Actualitate

Trupa Metallica va publica o carte pentru copii

Consideraţi clasici în viaţă ai genului heavy metal, componenţii trupei Metallica sunt cunoscutţi pentru rivalităţile de pe scenă şi episoade care au implicat abuz de droguri, printre piesele lor numărându-se titluri ca ”Leper Messiah”, ”Harvester of Sorrow” sau ”My Friend of Misery”. Volumul va fi pus în vânzare pe 26 noiembrie şi a fost scris de Howie Abrams, ilustraţiile fiind semnate de Michael “Kaves” McLeer.

“Incluzând poezii şi desene, «The ABCs of Metallica» aruncă o privire asupra poveştii trupei de la, gen, A la Z! Fiecare literă a alfabetului reprezintă un moment din călătoria noastră”, notează muzicienii în anunţul publicat pe site. Cel mai recent album al trupei, Hardwired … to Self Destruct”, a fost lansat în 2016, şi a fost vândut în 5 milioane de exemplare, fiind nominalizat la premiile Grammy.

Una dintre cele mai apreciate formaţii rock din istorie, Metallica s-a înfiinţat în 1981. De-a lungul carierei, a lansat zece albume de studio, trei albume live, cinci EP-uri şi a vândut peste 125 de milioane de discuri în toată lumea, fiind recompensată cu nouă premii Grammy. Metallica poate fi considerată cu uşurinţă una dintre cele mai bune şi mai influente trupe heavy metal ale anilor ’80. În loc să se alinieze trendului stabilit de restul formaţiilor de gen, trupa a ales să fie mai accesibilă, în acelaşi timp extinzând graniţele genului thrash, folosind viteza şi volumul nu doar din principiu, ci chiar pentru a sublinia structurile complicate ale compoziţiilor. În prezent, trupa este compusă din James Hetfield, Lars Ulrich, Kirk Hammett şi Robert Trujillo. De-a lungul timpului în componenţa formaţiei s-au mai regăsit Dave Mustaine, Ron McGovney, Cliff Burton şi Jason Newsted.

https://www.descopera.ro/ 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *