Astăzi 21 Martie 2019, Joi - Ultima actualizare la ora 21:47
Abonamente

Social 23 Octombrie 2016, ora 10:14

Un aeroglisor la Molovata va face legătura între malurile Nistrului

Marime Font

Locuitorii satelor Molovata Nouă, Cocieri și Corjova din raionul Dubăsari, care se află în stânga Nistrului, se vor putea deplasa mai ușor pe malul drept cu ajutorul primului aeroglisor din Republica Moldova dat în exploatare.

Localnicii de acolo nu aveau acces la alimente sau medicamente iarna, atunci când apa râului Nistru îngheța, iar activitatea bacului era sistată. Noua ambarcațiune va putea merge pe gheață, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Transporturilor și Infrastructuri Drumurilor.

Aeroglisorul se va afla permanent pe malul drept al Nistrului, în localitatea Molovata, și va fi folosit preponderent în perioada rece a anului, atunci nu se va putea circula cu bacul.


Primul aeroglisor din Republica Moldova a fost achiziționat din orașul Vladivostok, Federația Rusă și este nou. Mijloacele financiare au fost oferite de către Căpitănia Portului Giurgiulești, în sumă de 800 de mii de lei, iar încă 300 de mii de lei au fost alocați din bugetul de stat Întreprinderii de Stat „Bacul Molovata”.

Capacitatea aeroglisorului este de 3,5 tone, adică poate fi transportat cu ușurință un microbuz cu pasageri. De pe un mal pe altul se ajunge în 6-12 minute. Vasul poate fi manevrat de doi marinari.

Sursa: IPN

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 21 Martie 2019, ora: 18:06

După ce l-a făcut knockout în Parlament pe Andrei Năstase, prezentându-l întregii țări drept un mitoman incurabil, Marina Tauber îl face praf și pe contul său de Facebook, îndemnându-l să nu jelească banii, dar să-și ia un profesor de actorie pentru...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Martie 2019, ora: 18:06 de Mihaela Culcinschi

Mulți dintre participanții la scrutinul din 24 februarie se arată dezinteresați de coaliția care ar urma să fie creată în viitorul Legislativ. La această concluzie a ajuns o echipă a ziarului TIMPUL, care a discutat, timp de două zile, cu persoane întâlnite pe...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Martie 2019, ora: 17:13

Deputații Partidului Politic ȘOR anunță că, în ciuda unor speculații vehiculate în ultimul timp, vor sta departe de negocierile duse din culise de formațiunile de stânga și de dreapta din noul Parlament și vor rămâne în opoziție. Formațiunea precizează...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Martie 2019, ora: 17:10

(UPDATE 16:23) Soţia deputatului Sergiu Sîrbu a venit cu unele precizări: "Sergiu mă aștepta pe mine. Trebuia să ne întâlnim. Pavel Grigorciuc trecea pe alături împreună cu avocatul lui Platon și striga în portavoce 'trădătorule'. Sergiu i-a zis 'hai...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Martie 2019, ora: 17:08

Se încing spiritele în blocul ACUM! Maia Sandu a refuzat sa revină astăzi la Chișinău, pentru a participa la şedința Parlamentului, din cauza unor dispute aprinse privind numărul de fracţiuni care trebuie să reprezinte binomul PAS-PPDA.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Martie 2019, ora: 14:19

Lidera PAS, Maia Sandu, a lipsit de la şedinţa de constituire a Parlamentului, convocată de preşedintele Igor Dodon.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Martie 2019, ora: 14:18

Pavel Filip a fost ales președinte al fracțiunii Partidului Democrat din Moldova. Anunțul a fost făcut de către deputatul PDM, Sergiu Sîrbu, la ședința de constituire a noului Legislativ. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Martie 2019, ora: 13:22

Câteva zeci de oameni au venit astăzi, la îndemnul binomului Sandu-Năstase la protestul din fața Parlamentului. Liderul PAS, Maia Sandu, a ignorat manifestația, iar colegul său de binom, Andrei Năstase, a venit cu o oră întârziere. Și asta pentru că erau plecați...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Martie 2019, ora: 13:21

Președintele Partidului ȘOR, Ilan Șor, a fost propus de către fracțiunea formațiunii sale la funcția de Președinte al Parlamentului Republicii Moldova. Despre aceasta, în cadrul unui briefing organizat înainte de prima ședință a noului Organ Legislativ al țării a anunțat...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Martie 2019, ora: 12:42

Parlamentul de legislatura a X-a se convoacă astăzi, 21 martie, în ședința de constituire. La prima ședință președintele Curții Constituționale, Mihai Poalelungi, urmează să prezinte raportul privind rezultatele alegerii Parlamentului și validarea mandatelor deputaților...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Martie 2019, ora: 12:39

Amânarea ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană este doar un ”plasture” dacă problemele de profunzime rămân nerezolvate, a declarat joi șefa districtului financiar City Of London, Catherine McGuinness, citată de Reuters. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Martie 2019, ora: 12:36

Astăzi are loc prima ședință de constituire a noului Parlament, ales de popor pe 24 februarie. Cu această ocazie, liderii blocului ACUM au decis să organizeze o acțiune cu participarea susținătorilor lor. Astfel, în jurul orei 12.00, în fața clădirii Parlamentului...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Martie 2019, ora: 12:34

Gazprom a început să notifice oficial țările din vecinătatea Ucrainei că, de la începutul anului viitor, va fi oprit transportul de gaze prin teritoriul Ucrainei, a declarat șeful Naftogaz, Andrei Kobolev, potrivit RBC Ucraina.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Martie 2019, ora: 12:00

Guvernul este preocupat de folosirea canabisului în scop medical. O comisie a Ministerului Sănătăţii va studia dacă este sau nu cazul ca această metodă de tratament să fie legalizată în România.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Martie 2019, ora: 11:27

Blocul ACUM duce lipsă de politicieni experimentaţi, capabili să emită idei şi să dialogheze. Este opinia profesorului univesrsitar şi fost deputat Mihai Patraş, exprimată într-un editorial publicat de Literatura şi Arta.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Martie 2019, ora: 19:04

 În această zi, exact cu cinci ani în urmă, Curtea Constituțională a Federației Ruse a adoptat, peste o noapte, hotărârea care a permis anexarea unei părți din teritoriul Ucrainei, și anume a peninsulei Crimeea. Astfel, hotărârea din 19 martie 2014 a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Martie 2019, ora: 17:49

Rezultatele alegerilor prezidențiale din Ucraina, programate pentru 31 martie, sunt așteptate de ziua păcălelilor, 1 aprilie, iar pentru unul dintre principalii candidați nici nu se putea mai bine. E vorba despre Vladimir Zelenski, de profesie comediant, care a intrat în cursa...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Martie 2019, ora: 17:48

Procuratura Generală vine cu precizări privind cazul activistului PPDA, Gheorghe Petic, condamnat astăzi la 3 ani și 6 luni pentru viol. Procurorii declară că la baza inițierii respectivei cauze penale a stat plângerea victimei acțiunii de viol, susținută în cadrul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Martie 2019, ora: 17:44

”Legile sunt pentru a fi respectate doar de proști”. De acest lucru vor să ne convingă liderii unor partide politice care se fac punte și luntre pentru a-și apăra membrii cu ”pufușor pe botișor”, obligați să dea socoteală pentru ilegalitățile comise. Doi...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Martie 2019, ora: 14:38

Primăria Orhei a demarat lucrările de modernizare a curții blocurilor de locuit din strada Stejarilor 2, 2A, 2B, 2E, și 2G, în cadrul proiectului “Operațiunea Curtea”. Municipalitatea planifică să cheltuie aproape jumătate de milion de lei pentru reparația “de la...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Martie 2019, ora: 14:36

Unul din activiștii PPDA, Sergiu Cebotari, a fost condamnat astăzi la 8 ani de închisoare pentru escrocherie și muncă forțată. Sentinţa a fost pronunţată de către magistraţii Judecătoriei Ungheni, deşi procurorii au cerut 12 ani de detenție pentru Cebotari, care a fost judecat...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Martie 2019, ora: 12:12 de Ana Marchitan

Vladimir Beșleagă: „Cred că moartea se teme de mine, pentru că am murit de trei ori”

Vladimir Beșleagă: „Cred că moartea se teme de mine, pentru că am murit de trei ori” Din editia print

Scriitorul Vladimir Beșleagă ne-a relatat despre regretele și realizările sale, precum și de ce nu a reușit să învețe la Harvard

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Martie 2019, ora: 12:11

 Următorul atac al lui Vladimir Putin nu va fi într-un stat ex-sovietic. Va fi în Europa. Iată ce scrie în revista Foreign Policy fostul președinte al Georgiei, Mihail Saakașvili:

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Martie 2019, ora: 12:10

Autorităţile române şi cele ucrainiene negociază construirea unui nou pod peste Tisa. Podul de beton, care va fi construit între localităţile Sighetu Marmaţiei şi Biserica Albă, va fi destinat doar traficului de autovehicule, iar pentru traficul pietonal va rămâne...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Martie 2019, ora: 11:27

Deputatul binomului PAS-PPDA, Octavian Țîcu îi contrazice pe Maia Sandu și Andrei Năstase și susține că strategia blocului ACUM este provocarea alegerilor anticipate. 

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)