Film

Trofeul „Cronograf” a plecat în Israel

Regia şi imagina acestui film sunt semnate de Barak Heymann.

„În pas de dans cu Alfonso” oferă spectatorilor o poveste şi un portret neobişnuit al lumii interioare a persoanelor în vârstă, o privire asupra infinitului din noi, unde speranţa de a găsi marea dragoste nu piere niciodată.

Premiul pentru „Regie” a revenit filmului polonez „Peştişorul de aur” (Goldfish), regia şi imaginea fiind semnate Tomasz Wolski. Premiul pentru „Imagine” a fost acordat documentarului „Gauchos: dacă nu urci, nu vei cădea” (Gauchos: if you don’t get on, you won’t fall off) – regie şi imagine Jana Richter din Germania.

Premiul „Special al Juriului” a fost acordat filmului „Divorţ în stil albanez” (Divorce Albanian Style) în regia Adelei Peeva din Bulgaria.

Juriul a mai oferit trei menţiuni speciale filmelor „Regina Maria” (Queen Maria), regie Olga Pascari (Moldova), „Muzica Partizanilor” (Music Partisans), regie Miroslaw Dembinski (Polonia) şi „Umbra Sfintei Cărţi” (Shadow of the Holy Book), regie Arto Halonen (Finlanda, Danemarca, Elveţia).

În acest an, din juriu au făcut parte Boris Konunov (Republica Moldova), Cristian Tabără (România), Ola Salwa (Polonia), Ekaterina Andrikanis (Republica Cehă) şi Antoine Cattin (Elveţia).

La cea de-a opta ediţie a Festivalului Internaţional de Film Documentar CRONOGRAF, care s-a desfăşurat la Centrul „Odeon” din Chişinău, au concurat 27 de filme din 26 de ţări.

Sursa: DECA-press

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *