Actualitate

Un aeroport militar a fost bombardat cu câteva rachete. Atacul s-a soldat cu mai mulţi morţi şi răniţi // „Există suspiciunea că este vorba de un atac american”

Agenţia siriană a precizat că aeroportul militar din oraşul Homs a fost lovit de opt rachete. O sursă militară a SANA a afirmat că atacul s-a soldat cu mai mulţi morţi şi răniţi. 

Un purtător de cuvânt al Departamentului Apărării Statelor Unite a refuzat să confirme originea atacului.

Preşedintele SUA, Donald Trump, avertizase că va fi un „preţ mare de plătit” după acuzaţiile că guvernul sirian a folosit arme chimice împotriva rebelilor, într-un atac soldat cu moartea a peste 100 de civili.

Trump a scris pe Twitter, reţeaua socială pe care o foloseşte frecvent: „Mulţi morţi, inclusiv femei şi copii, într-un atac CHIMIC nesăbuit în Siria. Preşedintele Putin, Rusia şi Iranul sunt răspunzători de sprijinul pentru ‘Animal Assad’. Preţ mare de plătit.”

„Deschideţi imediat zona pentru ajutoare medicale şi verificare. În niciun caz un alt dezastru umanitar”, a cerut el.

În aprilie anul tercut, Trump a ordonat lovituri aeriene asupra bazei militare siriene Shayrat, de unde se presupune că a decolat avionul care a lansat muniţie chimică asupra oraşului Khan Shaykhun.

În atacul din 2017, pus pe seama forţelor guvernamentale siriene şi soldat cu peste 80 de morţi s-a folosit gaz neurotoxic sarin, au conchis anchetatori ai ONU şi ai Organizaţiei pentru Interdicţia Armelor Chimice.

După informaţiile unor organizaţii neguvernamentale, difuzate sâmbătă, despre un atac chimic asupra oraşului Douma din enclava rebelă Ghouta de est, de lângă Damasc, şi Franţa a promis, prin ministrul de externe Jean-Yves Le Drian că „îşi va asuma toate responsabilităţile”.

În februarie, preşedintele francez, Emmanuel Macron, avertizase că forţele franceze vor lovi Siria în caz că regimul de la Damasc, condus de preşedintele Bashar al Assad, recurge din nou la atacuri chimice, scrie digi24.ro.

Anterior loviturilor asupra aeroportului Tayfur, un comunicat al Casei Albe arăta că Trump şi Macron se pronunţă pentru „un răspuns comun puternic” la atac şi intenţionează să facă răspunzător regimul de la Damasc pentru „încălcarea continuă a drepturilor omului”.

Atât Damascul, cât şi Moscova au dezminţit, duminică, informaţiile despre atacul chimic de la Douma, transmit agenţiile de presă internaţionale. Rusia şi Iranul au insistat că SUA nu trebuie să atace Siria în urma acuzaţiilor nefondate. 

Sursa: digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *