Astăzi 23 Septembrie 2018, Duminică - Ultima actualizare la 22 Septembrie 2018
Abonamente
 
 
 

Actualitate 18 Iulie 2018, ora 11:49

UE și Japonia au semnat "cel mai mare acord bilateral din istorie"

Marime Font

Uniunea Europeană şi Japonia au semnat un acord masiv de comerţ liber marţi care elimină sau reduce tarifele de import pe aproape toate mărfurile.

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a lăudat acordul cu Japonia drept "cel mai mare acord bilateral încheiat vreodată".

"Reaţiile dintre UE şi Japonia nu au fost niciodată mai pouternice", a scris Tusk într-o declaraţie. "Geografic, suntem departe. Însă politic şi economic nu am putea fi mai apropiaţi", potrivit Mediafax.



Acordul acoperă 600 de milioane de persoane şi aproape o treime din economia lumii. Acesta reprezintă şi un sprijin major pentru sistemul global de comerţ care este pus sub o presiune din ce în ce mai mare din partea protecţionismului.

Astfel, după ce Japonia şi structura europeană au bătut palma, vor fi eliminate tarife pe exporturi europene precum brânză şi vin. Producătorii auto japonezi şi producătorii de electronice se vor întâlni, de asemenea, cu mai puţine bariere în drumul spre piaţa din UE.

Eliminarea barierelor comerciale generează un contrast vizibil faţă de abordarea lui Donald Trump, care a impus tarife pe o gamă largă de bunuri străine şi ameninţă cu acţiuni din ce în ce mai ample.

Japonia şi Uniunea Europeană au făcut comerţ cu mărfuri în valoare totală de 129 de miliarde de euro anul trecut, potrivit datelor UE.

Sursa: publika.md




blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Istorie 21 Septembrie 2018, ora: 17:00

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut”

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut” Din editia print

Un reportaj al ziarului „Ardealul (Transilvania)” despre prima ședință a parlamentului Basarabiei, care în 1918 a votat Unirea cu România Continuăm publicarea materialului „Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917”,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:51 de Doina Stimpovschii

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern Din editia print

Prin schimbarea a doi miniştri, guvernarea face o mișcare de PR înainte de alegeri, consideră analiştii politici

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:28

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion, ACTIVIST CIVIC, ZIARIST

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion,  ACTIVIST CIVIC, ZIARIST Din editia print

Liderul unioniștilor, George Simion, s-a născut pe 21 septembrie 1986, la Focșani. În 2005, a absolvit Colegiul Național „Gheorghe Lazăr‟ din București.

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 21 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Septembrie 2018, de Dan Nicu

O tragedie uitată – Cehoslovacia anului 1968

În a doua jumătate a lunii august, Europa a marcat 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele URSS şi ale altor state din blocul sovietic.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Caritate sau reclamă?

Ori mai degrabă aș spune că ambele. Și când spun acest lucru, o fac cu convingerea că reclama va fi condiționată cu timpul de caritate.

() Citeşte tot articolul