nostru se întâmplă orice, numai nu reforme de fond... Şi cum ar putea să se întâmple ceva semnificativ şi pozitiv în învăţământ, dacă legislatorii aşa şi n-au reuşit să aprobe cadrul juridic necesar reformelor în domeniu?!

Dar e bine că n-au reuşit, fiindcă ceea ce le-a propus Executivul pentru legiferare ar trebui nu legalizat, ci „arestat” şi interzis prin lege. Deocamdată însă în sertarele Ministerului Educaţiei sunt „arestate” cele mai valoroase documente ale reformei şcolare, şi e suficient să amintim doar Concepţia şi Strategia formării profesionale a personalului din învăţământul preuniversitar şi Concepţia evaluării rezultatelor şcolare, deşi de la elaborarea lor pe la acest minister s-au perindat deja câţiva miniştri... N-au fost „arestate” însă „subcompetenţele”, standardele de conţinuturi şi curriculumul fără obiective. A fost şi continuă să fie sechestrată şi umilită în nedreptate doar adevărata intelectualitate pedagogică, atâta câtă a mai rămas, căci guvernanţii noştri democraţi - vorbă să fie! - nici nu s-au gândit s-o apere de agresiunea „guleraşelor albe”, alias a mediocrităţilor, pentru care fapt riscă să rămână în istorie cu supranumele de guvernanţii subcompetenţelor!..