O parte din săteni protestează în fața Parlamentului, alții sunt gata să adere la PD doar pentru a avea cu ce se deplasa acasă
Chiar dacă se află la numai 30 km de Chișinău, satul Puhoi din raionul Ialoveni nu are o rută directă de transport spre Capitală. După 11 ani, în care sătenii își caută dreptatea, recent, în rezolvarea situației respective s-a implicat însuși ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici. Oricum, soluțiile oferite de minister par să nu fie pe placul locuitorilor. TIMPUL s-a deplasat la Puhoi, pentru a afla, din prima sursă, cum a apărut această problemă, de ce ea durează la nesfârșit și care este în realitate poziția Ministerului Economiei și Infrastructurii vizavi de acest caz.
În ziua în care am ajuns la Puhoi, oamenii, chiar dacă se grăbeau, erau nevoiți să aștepte câteva zeci de minute în stație, pentru a prinde vreun microbuz, care vine din alte localitate, dar trece și prin satul lor. Tatiana, o mămică de 27 de ani, își duce zilnic trei copii, din cei patru, la o grădiniță din Chișinău. Ea ne spune că, de multe ori, dimineața și seara, stă în stradă câte o oră sau două în căutarea unui transport, în care să nu fie îmbulzeală. „Satul Puhoi ar trebui să aibă propria rută, pe care să circule autobuzele cumpărate din banii noștri. Ne-am săturat în fiecare dimineață să stăm ticsiți în microbuzele de pe ruta Văratic și să ne calce toți pe picioare”, explică femeia revoltată.
Câțiva pași, mai la vale, stau trei bărbați. Unul dintre ei, pe nume Trofim, se arată foarte supărat de această problemă. Ne povestește că puhoienii luptă, de doi ani, pentru a găsi o soluție, iar guvernanții se fac că nu-i aud. „Ne-am săturat să așteptăm mană cerească de la ei. De aceea am strâns mână de la mână și am cumpărat două autocare, care acum ruginesc în parcarea satului, pentru că nu ne dau ruta noastră. Celor de la guvernare nu le convine să vină bani în bugetul local, din care să cumpărăm o casă unui sărac sau să lecuim un sătean bolnav. Ei vor să-și pună toți banii în buzunar”, adaugă Trofim.
De fapt, în Puhoi, oriunde te-ai întoarce, peste tot, oamenii vorbesc despre lipsa rutelor spre Chișinău. Potrivit primarului satului, Petru Frunze, problema transportului public își are rădăcinile încă din anul 2007, când cursele spre Puhoi au fost prelungite până în satul Văratic. În 2011, când a devenit primar, el a făcut multe demersuri către Ministerul Transporturilor, până când, în anul următor, au fost deschise, în sfârșit, șapte curse spre Puhoi. Însă fericirea sătenilor nu a durat prea mult... „Ministrul de atunci ne-a promis că pe aceste curse vor circula autocare, însă nu s-a ținut de cuvânt. Oamenii călătoreau oricum în condiții inumane”, explică primarul.
Din păcate, nici autocarele cumpărate de diasporă nu au circulat prea mult pe ruta Puhoi-Chișinău, deoarece prețul unui bilet la ele era cu doi lei mai mic decât la microbuzele de pe același traseu. Respectiv, autocarele au început să reprezinte o adevărată amenințare pentru agenții economici. În ciuda acestui fapt, puhoienii au continuat să lupte cu sistemul neprietenos, pentru ca în 2015 să obțină o mică victorie. Atunci, spre Puhoi au fost deschise alte patru curse pentru un al treilea agent economic, care erau efectuate cu aceleași două autocare. Acestea au circulat până în 2017, când cursele au fost anulate la solicitarea agenților economici de pe ruta Văratic-Puhoi-Chișinău. „Ei simțeau o adevărată concurență, deoarece un bilet de călătorie cu autocarul costa 10 lei, pe când la microbuz era de 15 lei”, explică edilul.
Uluiți de cele întâmplate, puhoienii au început să protesteze ba la sediul ANTA, ba la Guvern, până când au fost auziți de noul ministru al Economiei, Chiril Gaburici. Petru Frunze ne relatează că ministrul a avut o discuție cu reprezentanții satului și a spus că va rezolva această problemă. „Domnul Gaburici a solicitat secretarului de stat, domnului Sergiu Bucătaru, să caute soluții, pe care să le coordoneze cu Primăria Puhoi. Însă Bucătaru nu a coordonat nimic și a venit doar cu niște informații prin intermediul mass-mediei, ca să prostească oamenii”, susține edilul.
Petru Frunze se arată foarte revoltat de faptul că presa a anunțat despre soluționarea problemei transportului în Puhoi, deși, în realitate, nu s-a făcut nimic. El ne asigură că, pe ruta Văratic-Puhoi-Chișinău, așa cum au fost 18 curse, așa au și rămas, doar că cinci dintre ele au fost înscrise, pur formal, pe ruta Puhoi-Chișinău. „Nu a fost suplinit nici numărul de autocare, nici prețul călătoriei nu s-a micșorat. De aceea locuitorii satului vor protesta în continuare”, specifică primarul. Potrivit lui, puhoienii își doresc să fie deschise zece curse spre satul lor, expuse la un concurs public, la care să participe Primăria cu autocarele sale și alți agenți economici, și să fie aleasă cea mai bună ofertă.
Oficialul a adăugat că primarul Frunze nu poate avea condiții mai speciale decât restul agenților economici, deoarece, în orice situație, trebuie respectat Regulamentul privind eliberarea și utilizarea autorizațiilor de transporturi rutiere. Prin urmare, a precizat ministrul, puhoienii ar trebui să aștepte anunțul privind concursul public până pe data de 15 februarie, conform procedurii.
La scurt timp după această declarație pentru TIMPUL, Chiril Gaburici l-a invitat pe Petru Frunze la o discuție, pentru a identifica soluții. Ulterior, primarul a declarat că, din cele zece curse solicitate de săteni, ministerul le-ar fi dat numai două, pentru orele de vârf. În acest mod, pot fi utilizate și autocarele Primăriei, dacă aceste unități de transport vor fi incluse în firma unui agent economic de pe ruta Văratic-Puhoi-Chișinău.
De asemenea, Frunze reiterează că i-ar fi explicat ministrului că rezolvarea acestei probleme se tergiversează încă din anul 2011. Primarul de Puhoi a mai solicitat să fie anulate propunerile, secretarului de stat Sergiu Bucătaru. „D-ul Bucătaru permanent afirma că este imposibil să fie deschise cursele solicitate, deoarece nu există probleme în transportul public din Puhoi, iar dl. ministru Gaburici a găsit imediat doua curse pentru orele de vârf. Consider că din cauza propunerilor dl. Bucătaru este imposibil de identificat soluții,deoarece totul a fost făcut pentru a nu fi afectați financiar agenții economici”, explică sursa.
Potrivit lui Pentru Frunze, primăria Puhoi va colabora în soluționarea problemei cu o altă persoană care nu activează de mult timp la Ministerul Economiei și Infrastructurii. Astfel, împreună vor analiza graficul de activitate, ca ulterior să propună ministrului soluții. În concluzie primarul de Puhoi a adăugat că după 11 ani, carul începe să se miște din loc.
|
Părerile sunt împărţite atunci când vine vorba de aspectul bananelor. Unii le preferă pe cele verzi, iar alţii le preferă pe cele negre, foarte coapte. Regula este destul de simplă cele verzi sunt mai crude, iar cele negre sunt coapte deja. Oricum ar fi bananele sunt bogate...
( ) Citeşte tot articolulCeea ce visăm poate avea o anumită semnificaţie asupra realităţii pe care o trăim zi de zi. Simbolurile şi semnificaţiile viselor sunt destul de complexe, iar ca să ne dăm seama dacă au impact asupra vieţii noastre trebuie să le descifrăm, scrie stiridinlume.ro.
( ) Citeşte tot articolulFructele uscate sunt ideale ca gustare, dar cât sunt ele de sănătoase, când ar trebui să le evităm și cum pot înlocui fructele proaspete? Auzim deseori că este foarte important să mâncăm fructe și legume, iar în acest context o să vorbim despre fructele...
( ) Citeşte tot articolulBerbec Începi să-ți găsești acea parte din optimism pe care ai mai pierdut-o în ultimul timp. Ai noroc că în jurul tău sunt oameni care te susțin și cumva te ajută să treci prin tot procesul cu care ai de-a face în evoluția ta.
( ) Citeşte tot articolulMaximele termice ale zilei vor fi de -6..-9 grade Celsius în nord, -5..-8 grade în centru și -4..-7 grade în raioanele de sud.
( ) Citeşte tot articolulIn primul rand, pentru a va da seama de ce muraturile va pot ajuta sa slabiti, este bine de cunoscut faptul ca au foarte putine calorii. Mai precis, un castravete murat de peste 140 de grame nu are decat 17 calorii, 200 de grame de varza murata nu au decat 25 de calorii si o gogonea medie are...
( ) Citeşte tot articolulÎn fiecare an, la mijloc de ianuarie, vorbim mult, spumos şi superficial despre Eminescu. E o tradiţie care sperăm că odată cu scurgerea timpului va deveni şi una profund naţională.
( ) Citeşte tot articolulAstăzi se împlinesc 171 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, unul dintre cei mai importanţi poeţi din istoria României. Fotografiile cu el pot fi numărate pe degetele unei singure mâini.
( ) Citeşte tot articolulSfinţii Cuvioşi Pavel Tebeul şi Ioan Colibaşu sunt pomeniţi în Biserica Ortodoxă la 15 ianuarie, transmite realitatea.ro. Sfântul Pavel a trăit în timpul împăraţilor romani Deciu (250-253) şi Valerian (253-260), prigonitori ai creştinilor.
( ) Citeşte tot articolul