Actualitate

Trei persoane au decedat în urma accidentelor produse de Paştele Blajinilor

Potrivit Serviciului de presă al Inspectoratului Naţional de Patrulare, în zilele de sărbătoare au fost depistaţi peste 40 de conducători auto în stare de ebrietate la volan, iar alţi peste 200 de șoferi au depășit limita de viteză.

„În aceeași perioadă, au fost sancționate peste 10 persoane pentru acte de huliganism, iar 30 pentru că au consumat alcool în locuri publice. Amenzi au primit și cei care au avut o conduită neadecvată în transportul public, au tulburat liniștea publică sau au comercializat ilicit produse alimentare”, a comunicat aceeaşi sursă.

Purtătorul de cuvînt al Centrului Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească, Diana Blănaru, a menționat pentru agenţie că în ultimele trei zile circa 20 de persoane au avut de suferit în urma intoxicaţiilor. „Printre acestea se numără intoxicaţii alimentare, cu alcool, sau cu alte substanţe toxice”, a afirmat Blănaru.

Conform datelor Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, un copil a fost salvat, iar alte două persoane au decedat ieri în urma unor incendii care au avut loc în R. Moldova. În primul caz, un copil de șapte ani a fost salvat de către pompieri după ce gospodăria în care se afla a fost cuprinsă de flăcări. Incendiul a avut loc în municipiul Bălți. Alte două cazuri, în care au decedat doi bărbați, au avut loc la Comrat, şi în localitatea Buda din raionul Călăraşi.

MOLDPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *