Internațional

Un american a supravieţuit atentatelor din Franţa după ce scăpase şi din atentatele de la 11 septembrie din New York

Matthew (aşa cum vrea să fie cunoscut cetăţeanul american) a fost rănit de teroriştii islamişti în sala de concerte Bataclan, dar a fost salvat din carnagiu de un ziarist Le Monde, care stătea vizavi de sala.

Ziaristul francez a coborît din imobilul în care locuia imediat după ce împuşcăturile au încetat şi l-a găsit pe Matthew întins pe jos, într-o baltă de sânge. Împreună cu un ajutor l-a cărat până la poartă imobilului, unde însă ziaristul a fost împuşcat la rândul sau de unul dintre terorişti. Rănit la braţul stâng, ziaristul le Monde a reuşit totuşi să-l adăpostească pe cetăţeanul american.

În cele din urmă, după o agonie de câteva ore în care a aşteptat că medicii francezi să poată ajunge la imobilul locuit de ziaristul Le Monde, Matthew a fost salvat şi a reuşit să-şi anunţe soţia şi pe cei doi copii că e teafăr. El venise singur la sala de concerte Bataclan pentru a ascultă concertul trupei americane Eagles of Death Metal. Soţia şi cei doi copii au rămas într-un hotel pentru că nu au reuşit să găsească un baby-sitter pentru acea seară.

Matthew le-a relatat ziariştilor de la Le Monde că a reuşit să scape viu şi din atentatele din New York, 11 septembrie 2001. El se află într-unul dintre turnurile gemene, la baza acestuia, când avionul pilotat de un terorist l-a lovit în plin la etajele superioare. "Am parcurs în fugă jumătate din Manhattan. Dar ce am trăit la Bataclan a fost de mii de ori mai rău", a declarat Matthew pentru Le Monde.

sursa: hotnews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *