ULTIMA ORĂ: România SPULBERĂ Rusia la Rugby cu 30 - 0

publicat în Internațional pe 27 Februarie 2016, 15:45

Echipele naționale de rugby ale României și Rusiei s-au întâlnit astăzi pe stadionul "Emil Alexandrescu" din Iași, în cadrul etapei a treia a Cupei Europene a Națiunilor ediția 2016.

UPDATE - România a înscris 4 eseuri și învinge Rusia cu 30-0, obținând și bonusul ofensiv.

Președintele Federației Române de Rugby, Haralambie Dumitraș, a mulțumit ieșenilor pentru găzduire și pentru interesul arătat față de rugby.

"Vreau să vă mulțumesc pentru interesul pe care îl arătați acestui sport deosebit de frumos. Vreau să le urez bun venit prietenilor noștri din Rusia, să le urez succes la meciul de mâine. Iașiul este un oraș cu foarte multă istorie, este un oraș cultural, un oraș al studenților. Știu că este un meci important, un meci cu miză. De aceea, cred eu, cel mai important lucru este performanța, să facem un spectacol, să ne bucurăm împreună, pentru că în jurul valorilor din rugby se construiește totul", a spus președintele Federației Române de Rugby.

Prezent la conferința de presă, primarul interimar al Iașului, Mihai Chirica, a declarat că este foarte important ca orașul pe care îl conduce să găzduiască competiții de o astfel de anvergură.

"Suntem deosebiți de bucuroși că oaspeții din Rusia au venit să se confrunte la Iași cu Stejarii României. Avem speranța că va fi un meci frumos și, desigur, pe placul tuturor care vor veni în tribune. Suntem cât se poate de deschiși și dorim să susținem acest sport. Avem o deschidere deosebită și față de echipa locală și vrem să facem din ea o emblemă românească. Așteptăm să vedem cât mai mulți ieșeni în tribune, atât la rugby cât și la fotbal, pentru că Iașiul are nevoie de sport. Sper ca oaspeții noștri se vor simți bine la Iași", a declarat primarul interimar Mihai Chirica.

Căpitanul naționalei Rusiei, Vasili Artemiev, a recunoscut că meciul de mâine cu Stejarii României este un meci greu, cu miză mare.

"Este prima oară când vin la Iași. Meciul de mâine va fi un meci foarte greu. Din punctul meu de vedere, România fiind favorita. Faptul că anul trecut am obținut o victorie împotriva României este o performanță după șase ani, ceea ce este foarte important. Meciul de mâine este extrem de greu mâine. Sper ca echipa mea să se ridice la cel mai înalt nivel", a spus Artemiev.

Antrenorul echipei Rusiei, Aleksandr Pervuhin, a declarat că speră ca meciul de mâine să fie frumos iar toată lumea mulțumită.

La rândul său, căpitanul naționalei de rugby a României, Mihai Macovei, s-a declarat a fi plăcut surprins de organizarea de la Iași din ultimele zile.

"Vrem să organizăm cât mai multe meciuri aici, la Iași, pentru că lumea iubește rugby-ul. Asta ne face să dăm totul pe teren și să jucăm cu gândul la victorie. Meciul de mâine va fi greu. Întotdeauna contra echipei Rusiei am avut un meci greu. E o echipă bună, cu jucători masivi, care caută întotdeauna contactul și, uneori, îl fac foarte bine. Mâine intrăm pe teren cu gândul la victorie. Sper ca mâine să fie o vreme bună și lumea să iasă din casă și să ne vadă", a spus Mihai Macovei.