Dar la învăţământul de la frecvenţă redusă acesta este un fenomen obişnuit, nu-i nimic de mirare, aşa cum eu m-am mirat în primul an, iar ceilalţi râdeau de mine şi mă luau drept fraier că învăţ acasă sau pe la biblioteci, când pot foarte uşor să economisesc timpul acesta cu o sumă nu prea mare. Deşi nu îndată, am priceput că învăţământul la frecvenţă redusă nu e pentru cei care au rupt-o cu instituţiile academice şi pariază pe învăţarea pe cont propriu, gestionându-şi timpul şi resursele cum îi duce capul, ci mai mult pentru cei care au nevoie de o diplomă ce demonstrează faptul că cutare persoană are studii superioare.
Din cauza asta, majoritatea dintre colegii mei cumpără examenele. Aici, faţă de liceu, experienţele cu mita sunt mai individuale, deoarece profesorii refuză colectarea în grup a banilor. Însă nu profesorii sunt cei care vin cu iniţiativa mitei, ci studenţii. Asta e prima lor întrebare când intră în contact cu vreun profesor, „oare cât ia pentru o notă de 6?”.
Oricum, consider că acest „sistem” al corupţiei este prezent nu doar în cadrul învăţământului la frecvenţă redusă (doar că în acest domeniu pot aduce exemple la care am fost martor), este prezent şi în licee, colegii. Problema corupţiei este tratată ca fiind una etică, se dă vina pe proasta educaţie a oamenilor, pe lipsa de umanitate ş.a.m.d. Sunt de părere însă că însuşi sistemul în care suntem înglobaţi îşi construieşte propria etică, nu invers. Regulile de joc financiare dictează o etică alternativă. Când venitul unei persoane creşte, la fel, şi puterea de cumpărare ce ridică. Ajunge până la momentul în care se poate de cumpărat legislaţia. Este piramida sistemului capitalist – 10% bogaţi, 90% săraci -, dar e necesar de ţinut minte că, pentru a te ridica spre vârf, trebuie să calci pe capetele celor de la bază. Vorba fratelui meu, dacă primeşti 1$ pe oră, te umileşti pe tine, dacă primeşti 10$, umileşti pe alţii. Aici îmi amintesc un lucru care i-l spuneau lui Zizek câţiva prieteni, cum a ajuns capitalismul să fie manipulat şi controlat de o anumită elită comunistă; la care Zizek le răspunde că asta şi înseamnă capitalismul.
Acum, revenind la corupţie, îmi amintesc şi despre ce menţiona William Burroughs în cartea sa Prânz dezgolit: „dincolo de o anumită frecvenţă, nevoia nu cunoaşte absolut nici o limită şi nici un control. În termenii nevoii totale. Tu n-ai face-aşa? Ba da. Ai minţi, ai înşela, ţi-ai turna prietenii, ai fura, ai face orice ca să-ţi satisfaci nevoia totală … Nu există întâmplare în lumea mărfii. Dependentul e învăţat”. Este vorba despre un organism deviat de la funcţionarea metabolică normală de către drog. Dar ce se întâmplă când organismul social al individului este degradat de către mecanismul corupţiei, al fiorului puterii de cumpărare? „Tu n-ai face aşa?” – asta mă întrebau colegii de la facultate care plăteau pentru examene. De aceea, cel care oferă mită este învăţat să o facă prin instrumente foarte subtile ale sistemului. Nevoia totală, deseori creată de strategiile pieţei pentru a alimenta motorul progresului, motivează avântul după puterea de cumpărare, urcarea pe treapta de vârf a piramidei. Şi de aici încep regulile de joc alternative celor oficiale, regulile stratului dedesubt al sistemului care ne sunt dictate din ce în ce mai intens, la fel cum starea de sevraj dictează acţiunile unui dependent de droguri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
