Astăzi 25 Septembrie 2018, Marţi - Ultima actualizare la ora 16:12
Abonamente

Actualitate 15 August 2018, ora 16:27

Turcia a devenit raiul turiștilor, pe fondul prăbușirii lirei. Străinii fac cozi la magazine

Marime Font

Turiştii străini aflaţi în Turcia s-au îngrămădit la magazinele scumpe, pentru a profita de faptul că puterea lor de cumpărare a crescut în urma crizei financiare ce a dus cursul lirei turceşti la un minim istoric de şapte lire pentru un dolar american, transmite Reuters.

O mulţime de turişti, în special din ţările arabe, se puteau vedea la intrarea magazinelor Chanel şi Louis Vuitton din Nisantasi, un cartier de lux din Istanbul, pentru a profita de pe urma prăbuşirii monedei turceşti.

„Cumpărăm haine, cumpărăm farduri, cumpărăm produse de marcă. Preţurile sunt foarte mici”, spune Fatima Ali, din Kuwait, care vizitează zilele acestea Istanbulul, împreună cu cele două fiice ale sale.

La fel ca mulţi alţi cumpărători, Fatima Ali şi-a adus cu ea şi valizele pe care vrea să le umple.

Lira turcească a pierdut peste 40% în raport cu dolarul de la începutul anului, pe fondul îngrijorărilor cu privire la efectele influenţei preşedintelui Tayyip Erdogan asupra economiei, a apelurilor sale repetate pentru dobânzi mai mici şi a înrăutăţirii relaţiilor cu SUA. Descriind deprecierea lirei drept un complot, Erdogan a făcut apeluri repetate la populaţia Turciei pentru a-şi vinde dolarii şi a susţine astfel moneda naţională.

Cu toate acestea, un angajat al unui magazin de îmbrăcăminte de lux a apreciat că numărul de cumpărători este neobişnuit de mare chiar şi pentru o perioadă de vârf de sezon, apreciind că acest lucru este cauzat de prăbuşirea lirei.

Un cumpărător egiptean a estimat că a economisit aproximativ 1.000 de dolari cumpărând din Turcia decât dacă ar fi achiziţionat aceleaşi produse la el acasă.

Deprecierea lirei turceşti s-a oprit luni dimineaţă, după ce în cursul nopţii înregistrase un minim istoric de 7,24 lire/dolar, în urma angajamentului Băncii Centrale a Turciei de a furniza „toate lichidităţile” necesare băncilor şi a deciziei de reducere a rezervelor minime obligatorii în valută şi monedă locală pentru băncile turceşti.

Într-un interviu acordat publicaţiei Hurriyet, ministrul turc de Finanţe, Berat Albayrak, a anunţat că este pregătit un plan pentru bănci şi pentru economie, inclusiv pentru IMM-uri, care sunt cel mai afectate de fluctuaţiile de curs valutar.

Sursa: incont.stirileprotv.ro

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 24 Septembrie 2018, ora: 13:44 de Ana Marchitan

ANCHETĂ /// Kievul a declanșat război în lumea ortodoxă Din editia print

ANCHETĂ /// Kievul a declanșat război în lumea ortodoxă

Rușii consideră că nu e timpul potrivit pentru acordarea autocefaliei Bisericii de la Kiev, în timp ce ucrainenii dau asigurări că numai așa se va face dreptate

( ) Citeşte tot articolul

Interviu 23 Septembrie 2018, ora: 15:40 de Ana Marchitan

PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud: „Acordarea autocefaliei unei biserici nu va provoca un război mondial”

PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud:  „Acordarea autocefaliei unei biserici nu va provoca un război mondial” Din editia print

Pentru a afla opinia Bisericii Ortodoxe Române (BOR) privind eventuala recunoaștere a autocefaliei Bisericii din Ucraina, TIMPUL a discutat cu Preasfințitul Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud din cadrul Mitropoliei Basarabiei, fost secretar al Sfântului Sinod al BOR.

( ) Citeşte tot articolul

Carte 23 Septembrie 2018, ora: 05:03

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem Din editia print

Mai ieri, de câte ori deschideam vreo pagină în internet, îmi sărea în faţă un spot publicitar, sonorizat de o tânără care întreabă, punând un accent puternic pe primul cuvânt al frazei: „Vrai să trăieşti, să înveţi şi să...

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 24 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 24 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Republica Moldova cu o mână dă, cu alta lovește

Republica Moldova e un ceas cu rotițele stricate. Sau, mai degrabă, fiecare rotiță funcționează de capul ei. Iar dacă ele nu funcționează cum trebuie, nu avem nici oră, nu avem nici ceas. Moldova ca stat e de mult timp nefuncțională.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 14 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Vestirea patimilor și a învierii

„Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte!” (Matei 17; 22-23)

() Citeşte tot articolul

 


Cele mai citite articole Timpul.md