Actualitate

Tricolorul ne uneşte! Expoziţie de stindarde şi drapele ale R.Moldova, la Ploieşti

Expoziţia – organizată sub egida Consiliului Judeţean Prahova, Bibliotecii Judeţene „Nicolae Iorga” (director Mihaela Radu), Asociaţiei Cultul Eroilor „Regina Maria” Prahova, Asociaţei Române de Drept Umanitar – Filiala Prahova (ARDUPH), în colaborare cu Centrul de Cultură şi Istorie Miltară din Republica Moldova, Muzeul Serviciului Vamal al Republicii Moldova – etalează 37 de replici inedite de steaguri istorice – ce cuprind o perioadă de-a dreptul impresionantă – de la stindardul geto-dacic, la flamurile de luptă şi steagurile domnitorilor Moldovei, până la drapelul mişcării democratice din decembrie 1989.

Majoritatea exponatelor reprezintă copii reproduse minuţios, originalele păstrându-se la muzeele din Bucureşti, Athos, Moscova şi în alte centre de cultură ale lumii.


Evenimentul, găzduit de Sala Coloanelor din Palatul Culturii Ploieşti, face parte din Programul Naţional ROMÂNIA 100 şi este dedicat centenarului creării Statului Naşional Unitar Român.

Manifestarea s-a bucurat de prezenţa unor înalte personalităţi din R.Moldova şi România: Vasile Popovici – secretar al Ambasadei R.Moldova în România, col.dr. Vitalie Ciobanu – şeful Centrului de Cultură şi Istorie Militară, R. Moldova, col. Petru Costin – autorul colecţiei, R.Moldova, col. rez. Andrei Covrig – reprezentant al Asociaţiei de Drept din R. Moldova, Rodica Paraschiv – prefectul judeţului Prahova, col. rez.dr Dumitru Codiţă – vicepreşedinte Cultul Eroilor Prahova şi preşedinte ARDUPh, col.rez. Constantin Chiper – preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor Prahova, Mircea Cosma – preşedintele Fundaţiei Mihai Viteazul Ploieşti. Ludmila Sfârloagă, consilier judeţean, vicepreşedinte al Congresului Puterilor Locale şi Regionale din cadrul Consiliului Europei, Strasbourg.

De asemenea, în ciuda caniculei sufocante, un numeros public a ţinut să fie prezent la această manifestare. “Colectia de stindarde şi drapele este impresionantă, aceste exponate reflectând felul cum înaintaşii noştri din stânga Prutului au păstrat aceste simboluri, uneori chiar cu preţul vieţii.

Acolo, în stânga Prutului, s-a păstrat un românism puternic, pe care urmaşii lor au obligatia să-l păstreze. Imnul „Deşteaptă-te, române” ar trebui să fie un crez al nostru, al tuturor, el fiind de mare actualitate. Trebuie să fim deştepţi şi să avem mândrie pentru simbolul nostru naţional, Tricolorul”, a spus Rodica Paraschiv, prefectul judeţului Prahova.

La rândul său, Vasile Popovici a ţinut să remarce că această impresionantă colecţie reflectă faptul că, „indiferent de vitregiile vremurilor, originea noastră, a celor aflaţi pe ambele maluri ale Prutului, este comună, demonstrând identitatatea de neam, indiferent ca azi trăim în două state independente”.

Col.dr, Vitalie Ciobanu a prezentat, în cuvântul său, o serie de proiecte comune pe care le are in vedere instituţia pe care o conduce, precum o revistă de istorie militară, monografii, dar şi alte acţiuni menite să-i apropie pe românii din dreapta şi stânga Prutului. “Bucuria participării la acest eveniment este un pic estompată de amărăciunea pe care mi-a provocat-o un înalt demnitar de la Chişinău, care, aflând că prezentăm o expoziţie de drapele şi stindarde în România, mi-a atras atenţia ca, nu cumva, să terfelim istoria Moldovei!, a mărturisit col.rez. Andrei Covrig. În continuare, domnia sa a mai spus: „am venit în România unde avem frati, surori, prieteni. Exponatele de faţă reprezintă Moldova, pentru drapelul tricolor şi-au dat viaţa peste 400 de basarabeni în războiul ruso-moldovenesc din 1991-92, în urma căruia Transnistria, parte a teritoriului nostru, se află şi acum sub ocupaţie rusească”.

Cu deosebit interes a fost aşteptat cuvântul artizanului acestei expoziţii, col. Petru Costin, autorul impresionantei colecţii de stindarde şi drapele, care a spus: „Colecţia pe care o vernisăm azi la Ploieşti vine după expoziţia prezentată acum cîteva zile la Suceava, la întâlnirea preşedintelui român Klaus Iohanis cu preşedintele R.Moldova, Timofte, amândoi apreciind efortul nostru, în realizarea colecţiei, mândrie a neamului nostru românesc. De altfel, această colecţie a fost prezentată în multe ţări din Europa, dar cel mai mult ne-a bucurat atunci când, la parada militară din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, a avut, în fruntea sa, stindardul lui Ştefan cel Mare, alături de Tricolor. Practic, colecţia asta nu are odihnă. In continuare, ea va fi prezentată la Universitatea de la Vălenii de Munte, dar şi în alte locuri din România.

Revenită acasă, la Chişinău, colecţia este solicitată de numeroase şcoli, universităţi, Invitat să ia cuvântul, Mircea Cosma, preşedintele Fundaţiei Mihai Viteazul, a spus: “Prima punte peste Prutul blestemat, la care am participat, alături de jurnalistul Ioan Popescu, aici de faţă, a fost la neuitatul Pod de Flori de la Fălciu-Ţiganca, la 6 mai 1990. În anii care au urmat după cucerirea Independenţei şi suveranităţii R.Moldova am reuşit să înfrăţim judeţul Prahova cu 5 raioane din sudul Basarabiei, am ridicat 15 busturi ale unor voievozi şi oameni de cultură români, am donat mii de cărţi, manuale şcolare şi tehnică de calcul unor şcoli săteşti, am stabilit numeroase schimburi economice şi culturale, am iniţiat căteva proiecte de dezvoltare a zonei de sud a R.Moldova, printre care Parcul industrial din Cimişlia. Toate astea pentru că ne unesc cele trei culori ale drapelului naţional, culori pe care le regăsim şi în aceată excepţională colecţie, dar şi în semn de respect şi apreciere pentru valorile neamului românesc, mă refer,concret, la eroii care şi-au dat viaţa pentru Unire. Mă gândesc, în primul rând, la Constantin Stere, basarabeanul din Sfatul Ţării, la propunerea căruia s-a realizat
instituţii,organisme militare…”

Unirea din 1918. În memoria lui, Fundaţia Mihai Viteazul va dona un bust oraşului Soroca, care va fi dezvelit pe 27 august. Dar nu voi avea linişte şi pace până când la fiecare primărie din România şi R.Moldova nu va exista un monument dedicat eroilor români, car s-au jertfit pentru Tricolor, pentru neamul românesc”.

Au mai rostit, scurte alocuţiuni despre importanţa evenimentului col.rez.Constantin Chiper şi dr.Dumitru Codiţă.

În finalul manifestării, dna Ludmila Sfârloagă a acordat peronalităţilor prezente, din partea Cosiliului Judeţean Prahova, câte o Diplomă de Excelenţă.

Ioan POPESCU

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *