UE, pregatita pentru secolul XXI

Jerzy Buzek, presedintele Parlamentului European, la ceremonia dedicata intrarii in vigoare a Tratatului de la Lisabona
Cuvantul „istoric” este deseori supralicitat. Cu toate acestea, 1 decembrie 2009 va ramane in istoria UE ca ziua in care Tratatul de la Lisabona intra in vigoare, punand capat unei perioade de aproape un deceniu de discutii pe plan intern. Tratatul reprezinta o consolidare a democratiei in cadrul UE si sporeste in mod considerabil competentele Parlamentului European (PE).

Este vorba de o dublare a competentelor legislative si bugetare ale PE. Unul dintre domeniile-cheie in care PE va avea competente sporite este Politica Agricola Comuna. Deputatii europeni vor lua pentru prima data decizii in acest domeniu, impreuna cu ministrii de resort ai statelor membre; aceste decizii vor viza atat legislatia din domeniul agriculturii, cat si cheltuielile agricole, ultimele reprezentand aproape 40% din bugetul Uniunii. Acelasi lucru este valabil si in cazul politicii in domeniul pescuitului.

Parlamentul European va decide impreuna cu ministrii de resort de la nivel national in domenii importante ale justitiei si afacerilor interne (migratia si acordarea azilului, inclusiv conditiile de primire a solicitantilor de azil), precum si in ce priveste comertul international. Cuvantul deputatilor in PE va avea aceeasi greutate ca si cel al ministrilor in ceea ce priveste modul in care sunt cheltuite fondurile structurale ale UE. Aceasta sporire a competentelor PE isi are sursa in existenta puterii de codecizie a PE, care ii da posibilitatea sa aiba aceeasi forta decizionala ca si Consiliul de Ministri, in multe domenii, cum ar fi piata interna a UE, dar si protectia mediului, transporturile, ocuparea fortei de munca si politicile de dezvoltare.

Tratatul imbunatateste modul in care este guvernat continentul nostru, sporind atat influenta cetatenilor, cat si pe cea a parlamentelor nationale asupra felului in care functioneaza UE. Tratatul de la Lisabona ofera cetatenilor in mai mare masura posibilitatea de a influenta in mod direct procesul decizional in cadrul UE. Spre exemplu, Tratatul instituie initiativa cetatenilor europeni, care va permite ca un milion de cetateni apartinand unui numar semnificativ de state membre sa solicite in mod direct Comisiei Europene prezentarea unei initiative intr-un domeniu ce tine de competenta UE. Acest tip de participare directa ar trebui sa aiba drept consecinta o interactiune mai puternica cu institutiile europene, tot mai influente.

UE reprezinta o Europa fundamentata pe anumite valori, in mod deosebit libertatea si solidaritatea. Tratatul de la Lisabona promoveaza valorile Uniunii, introducand Carta Drepturilor Fundamentale in legislatia primara europeana si asigurand astfel o mai buna protectie a cetatenilor europeni. Carta reprezinta o garantie a faptului ca institutiile si legislatia Uniunii nu pot incalca standardele fundamentale ale drepturilor omului. PE sprijina pe deplin Carta, desi Regatul Unit, Polonia si Republica Ceha au negociat optiuni de neparticipare; astfel, este demonstrata capacitatea UE de a aplica acorduri flexibile si de a respecta sensibilitatile fiecarui stat membru.

UE, cuprinzand aproape 500 de milioane de cetateni, va beneficia de un sistem imbunatatit de responsabilitate democratica, in sensul ca fiecare act legislativ va face intai obiectul controlului parlamentelor nationale, urmat de dubla aprobare a Consiliului de Ministri, compus din ministrii responsabili in fata acelorasi parlamente nationale si in fata PE, ales in mod direct de catre cetateni pentru a-i reprezenta la nivel european. Acest nivel de control nu exista in nicio alta structura internationala si ar trebui sa confere UE un plus de transparenta si de responsabilitate fata de cetatenii sai.

Tratatul de la Lisabona face posibil ca Europa sa-si asume cu mai multa responsabilitate rolul pe plan mondial. Inaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe si politica de securitate (si sunt fericit ca este vorba de o femeie, asa cum mi-am exprimat optiunea), in serviciul caruia se va afla noul Serviciu European pentru Actiune Externa, va conferi UE o voce clara pe plan mondial. Baroneasa Cathy Ashton, in calitatea sa de vicepresedinta a Comisiei Europene, va fi audiata in PE in cea de-a doua saptamana a lunii ianuarie, pentru a i se evalua compatibilitatea cu noua pozitie.

Sunt convins ca aceasta noua voce, sprijinita de un puternic Serviciu European pentru Actiune Externa, care reuneste expertiza europeana in domeniul diplomatiei inter-guvernamentale si competentele comunitare, poate conferi mult mai multa eficienta politicii noastre externe. In contextul in care exista tot mai multe misiuni UE de gestionare a crizelor la nivel mondial, PE va supraveghea activitatea baronesei Ashton in vederea asigurarii transparentei si responsabilitatii, dupa cum este de datoria noastra sa o facem.

Actiunea UE pe plan extern este strans legata de aprovizionarea cu energie si de securitatea energetica. Tratatul de la Lisabona introduce un nou capitol referitor la politica energetica, care prevede solidaritatea in aprovizionarea cu energie, aspect ce ii preocupa pe multi europeni. Obiectivele politicii UE sunt deosebit de clare, si anume, promovarea pietei interne de energie, a conexiunilor energetice, precum si garantarea aprovizionarii. Tratatul stabileste bazele atat de necesarei politici energetice comune a UE – ceea ce as numi „Comunitatea Energetica Europeana”.

In ianuarie anul acesta am fost martorii izbucnirii unei dispute asupra gazului intre Rusia si Ucraina, o disputa care a privat mai multe tari din Europa Centrala si de Est (in special, Bulgaria si Slovacia) de aprovizionarea cu gaze timp de doua saptamani in mijlocul iernii. Am vazut ce implicatii poate avea lipsa unei politici adecvate a UE. Intr-un fel, a fost o repetare a unei situatii similare din ianuarie 2006. Evolutiile in materie de politica energetica prevazute de Tratat sunt, prin urmare, semnificative si necesare. In ultima instanta, e posibil ca europenii sa nu fie preocupati de toate subtilitatile geopoliticii; dar inteleg cu siguranta cat de grav e faptul ca pot fi privati de caldura in locuinte, spitale sau scoli.