Turcia, acuzată de kurzi că folosește împotriva lor arme chimice în ofensiva din Afrin

publicat în Actualitate pe 17 Februarie 2018, 11:41

Acuzatii extrem de grave la adresa regimului de la Ankara, care ar fi incalcat Conventia privind interzicerea armelor chimice.

 

Forţele kurde din regiunea Afrin din Siria, unde se desfăşoară o ofensivă militară a Turciei, au anunţat vineri că suspectează un atac chimic, după ce şase persoane au fost spitalizate cu probleme respiratorii, informează Reuters. Un purtător de cuvânt al miliţiilor kurde YPG a confirmat că a avut loc un bombardament de artilerie asupra unui sat din zonă şi detaliile despre victime.

Organizaţia neguvernamentală Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului declarase agenţiei că forţele armate turce şi insurgenţii sirieni aliaţi ai acestora au bombardat un sat din nord-vestul provinciei siriene de la frontiera cu Turcia şi că surse medicale au raportat internarea unor pacienţi cu dificultăţi de respiraţie şi cu pupilele mărite, simptome care ar putea fi provocate de un atac chimic.

Militarii turci nu au comentat deocamdată informaţiile, a precizat Reuters în ştirile despre incident. Turcia a semnat în 1993 Convenţia privind interzicerea armelor chimice (Chemical Weapons Convention - CWC), prin care statele semnatare se angajează să renunţe definitiv la arma chimică.

Turcia a lansat pe 20 ianuarie o operaţiune militară împotriva Unităţilor de Protecţie a Poporului (YPG), o miliţie kurdă considerată ‘teroristă’ de Ankara, însă aliată cu SUA în lupta împotriva jihadiştilor ISIS în Siria.

Sursa: Protv.md