Actualitate

Tradiţii şi superstiţii de Întâmpinarea Domnului.Ce este interzis să faci astăzi

În tradiţia populară, la 2 februarie este marcată Ziua Ursului sau Stretenia.

În această zi, Mântuitorul este dus la Templu de Fecioara Maria şi Iosif pentru împlinirea învăţăturii Vechiului Testament, conform căreia orice prim născut de parte bărbătească să fie închinat lui Dumnezeu la 40 de zile de la naştere. Se dau jertfă o pereche de turturele sau doi pui de porumbel, moment în care se făcea şi curăţirea mamei.

În templu, Iosif şi Maria întâlnesc doi oameni vârstnici ieşiţi din comun, încărcaţi de ani dar plini sufleteşte, profeţi ai viitorului, simboluri ale unei bătrâneţi deschise, înţelepte şi vii, în stare să întrezărească ceea ce alţii încă nu văd – dreptul Simeon şi prorociţa Ana.

Fiul lui Dumnezeu întrupat a fost purtat în braţe de Fecioara Maria, care I L-a încredinţat în biserică dreptului Simeon care I S-a închinat cu smerenie.

În acea zi, dreptul Simeon a trecut la Domnul.

Tradiţii şi superstiţii de Întâmpinarea Domnului
În zilele noastre a rămas, ca o îndatorire creştinească a mamelor, de a aduce pruncii la biserică, la 40 de zile după naştere, pentru moliftă, pentru curăţirea lor şi pentru închinarea pruncilor la sfintele icoane, la altar, şi a aduce pe noul-născut ofrandă lui Dumnezeu.

Conform tradiţiei, în acest moment preotul însemnează cu semnul sfintei cruci pe mamă şi pe prunc, apoi punând epitrahilul (patrafirul) şi mâna dreaptă pe capul mamei, dupa rostirea binecuvântării şi a rugăciunilor, citeşte cele cinci molifte din Aghiazmatar.

De sărbătoarea Întâmpinării Domnului, ziua mai este numită şi Stretenie sau Ziua Ursului.

Stretenie este un cuvântul preluat din scrierile liturgice slavone, cu sensul de ”întâlnire” sau ”întâmpinare”. Legat de acestă zi, se credea că Stretenia, simobolizând o divinitate meteorologică feminină, trecea peste ape, iar dacă acestea nu erau îngheţate, Stretenia făcea un pod de gheaţă peste ele.

Tradiţii şi superstiţii de Stretenie sau Ziua Ursului
În această zi anotimpul rece se confruntă cu cel cald, Ziua Ursului (care mai este numit Al Mare sau Martin ori Martinul cel Mare) fiind un reper pentru prevederea timpului calendaristic.

În perioada 1 – 3 februarie în credinţa populară se marchează „Martinii de iarnă”, când ursul are – pe lângă rolul de tămăduitor, aducător de noroc, belşug şi fertilitate – şi pe cel de prezicător al vremii. Astfel după această zi se considera că vremea evoluează după cum este de Stretenie comportamentului ursului.

De Întâmpinarea Domnului se obişnuia să se aşeze în calea ursului bucăţi de carne sau vase cu miere de albine. Trebuie să amintim că, în trecut, ursul era venerat pentru curajul și puterea sa, care se credea că putea fi transferată asupra oamenilor și mai ales a copiilor prin anumite practici magice. Astfel puterea ursului era transferată asupra acestora dacă aceştia se ungeau, în această zi, cu grăsime de urs.

De asemenea, bolnavii de „sperietoare” erau trataţi în această zi prin afumare cu păr smuls dintr-o blană de urs.

Bătrânii prognozau vremea de Ziua Ursului
Tradiţia de Întâmpinarea Domnului spune că, dacă în această zi este soare, ursul iese din bârlog şi, văzându-şi umbra, se sperie şi se retrage, prevestind, astfel, prelungirea iernii cu încă 6 săptămâni, iar dacă cerul este înnorat, ursul nu-şi poate vedea umbra şi rămâne afară, prevestind slăbirea frigului şi apropierea primăverii.

Tot de Ziua Ursului, în funcţie vreme, bătrânii făceau prognozarea timpului optim al culturilor de peste an, stabilind chiar un „grafic” al semănăturilor de primavară. În unele zone, ziua era considerată şi începutul anului nou pomi-viticol, iar pomii fructiferi fără rod în anul trecut erau amenintaţi cu securea, crezându-se că în acest fel vor deveni roditori.

Târcolitul viilor, obicei de Stretenie
Un vechi obicei care se practică în ziua de Stretenie este “Târcolitul viilor” (care urmează după ce horticultorii sărbătoresc, la 1 februarie, „Arezanul viilor”), conform căruia capul familiei are datoria de a trece pe la vie în dimineața acestei zile, cu un fel de caltaboș – numit ”bundărete”, simbolizând prosperitatea și abundența – și o sticlă de vin în traistă, va ocoli via de trei ori, va pune în fiecare colț al podgoriei o bucată de caltaboș, după care va tăia o coardă de viță pe care o va unge cu funingine și va bea o gură de vin.La final, după ce toate acestea au fost îndeplinite, va rosti o formulă magică: “Doamne, să-mi faci strugurii cât bundaretele de mari !”, apoi va planta în grădina casei coardele tăiate pentru a simboliza ”norocul viei”.

Se mai spune despre Stretenie că este o zi cu multe ceasuri rele, iar cine se naște sau cine face nuntă în această zi va avea parte numai de necazuri și nu-i va merge bine, potrivit rador.ro.

În această zi, de Întâmpinarea Domnului, a Streteniei sau Ziua Ursului, se mai spune că „se strâmbă pârtia”, adică începe să se topească zăpada.Observator.tv 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *