Astăzi 4 Iunie 2020, Joi - Ultima actualizare la ora 08:43
Abonamente

Actualitate 4 Aprilie 2020, ora 15:05

ULTIMA ORĂ // Guvernarea Dodon&Chicu a decis SĂ TAIE din salariile învățătorilor în plină pandemie

Marime Font

„Ministerul Educație a informat managerii instituțiilor de învățământ ca la salariile pentru luna martie să fie tăiate toate sporurile, adică acele procente pentru calitate”, scrie un învățător din UTAG.

Aceste sporuri variază de la caz la caz, dar însemnau de la 5 până la 20 % din salariul de bază, iar la unii profesori ajungeau să însemne in jur de 1000 de lei. Ok! Acel spor era dedicat în special activităților extrașcolare, folosirea TIC la ore sau participarea la diferite proiecte și concursuri. Am înțeles, nu-l merităm domn'le, ca doar noi stăm acasă.

Dar eu am o curiozitate, cine îmi plătește mie lumina pentru faptul că calculatorul consumă curent? sau cine îmi achită internetul mie? Pe mine, spre exemplu, bateria de la telefon mă ținea două zile, dar de când cu predarea la distanță, îl încarc de 3 ori pe zi. De asemenea, eu nu am internet fix, folosesc un modem de wi-fi de la Unite, care, pentru 200 de lei lunar, îmi dădeau 65 de gb. În 3 ani de când am acest abonament, singură dată când am consumat tot traficul a fost lună martie, adică lună în care am făcut ore pe Zoom, am verificat teme pentru acasă pe Viber, Whatsapp și Messenger. Asta nu se pune, așa-i? Dacă mă gândesc că după această carantină vederea profesorilor o sa scadă substanțial, atunci cine ne plătește nouă sănătatea?

Loading...


Mai mult, deja unele instituții bugetare acuză lipsa de lichidități și întâmpină dificultăți la achitarea salariilor, iar de cei 700 de lei pentru pensionari de Paști nu se aude nimic. Acest lucru se întâmplă la doar 4 luni de la începutul anului bugetar, iar în condițiile în care bugetul RM, adoptat pentru anul 2020 are deficit de 7 mld și veniturile planificate vor scădea mult ca urmare a încetării activităților economice pe perioada carantinei, s-ar putea să ne trezim pe la sfârșitul verii că guvernul nu are bani de salarii și pensii.

În schimb, aleșii poporului, cheltuie 4 mln de lei pentru reparația Complexului Memoria "Eternitatea" și cumpără covoare la Ministerul Finanțelor sau mașini de 600 de mii de lei pe la Consiliile Raionale.

Ștefan Bejan / Facebook.com

Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova
DISPOZIȚIA nr. 8 din 28 martie 2020

În conformitate cu art. 22 din Legea nr. 212/2004 privind regimul stării de urgență, de asediu și de război, art. 2 din Hotărîrea Parlamentului nr. 55/2020 privind declararea stării de urgență, punctele 6, 7, 8 și 9 din Regulamentul Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 1340/2001, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova,

DISPUNE:

1. Se împuternicesc, prin derogare de la prevederile actelor normative în vigoare, în perioada stării de urgență, conducătorii unităților din sectorul bugetar, cu dreptul:
1.1. de a stabili durata concediilor anuale ale salariaților;
1.2. de a rechema salariații din concediul anual de odihnă/neplătit/ de studii;
1.3. de a repartiza prin ordin/dispoziție timpul de muncă în cadrul săptămânii, cu asigurarea ținerii evidenței timpului de muncă prestat efectiv de fiecare salariat;
1.4. de a atribui angajaților exercitarea unor activități/atribuții de prevenire și combatere a răspândirii infecției COVID-19, neindicate în funcțiile și atribuțiile entității.
2. În perioada stării de urgență se sistează internările programate în instituțiile medico-sanitare indiferent de forma juridică de proprietate și organizare.
3. Ministerul Finanțelor va aloca, din fondul de intervenție al Guvernului, suma de 19,5 mil. lei, Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale pentru procurarea respiratoarelor prin intermediul Centrului pentru Achiziții Publice Centralizate în Sănătate, în scopul prevenirii și combaterii răspândirii infecției COVID-19.
4. Prin derogare de la prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 131/2015 privind achizițiile publice, punctul 2 din Regulamentul cu privire la achizițiile publice de valoare mică, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.665/2016, pe durata stării de urgență, se permite Ministerului Afacerilor Interne, achiziționarea, utilizând procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, a produselor antiseptice și a echipamentelor de protecție individuală (mănuși, măști, ecrane de protecție, combinezoane de protecție), necesare pentru prevenirea și combaterea răspândirii infecției COVID-19, în sumă de pînă la 1 mil.lei inclusiv, fără taxa pe valoarea adăugată, estimate pentru numărul de efectiv.
5. În legătură cu declararea zilelor de 30 martie - 03 aprilie 2020 zile de odihnă pentru toate unitățile din sectorul bugetar, nu se consideră zile de odihnă pentru salariații care în perioada respectivă:
5.1. solicită acordarea/se află în concediul de odihnă anual (art. 112 din Codul muncii), inclusiv concediul de odihnă nefolosit (art. 119, alin. (3) din Codul muncii), cu achitarea indemnizației de concediu (art. 117 din Codul muncii) și concediu neplătit (art. 120 din Codul muncii);
5.2. sînt în regim de staționare, conform ordinului dispus de angajator;
5.3. vor activa, la decizia angajatorului la domiciliu, în scopul asigurării activității stringente a unității;
5.4. vor asigura activitățile de calculare a salariilor pentru luna martie;
5.5. vor asigura funcționarea sistemului trezorerial (evidența încasărilor și executarea plăților prioritare/urgente).
6. Zilele de 30 martie – 03 aprilie 2020 se includ în tabelul de evidență a timpului de lucru și de calculare a salariului pentru lunile martie și aprilie ca zile prezente la lucru.
7. Se suspendă, pe perioada stării de urgență, acțiunea art. 21 din Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar privind dreptul la acordarea premiilor unice.
8. Se împuternicește Directorul Serviciului Vamal, prin derogare de la prevederile actelor normative în vigoare, în perioada stării de urgență, cu dreptul de a stabili prin act administrativ intern, pentru unele posturi vamale la frontiera Republicii Moldova, a regimului de muncă de 24 ore, urmate de 72 ore de repaus.
9. Prin derogare de la art. 16 din Legea 174/2017 cu privire la energetică, art. 9 din Legea 107/2016 cu privire la energia electrică, art. 9 din Legea 108/2016 cu privire la gazele naturale, pe durata stării de urgență, ședințele Consiliului de administrație al ANRE nu se vor desfășura public, însă cu posibilitatea depunerii în scris a propunerilor persoanelor interesate pe durata consultării publice.
10. Prin derogare de la art. 6 din Legea 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător, valabilitatea autorizațiilor de electrician autorizat, autorizațiilor cu privire la laboratoarele electrotehnice și taloanelor de autorizare la grupa de securitate electrică, care au expirat sau urmează să expire în perioada stării de urgență, se prelungesc pînă la expirarea stării de urgență.

Ștefan Bejan / Facebook.com

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Moldova 4 Iunie 2020, ora: 08:43

Dodon își arată limitele: „Nu accept revenirea la județe” / Nu oferă nicio soluție de alternativă. Județe - nu, uezduri - da?!

Dodon își arată limitele: „Nu accept revenirea la județe” / Nu oferă nicio soluție de alternativă. Județe - nu, uezduri - da?!

„Să facem reforme de dragul reformei, că așa le este pe plac unor experți, nu contează că sunt nemți sau români... Noi trebuie să vedem care este interesul nostru național. Eu sunt de acord cu reforma APL, ea este necesară, dar sunt categoric împotriva reformei de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 4 Iunie 2020, ora: 08:09

Din 15 iunie vor fi RELUATE cursele aeriene regulate și charterelor regulate de pasageri

Din 15 iunie vor fi RELUATE cursele aeriene regulate și charterelor regulate de pasageri

Decizia a fost luată la 3 iunie de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică

( ) Citeşte tot articolul

Criza 4 Iunie 2020, ora: 07:41

Catastrofă ecologică în Siberia după ce 20 MII de tone de motorină s-au scurs într-un râu. Imaginile dezastrului

Catastrofă ecologică în Siberia după ce 20 MII de tone de motorină s-au scurs într-un râu. Imaginile dezastrului

 Imaginile care au circulat online arată o situaţie îngrozitoare în aprioprierea oraşului Norilsk în zona artică a Rusiei, unde a fost introdusă stare de urgență, după ce aproape 20.000 de tone de motorină s-au scurs dintr-un rezervor de combustibil. Scurgerea a...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 4 Iunie 2020, ora: 07:30

Horoscopul zilei de azi, JOI 4 IUNIE 2020. Profită de oportunități acum!

