Această obișnuință de a cere și tot cere are un istoric de mai mulți ani. Când periodic se declară neputincioși de a-și rezolva singuri problemele și tot apelează la scăparea ce se află la sute de kilometri depărtare. Ignorând o posibilă rezolvare dacă ar apela la cei care le sunt mai aproape.
De această dată, dar sunt sigură că nu pentru ultima, ei au nevoie de 130 de milioane de dolari. Autoritățile din stânga Nistrului cred că anume această sumă le va ridica indicatorii economici. Și aici apare întrebare pe cât timp: un an sau doi?
Dacă e să operăm în cifre despre situația din regiune atunci vedem că la un număr de 100 de pensionari, revin doar 106,7 persoane lucrătoare în sectorul real al economiei din stânga Nistrului. Circa jumătate din cele 134,5 mii de persoane din câmpul muncii sunt lucrători în sectorul bugetar. Situaţie din care rezultă o presiune fiscală foarte mare asupra businessului ce constituie 35% din Produsul Intern Brut (PIB). Contribuțiile întreprinderilor mici şi mijlocii în PIB-ul regiunii transnistrene constituie doar 10-12%. Deci cum credeți pe cât timp vor ajunge 130 de milioane unei regiuni care practic din punct de vedere economic se află într-o moarte clinică.
„Salvatorii” îi tot hrănesc cu promisiuni false. Și cele mai reușite din ele țin de facilitarea exportului a produselor din Transnistria spre marea Uniune Vamală. Și paradoxul este că cele mai multe produse Transnistria le exportă nu în Rusia, ci mai exact în România. 15% din tot ce vinde regiunea peste granițe este cumpărat de români, în vreme ce în Federația Rusă ajunge doar 8% din total. În România se vând, de asemenea, de aproape trei ori mai multe mărfuri transnistrene decât în Ucraina, care are o felie de doar 6% din exporturi. Deci aceste, așa zise, facilitări din partea Rusiei sunt mimate și firul de ață de care se mai ține economia Transnistriei este de fapt România.
Dar de ce sunt mimate? Pentru că Rusiei îi convine să aibă o Transnistrie săracă fără alți aliați decât ei. Fără alte resurse și oportunități decât să umble cu cerutul din an în an pe la Kremlin. Desigur că ajutorul de 130 de milioane de dolari separatiștii îl vor primi. Rusia știe că un împrumut nu le va rezolva probleme, decât pe termen scurt și peste un timp din nou se vor pomeni în aceeași situație. Dacă intenția Kremlinului de a ajuta Transnistria ar fi sinceră atunci ea ar fi găsit alte căi de a scoate regiunea din criză nu cu un ajutor dar cu soluții concrete.
Cât de mult nu ar încerca alte țări să ajute Transnistria, ea oricum va apleca capul în fața Rusiei. Poate administrația separatistă suferă de sindromul Stockholm. Aceștia au ajuns să își iubească agresorul, fiindcă Rusia nu poate fi numită altfel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
