Purtătorul de cuvânt al guvernului spaniol a lansat un apel marţi către liderul separatist catalan, Carles Puigdemont, "să nu întreprindă nimic ireversibil", apelul intervenind înaintea unui discurs pe care acesta îl va rosti în parlamentul catalan şi în care ar putea declara în mod unilateral independenţa regiunii, relatează AFP.
„Vreau să-i cer lui Puigdemont să nu întreprindă nimic ireversibil, să nu păşească pe nicio cale fără întoarcere, să nu facă nicio declaraţie unilaterală de independenţă şi să revină la legalitate", a declarat presei Inigo Mendez de Vigo.
Poliţia a închis din "raţiuni de securitate" accesul în parcul care înconjoară parlamentul catalan la Barcelona, unde liderul separatist Carles Puigdemont ar putea să proclame unilateral independenţa Cataloniei marţi seara.
Din raţiuni de securitate, parcul Ciutadella (unde se află parlamentul) va fi închis pentru public astăzi", a declarat Mossos Esquadra, poliţia regională, într-o postare pe Twitter, scrie agerpres.ro.
Forţele de ordine vor să "împiedice orice situaţie care ar exercita presiuni asupra activităţii parlamentului", a precizat un purtător de cuvânt, amintind că duminică, în timpul unui protest împotriva independenţei Cataloniei, "un grup de persoane a forţat accesul în parc şi a aruncat obiecte împotriva parlamentului".
„Încercăm să evităm astfel de situaţii, generate deopotrivă de manifestanţi unionişti şi de grupuri radicale separatiste", a spus el.
Principalele asociaţii separatiste din Catalonia au lansat un apel la organizarea unei manifestaţii în faţa parlamentului, în "sprijinul şi apărarea declaraţiei de independenţă", dar, în urma închiderii parcului, reprezentanţii acestora vor trebui în cele din urmă să se adune în afara acestui perimetru.
Puigdemont urmează să rostească un discurs la ora locală 18:00 (16:00 GMT) în parlament, unde separatiştii dispun de o majoritate absolută, pentru a vorbi despre consecinţele referendumului ilegal privind autodeterminarea de la 1 octombrie, la care guvernul regional afirmă că tabăra "Da" a câştigat cu mai mult de 90% din voturi, cu o rată de participare de 43%.
Referendumul", interzis de justiţia spaniolă, şi intenţia proclamării independenţei au agravat deopotrivă tensiunile şi aşa puternice cu Madridul şi pe cele din rândurile populaţiei catalane.
Potrivit sondajelor, catalanii sunt în majoritatea lor împotriva independenţei regiunii lor, chiar dacă s-au pronunţat pentru desfăşurarea unui referendum.
Duminică, o manifestaţie uriaşă a reunit între 350.000 şi 950.000 de persoane la Barcelona împotriva independenţei.
Nu este clar dacă Carles Puigdemont intenţionează într-adevăr să proclame unilateral independenţa provinciei marţi seara, dacă are în vedere o "declaraţie de independenţă amânată" sau dacă se va mulţumi cu o proclamare simbolică, subliniind urgenţa unui dialog şi declanşarea un proces pe etape.
La Madrid, premierul guvernului conservator Mariano Rajoy a avertizat că în cazul declarării unilaterale a independenţei el ar putea încerca să suspende autonomia regiunii, o măsură care nu a fost aplicată în această monarhie parlamentară extrem de descentralizată de la reinstituirea democraţiei în 1977.
|
Un minor de 16 ani, lovit de un troleibuz în sectorul Botanica. La fața locului s-a deplasat poliția și ambulanța.
( ) Citeşte tot articolulDupă ce s-a aflat în comă timp de 10 zile, tânărul de 25 de ani, care a fost bătut cu bestialitate într-o staţie PECO din raionul Floreşti, a murit marţi seara pe patul de spital. Informaţia a fost confirmată pentru Publika TV de vicedirectorul...
( ) Citeşte tot articolulFamilia acestora, dar și oamenii din localitate, sunt șocați. Ei spun că nu pot crede că nunta însângerată avea să însemne moartea celor doi consăteni, pentru care au doar cuvinte de laudă. Fratele și sora au vorbit în exclusivitate pentru noi despre...
( ) Citeşte tot articolulUn bărbat și o femeie au fost răniți într-o deflagrație puternică, produsă marți seara într-o locuință din orașul Sângerei. Corpul neînsuflețit al unui alt bărbat a fost găsit sub dărâmături după mai bine de două ore de căutări,...
( ) Citeşte tot articolulEste mare sărbătoare în ziua aceasta pentru toți creștinii, fiindcă are loc pomenirea Aducerii moaştelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur. Iată ce trebuie să știe credincioșii despre această sărbătoare.
( ) Citeşte tot articolulMiniştrii de Externe din G7 au cerut, ieri, Rusiei să îi elibereze pe protestatarii reţinuţi sâmbătă, după arestarea lui politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi, transmite Reuters.
( ) Citeşte tot articolulMeteorologii anunță pentru astăzi temperaturi de -2..-5 grade în nordul țării, -1..-4 grade în centru, iar în sudul țării sunt așteptate până la -3 grade Celsius.
( ) Citeşte tot articolul"Poporul evreu a învățat lecția Holocaustului: că nu putem ignora amenințările cu distrugerea, că trebuie să le facem față când sunt încă mici. Și, mai presus de toate, deși apreciem foarte mult ajutorul prietenilor, trebuie să ne apărăm singuri", a...
( ) Citeşte tot articolulBanii se numără printre nevoile primordiale ale omului. Ne ajută să ne îndeplinim dorințele, să ne satisfacem necesitățile și, de ce nu, să trăim în lux. La fel de importantă este și gestionarea finanțelor, însă uneori deciziile legate de bani pot deveni stresante...
( ) Citeşte tot articolulÎn contextul Brexit, românii vor mai putea intra în Marea Britanie cu buletinul doar până la 30 septembrie 2021. Ambasada României la Londra a precizat că cetățenii români care intenționează să călătorească în această țară vor avea...
( ) Citeşte tot articolulÎn perioada sărbătorilor de iarnă cu toții punem câteva kilograme în plus. Perioada grea începe după finalul vacanței, când ne apucăm de slăbit.
( ) Citeşte tot articolulLa Chişinău există Casa-muzeu „Aleksandr Puşkin”, un monument de arhitectură şi istorie de însemnătate naţională.
( ) Citeşte tot articolulReapare periodic trăznaia cu boierul de la Iași care în 1859 ar fi spus ”Eu sunt boier moldovan, român e țăranul”. Și o văd la oameni de la care am pretenții, nu doar la tot soiul de adunați de prin gloata moldovenistă de la Chișinău.
( ) Citeşte tot articolulOpozantul rus, închis imediat după ce s-a întors în țară, a contraatacat marți prin publicarea unei vaste anchete anticorupție ce îl vizează pe președintele Vladimir Putin și „palatul” imens pe care și l-ar fi construit pe malul Mării Negre.
( ) Citeşte tot articolulB. Petriceicu- Hasdeu: IOAN-VODĂ CEL CUMPLIT - Aventurile, domnia, războaiele, moartea lui; rolul său în istoria universală și în viața poporului român. (1572-1574)
( ) Citeşte tot articolul