Horoscopul zilei de azi, JOI 4 IUNIE 2020. Profită de oportunități acum!

Luna calatoreste din Scorpion in Sagetator, iar in curand va intra in eclipsa. Un portal se deschide… Vei vedea viata dintr-o alta perspectiva. Vei vedea imaginea de ansamblu. Pluto, Jupiter si Saturn sar in ajutor ca tranzitia sa fie mai usoara. Profita de toate oportunitatile aparute!

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 4 Iunie 2020, ora: 07:30

(Ne)cuvântul zilei: ALOLINGV

(Ne)cuvântul zilei: ALOLINGV

Se dă startul examenelor de bacalaureat. Mii de candidați, din mediul "alolingv", susţin astăzi, 4 iunie, primul examen din sesiunea de bacalaureat 2019, cel de limbă şi literatură română.

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 4 Iunie 2020, ora: 06:42

Implicarea Armatei a 14-a a Federației Ruse în războiul ruso-moldovenesc din 1992

Implicarea Armatei a 14-a a Federației Ruse în războiul ruso-moldovenesc din 1992

Colapsul Uniunii Sovietice, dincolo de implozia imperiului comunist, a creat o serie de probleme tuturor statelor ex-sovietice, una dintre cele mai stringente devenind cea a existenţei, în teritoriul acestora, a unui contingent uriaş de forţe armate ale unei formaţiuni statale noi...

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Liber 4 Iunie 2020, ora: 05:45

Lecţia practică de gramatică: Virgula şi propoziţia subordonată

Lecţia practică de gramatică: Virgula şi propoziţia subordonată Din editia print / Foto: avimelech24.wordpress.com

● „7-8 dacă am face am reuşi să ne calificăm” Pe crawlul de la televizor am văzut scris: Din câte am înţeles de la medicul Stelei există speranţe să se refacă. De ce nu e corect?

( ) Citeşte tot articolul

Culinar.md 4 Iunie 2020, ora: 04:49

Dietă pur românescă. Cum slabești cu mămăligă?

Dietă pur românescă. Cum slabești cu mămăligă?

Cine spune că mălaiul îngrașă se înșală. Iată că există o dietă bazat pe consumul de mămăligă. Dacă combini cum trebuie alimentele, mămăliga te va ajuta să slăbești.

( ) Citeşte tot articolul

Lumea 4 Iunie 2020, ora: 00:16

Povestea românului care a prosperat în Moscova după ce a uimit KGB-ul

Povestea românului care a prosperat în Moscova după ce a uimit KGB-ul

Să cauţi oameni de afaceri români în Rusia pare un efort similar cu cel de a încerca să storci apa din piatra seacă. Nimeni nu a auzit de ei. Şi totuşi aici prosperă românul care, la sfârşitul anilor '80, a instalat prima antenă satelit din Moscova. Iuliu...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 3 Iunie 2020, ora: 17:49

România: Doar 152 de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus confirmate

România: Doar 152 de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus confirmate Foto: București

Alte 152 de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus au fost confirmate în ultimele 24 de ore.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 3 Iunie 2020, ora: 17:41

PANDEMIE ÎN MOLDOVA! Încă un mort și 247 de cazuri noi de infectare cu COVID-19

PANDEMIE ÎN MOLDOVA! Încă un mort și 247 de cazuri noi de infectare cu COVID-19

Sunt confirmate 247 de cazuri noi de infectare cu COVID-19, dintre care 11 în raioanele din est. O persoană a decedat din cauza infectării.

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Local 3 Iunie 2020, ora: 15:50

Piața Centrală ar putea să se închidă. Chicu: „Majoritatea cetățenilor nu respectă regulile ANSP”

Piața Centrală ar putea să se închidă. Chicu: „Majoritatea cetățenilor nu respectă regulile ANSP”

Premierul Ion Chicu a cerut în cadrul deschiderii ședinței Guvernului de astăzi, 3 iunie, elaborarea proiectului de lege privind închiderea Pieței Centrale, deoarece oamenii nu respectă regulile impuse de ANSP cu privire la situația epidemiologică din țară.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 3 Iunie 2020, ora: 12:54

Octavian Țîcu propune deputaților un PACT ANTI-DODON

Octavian Țîcu propune deputaților un PACT ANTI-DODON

Apel către forțele anti-Dodon din Parlament:

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 3 Iunie 2020, ora: 12:45

ÎNCOTRO? O explozie „controlată” a avut loc în FAȚA clădirii MAI din Chișinău / VIDEO. În pachetul care a fost detonat era un ceas și un buchet de flori

ÎNCOTRO? O explozie „controlată” a avut loc în FAȚA clădirii MAI din Chișinău / VIDEO. În pachetul care a fost detonat era un ceas și un buchet de flori

O explozie a avut loc în fața Ministerului de Interne. Se pare că a fost una controlată, întrucât geniștii au atenționat momentul.

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Liber 3 Iunie 2020, ora: 12:35

Finalistul din a doua ediție a jocului „Bani la greu” a câștigat 118 000 de lei în 10 minute

Finalistul din a doua ediție a jocului „Bani la greu” a câștigat 118 000 de lei în 10 minute

Să deveniți mai bogați cu 118 000 de lei în doar câteva minute e posibil cu Loteria Națională. Pentru aceasta trebuie să vă mobilizați norocul și să înregistrați bilete cu ”Participare la tragere la sorți pentru Jocurile TV”! De acest lucru s-a convins...

( ) Citeşte tot articolul

Criza 3 Iunie 2020, ora: 12:28

OMS: Industria tutunului cheltuiește anual 8 miliarde de dolari pentru marketing și publicitate. Produsele din tutun ucid în fiecare an peste 8 milioane de oameni

OMS: Industria tutunului cheltuiește anual 8 miliarde de dolari pentru marketing și publicitate. Produsele din tutun ucid în fiecare an peste 8 milioane de oameni

​Produsele din tutun ucid peste 8 milioane de oameni în fiecare an, iar peste un milion dintre aceștia mor din cauza expunerii la fumatul pasiv, arată Organizația Mondială a Sănătății. "Industria tutunului și cele asociate acesteia trebuie să găsească în...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 3 Iunie 2020, ora: 12:23

Zodia care trece prin foc și sabie. Necazurile se țin scai

Zodia care trece prin foc și sabie. Necazurile se țin scai

 Berbec Careul dintre Soare și Marte te va provoca să pierzi energie într-un mod neproductiv.  Taur Partenerul este foarte melancolic și insistă să îți spună regretele sale. Tu ai nevoie să fii prezent.

( ) Citeşte tot articolul

Culinar.md 3 Iunie 2020, ora: 12:17

Așa faci cel mai bun peşte la cuptor. Ingredientul care face diferenţa

Așa faci cel mai bun peşte la cuptor. Ingredientul care face diferenţa

 Gătit în folie de aluminiu, peştele îşi intensifică aroma. Vinul alb şi roşiile cherry, cărnoase şi suculente, înnobilează carnea. O reţetă Jamie Oliver, care nu mai are nevoie de nicio prezentare.

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Local 3 Iunie 2020, ora: 11:48

Tânăr de 30 ani lovit MORTAL de tren. Cum s-a petrecut tragedia

Tânăr de 30 ani lovit MORTAL de tren. Cum s-a petrecut tragedia

Tragedia a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 02:20, în proximitatea stației de tren din localitatea Ghidighici, municipiul Chișinău.

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Local 3 Iunie 2020, ora: 11:43

FOTO / Explozie într-o casă din Orhei. O femei de 56 de ani a MURIT

FOTO / Explozie într-o casă din Orhei. O femei de 56 de ani a MURIT

În dimineața zilei de 3 iunie angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI au fost solicitați pentru a interveni în urma unei deflagrații care a avut loc într-o gospodărie din localitatea Pohrebeni, raionul Orhei.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 3 Iunie 2020, ora: 11:40

Din 15 iunie am putea merge în România FĂRĂ SĂ STĂM 14 zile în carantină

Din 15 iunie am putea merge în România FĂRĂ SĂ STĂM 14 zile în carantină Foto: București

Veste bună pentru românii care şi-au făcut planuri de vacanţă în Grecia sau Bulgaria anul acesta.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 3 Iunie 2020, ora: 09:49

Un fost ziarist de la Sputnik Moldova denunță cenzura practicată de oficiosul propagandei ruse

Un fost ziarist de la Sputnik Moldova denunță cenzura practicată de oficiosul propagandei ruse

Sputnik Moldova, finanțată de guvernul rus și devenită un instrument al propagandei mediatice oficiale, ar avea o listă cu persoane „indezirabile” pentru apariția în textele publicate pe site sau în emisiunile difuzate de postul lor de radio, acuză un ziarist...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)