Actualitate

Traian Basescu: Oamenii din R. Moldova trebuie iubiti, dar si sprijiniti!

Ieri, pentru cateva minute, fiecare sat de pe soseaua Chisinau-Cahul a fost traversat de doi presedinti de stat, de doua echipe de ministri si de o multime de functionari, jurnalisti si politisti. Este pentru prima data cand un presedinte roman s-a decis sa strabata cu masina tocmai o jumatate de Moldova. Traian Basescu, insotit de Mihai Ghimpu, a pornit spre Cahul ca un oaspete si a ajuns ca un frate.

Ca niciodata, acest traseu a fost curatat de zapada si presarat cu antiderapant – a recunoscut-o insusi ministrul Anatol Salaru, care a precizat ca s-a muncit toata noaptea. Numai ca antiderapantul n-a astupat si gaurile din asfalt… In ciuda acestui fapt, moldoveni stateau mandri pe la intersectii sa faca cu mana celor doi presedinti. Copii cu sanii, oameni cu lopeti in mana sau cu galeti porniti la fantana ramaneau inmarmuriti cand vedeau ca trece ditamai delegatia. Pompieri, surori medicale, lume de peste lume a iesit sa vada alaiul. Iar politistii salutau smirna coloana…

„…inghetat de placere”, asteptandu-l pe Basescu

Conform programului, dis-de-dimineata, Traian Basescu, insotit de omologul sau Mihai Ghimpu si delegatiile amandurora, au mers la sudul republicii. Peste doua ore ei au ajuns la Cimitirul de onoare al ostasilor romani de la ?iganca. Aici, vreo mie de oameni au venit sa-l vada pe Basescu. Imediat dupa ce oaspetele coboara din masina, oameni cu flori si drapele tricolore si europene in maini incep a scanda: „Basescu!”. Dupa ce-i repeta de mai multe ori numele, o femeie striga, mai timid: „si Ghimpu!”. Pret de cateva minute delegatiile asista la un „Te Deum” la cimitirul eroilor romani cazuti langa Cantemir, dupa care sunt trase cateva salve de arma in amintirea celor morti pe campul de lupta. Primarul de ?iganca se apropie de Basescu si-i spune ca „a inghetat de placere” asteptandu-l. In spatele lor, oamenii scandeaza: „Traiasca Moldova, Ardealul si ?ara Romaneasca!”. Presedintele Romaniei nu se poate abtine sa nu faca o baie de multime. La cativa pasi, o profesoara se declara mandra ca a venit sa-l vada pe Basescu. In cele din urma, coloana oficiala porneste la Cahul. Numai ca in urmatorul sat copii si maturii le ingradesc calea. Din portbagajul unui „Mercedes” se aude strident „Desteapta-te, romane!”. Coloana de automobile opreste, iar Traiana Basescu iese repede din masina ca sa dea mana cu oamenii. Ii imbratiseaza si face poze cu ei.

La Cahul delegatia ajunge pe la ora mesei. Si aici – lume multa cu bratele deschise. In piata din centru se vad cateva sute de oameni. Din nou baie de multime. Cateva femei mai in varsta se pun la cale: „Noi o sa-l strigam si el o sa vina”. In cele din urma vine Ghimpu la ele. „Dle Ghimpu, noi va sustinem. Nu va lasati batut”, ii spun acestuia. Dupa care, cei doi presedinti intra in incinta Universitatatii „B. P. Hasdeu”, unde au programata o intalnire cu studentii si profesorii. Lumea ramane cuminte in fata universitatii. Cativa barbati isi povestesc cum au dat mana cu seful Romaniei. De la femei aflam ca l-au asteptat doua ore ca sa-l vada. O profesoara din Branza este foarte fericita si regreta ca nu si-a luat si feciorul. O alta femeie din Cahul, Maria Savcenco, e mai trista. Imi spune ca nu a inteles cand vor inaugura Consulatul. Zice ca e bolnava si nu are nici bani, nici puteri sa ajunga la Chisinau sa-si faca viza. Dar are o fiica peste Prut si ar vrea sa nu mai existe granite si vize…

„Tanara generatie este un lucru esential”

„Am venit cu multa bucurie la Universitatea „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul pentru ca intalnirea cu tanara generatie din Moldova este un lucru esential. Romania nu priveste la dvs. de undeva de pe un postament. Noi nu suntem departe de dvs. si noi avem de evoluat. Chiar daca Puterea de la Chisinau s-a schimbat, e nevoie ca RM sa-si ia un avant ferm catre UE, sa faca reforme si sa reorganizeze institutii”, le spune presedintele Romaniei studentilor basarabeni. El vorbeste despre o solidaritate nationala si despre costurile si sacrificiile pe care romanii le-au suportat in calea aderarii europene. „Si romanii au strans din dinti cand s-au marit preturile, dar cu totii am vrut sa ajungem in UE si sacrificiile merita facute”, mai spune seful statului roman. Basescu promite ca, in scurt timp, va fi negociat un acord in domeniul educatiei si vor fi reluate extensiile universitare.

Cladirea consulatului

Dupa ce au semnat in cartea de onoare a Universitatii, cei doi oficiali s-a indreptat spre cladirea in care va functiona consulatul din Cahul. Intra intr-o casa cu etaj, pe care a ramas scris „Banca de Economii”. „Sa o luam ca, dupa aia avem de lucru”, spune ministrul roman al Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, care iese primul din cladire, semn ca reparatia va dura mai mult decat pana pe 31 martie. Deasupra, tavanul e crapat in mai multe locuri. In acest rastimp Basescu discuta cu o functionara despre situatia procedura de achizitionare a cladirii. „Se lucreaza la plan. Nu exista inca un act de proprietate”, zice ea. Si in fata viitorului consulat multimea scandeaza „Basescu!”. De data aceasta el intra repede in masina si pleaca. Cateva femei o striga pe ministra Elena Udrea. Aceasta se lasa rugata, dupa care se apropie de basarabence. „Sa ne traiti, sa aveti bucurii”, ii spun ele la despartire.

Obosite de drumul lung, delegatiile se indreapta spre punctul de trecere de la Oancea, unde se despart. Mihai Ghimpu ii multumeste lui Basescu pentru vizita si o ia inapoi spre Chisinau. Inapoi parca drumul e mai plin de gropi. Si de griji.

 

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *