Actualitate

Transnistria şi-ar putea crea propria criptovalută

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la mass-media din regiune, directorul companiei "Tehnopark", Veaceslav Cernikevici, a amintit la panoul tematic "Economia digitală: tehnologiile blockchain" că administrația de la Tiraspol s-a gândit să atragă investiţii în acest domeniu încă în 2017, iar la începutul anului 2018 a fost adoptată legea cu privire la dezvoltarea tehnologiilor informaţionale blockchain, ceea ce a provocat un mare interes pentru investitorii străini şi cei locali.

"Acum funcţionează şapte ferme la Râbniţa, Bender şi Tiraspol. Printre investitori se numără şapte rezidenţi străini ai zonei economice libere şi doi rezidenţi locali. Au fost create 32 de locuri de muncă. Consumăm 3,7 MW/oră. Aceasta nu este foarte mult, dar când vezi cât de mulţi bani şi efort investeşti pentru dezvoltarea lor, aceasta este o cifră serioasă pentru şase luni. Primul "cent" din acest program a ajuns în buget deja în luna mai", a comunicat el.

Potrivit lui, propunerile investitorilor continuă să vină, la una dintre platformele de mining se aduce şi echipamentul deja.

Specialistul consideră că realizarea proiectelor în domeniul tehnologiilor blockchain este o modalitate rapidă de a extrage venituri suplimentare la buget, de aceea, "planurile companiei de stat prevăd majorarea consumului de energie prin echipamentele speciale până la 20-25 MW/oră până la începutul anului 2019".

Printre avantajele Transnistriei în domeniul tehnologiilor digitale, participanţii la şedinţă au menţionat electricitatea ieftină, scutirea rezidenţilor zonelor economice libere în domeniul tehnologiilor blockchain de impozitul pe venit, precum şi scutirea de taxele vamale la importul de echipamente.

Menționăm că prețul mic al energiei electrice în regiune se datorează faptului că Tiraspolul nu achită pentru gazul rusesc consumat, datoria fiind de circa 6 miliarde de dolari.  

Sursa: Radiochisinau.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *