Pe 29 iulie 2009, prin votul poporului a fost înlăturat de la putere un regim tiranic. Aşteptările cetăţenilor de la actuala guvernare au fost şi rămân să fie foarte mari şi foarte diferite. Unii au sperat să-i vadă duşi la Pruncul pe cei care au furat ţara în lung şi-n lat, cu ajutorul direct al guvernanţilor comunişti. Să vadă curgând în jur sângele răzbunării pentru „coridorul morţii”. Dar speranţele lor nu s-au împlinit – cel puţin, până astăzi. Alţii, au crezut că Guvernul nu va găsi bani să plătească pensiile şi salariile. Când au văzut că democraţii se descurcă şi cu haznaua goală, nu le-au rezistat nervii şi au ieşit în stradă. Într-un fel, sunt şi ei dezamăgiţi. La toate acestea s-au adăugat, pe de o parte, Decretul despre 28 iunie, Raportul Comisiei Cojocaru, emoţiile noastre că AIE se poate desface; inundaţiile, milionul de sticle de vin moldovenesc întoarse din vama rusă de către sanitarul Onişcenko… Iar pe de altă parte – negocierile cu Bruxellesul, privind eliminarea regimului de vize cu statele UE, sprijinul masiv al FMI, apropierea frăţească de România…
În pofida previziunilor negre ale comuniştilor şi chemărilor lor la apărarea patriei, R. Moldova nu a dispărut de pe harta lumii – dimpotrivă, îşi urmează calea spre Europa cu mult mai multă fermitate. Numai că pentru a înregistra progresele altor ţări europene avem nevoie de mulţi, mulţi ani fără comunişti la putere. Ne va ajunge oare înţelepciune, la toamnă, să ne despărţim de ei?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
