Un an fără Constantin Tănase

Parabola lui Constantin Tănase

Lia Ciutac

De un an, Constantin Tănase nu mai este cu noi, dar spiritul lui a rămas în redacție datorită faptului că în fiecare zi se vorbește despre el. Cel mai tare îmi place să aud de la colegii mei că „…domnul Tănase ar fi făcut așa”. 
Constantin Tănase a scris o parabolă despre Grigore Vieru. După ce poetul a încetat din viață, el ne-a îndemnat să începem a-i învăța lecțiile, să ducem „mai departe ce n-a reușit nici tata”. Cert este că maestrul Constantin Tănase a lăsat în urma sa un manifest, pe care noi îl ducem mai departe. 

La fel cum Constantin Tănase a scris acele rânduri despre marele poet, ele caracterizează perfect ceea ce trebuie și noi să facem fără Constantin Tănase și anume „să nu-i punem cartea la icoane și să ne închinăm la ea, ci s-o parcurgem, zilnic, pagină cu pagină, asimilând-o. Acesta este subtextul parabolei noastre naționale, parabola care se numește Basarabia română și la care Vieru a ostenit o viață întreagă”. Deci, să parcurgem zilnic asupra acelei identități și valori naționale la care Constantin Tănase a ostenit o viață întreagă. 

Să nu încui ușa, că poate mai vine cineva…

Tatiana T. Macovei

Se spune că ușa este cea care delimitează etapele din viața unui om. Se închide una, se deschide alta și tot așa. Viața merge înainte. Pe ușă îți calcă pragul casei cei mai dragi oameni, cei de care niciodată nu te saturi să îi tot vezi și să-i asculți. Cei care îți fac viața un Rai pe pământ.

O ușă există însă și pentru cei care au fost prea buni și Doamne-Doamne a decis să îi ia la El. Este ușa sufletului, prin care cei dragi ce au plecat acolo Sus, vin în vizită de fiecare dată când îți e dor de ei. Acești oameni sunt dați uitării doar atunci când ușa inimii, în care cândva aveau atâta loc, este încuiată. Ei nu mai vin, ei nu mai sunt.

De un an, redacția TIMPUL ține deschisă ușa sufletului, iar oaspetele cel mai drag este el, Constantin Tănase. Cheia? Nu este… a fost demult aruncată, semn că oaspetele va tot veni în vizită.

TIMPUL niciodată nu va mai fi același 

Dorin Galben

Era suficient ca regretatul Constantin Tănase să lipsească o săptămână și fiecare om din redacție resimțea acest lucru. El ne ghida, ne aproba ideile năstrușnice, ne sugera subiecte originale, ne critica atunci când erau motive și ne lăuda când aveam nevoie de asta cel mai mult. Un an, 12 luni, 52 de săptămâni și 365 de zile, atât a trecut de când maestrul a trecut în lumea celor drepți și nu a fost clipă să nu ne amintim glumele și istorioarele sale consacrate. 

Atunci mulți au spus că TIMPUL nu va rezista mult fără cel care l-a fondat și tot mulți ziceau că ziarul nu va mai fi același. E adevărat, fără editorialele critice și actuale ale lui Constantin Tănase ziarul nici nu poate fi același, dar el a știut să formeze un mecanism care să funcționeze și după „plecarea” sa. Echipa a rămas și a continuat să facă ceea ce a învățat de la el. De când el nu mai este printre noi, responsabilitatea față de tot ceea ce scriem e mult mai mare. Fiecare se gândește, da ce-ar fi spus oare domnul Tănase despre acest material, despre acest titlu, despre personaj, despre surse, despre impact etc. Niciodată nu vom primi răspunsuri la aceste întrebări, dar asemenea gânduri ne ajută să fim mai responsabili. Noi suntem conștienți că maestrul ne-a dat ștafeta și este de datoria noastră s-o ducem cu demnitate mai departe.

Fără el

Ana Gherciu

Un an fără Constantin Tănase. Că e mult sau puțin, greu de spus. E clar un lucru, am rămas fără părinte. Și am avut de ales – să fim copii rebeli și, din cauza durerii, să uităm tot ce ne-a învățat sau să fim maturi, să muncim poate chiar mai mult decât am făcut-o când era lângă noi. Prezența lui crea acea zonă de confort în care știam că dacă vom da greș sau ne va scăpa ceva, Constantin Tănase va repara totul.

Din păcate, nimeni nu-i poate lua locul și nimeni nu-l poate înlocui. Într-un an, a trebuit să creștem cu pas rapid și chibzuit. A trebuit să ne ștergem lacrimile, să înghițim nodul din gât și să ne facem treaba. Prin muncă, timpul a început să treacă altfel. Prin străduință și dăruire, TIMPUL a devenit mai puternic. Dacă am supraviețuit un an fără Constantin Tănase, nimic nu ne mai poate doborî.

Pătrățelul de hârtie cu idei

Ion Macovei

Cea mai frecventă întrebare care mi s-a pus de colegii de breaslă de la alte instituții media a fost „Cum voi acolo la TIMPUL fără Constantin Tănase?”. Perioada de doliu a trecut, iar noi mergem înainte. Facem recurs la memorie ca să ne amintim cum a fost și ce rol a jucat fondatorul ziarului în viața angajaților săi. Cu siguranță, fiecare are amintirile sale. Cred că emblematice au rămas ședințele de redacție pe care le prezida Constantin Tănase.

Le așteptam cu încordare, pentru că opiniile critice ale maestrului nu întârziau să vină. Iar când momentul de muștruluială trecea, începeam să dezbatem subiecte pentru numărul următor. Îmi plăcea că scotea un pătrățel de hârtie pe care erau notate ideile sale. Acele ședințe au fost adevărate lecții, discuții din care se năștea un material original. De capacitatea lui de muncă nici nu mai vorbesc. Randamentul cu care scria editorialele pe teme actuale era un motiv de admirație. Îmi imaginez doar ce ar fi putut să scrie despre tot ce se întâmplă astăzi în politica moldovenească. Cum i-ar mai fi ras cu spiritul său de observație și tonul sarcastic pe interlopii de la conducere! S-ar fi convins de asemenea că toate afirmațiile sale despre ex-premierul arestat s-au adeverit…

Nu e târziu să-l cunoașteți…

Moni Stănilă

Sunt oameni peste care s-au așezat secole întregi, iar ei nu pot fi uitați pentru că ceea ce au făcut aici pe pământ a depășit sfera familială. Ei nu mai sunt păstrați cu dragoste doar în inima fiilor, nepoților, strănepoților – până li se pierde amintirea, ci intră în memoria colectivă, unde cei care i-au cunoscut au privilegiul, cât timp mai sunt și ei pe pământ, să povestească despre cum i-au cunoscut sau despre ultima întâlnire în viața asta.

Constantin Tănase e unul dintre oamenii care, deși s-a mutat la cele veșnice, va rămâne în memoria noastră. Prin tot ceea ce a făcut, dar și prin cum a făcut. Jurnalismul a fost pentru el o slujire căreia i s-a dedicat cu pasiune, nu o meserie pe care a îndeplinit-o cu calm de amorul prestigiului. De aceea e inutil să vă spun (din nou) cum era el ca om. Pentru că era identic cu ceea ce făcea. Vreți să îl cunoașteți? Nu e târziu. Citiți-l! Poate mai prindem la curaj, indiferent de domeniul în care activăm, și încercăm și noi să muncim cu onestitatea și dăruirea lui. Vă dați seama cum s-ar transforma Moldova dacă s-ar întâmpla așa ceva?

„Blestemul de a fi” al omului frumos

Silvia Strătilă

Despre jurnalistul, filologul, omul de cultură Constantin Tănase nu poți să vorbești decât la prezent. Dacă răsfoiești prima sa carte „Ochiul lui Esop”, apărută în 2000, toate subiectele ce poartă destinul unui neam întreg – cel al românilor din stânga Prutului – zici că sunt inspirate din actualitate. Or, Dumnezeu i-a dăruit jurnalistului mai mult decât altora din perfecțiunea naturii umane, încât aceasta s-a transformat într-o adevărată vocație morală a scrisului său.

Moartea omului de omenie a fost suferința sa de toate zilele, pentru că o societate care nu are atitudine nu mai vrea să trăiască. Și-a însușit „blestemul de a fi” al omului frumos, a arătat celor care guvernează țara că Moldova nu are viitor „fără o intelectualitate asigurată material, fără o țărănime deșteptată economic și politic, fără o clasă politică ce lucrează împotriva interesului național”.

Azi, Constantin Tănase lipsește: jurnaliștilor – pentru că nu e ușor să scrii riscând să intri în „groapa cu lei”; pedagogilor – pentru că nu mai are cine să le fie aproape de problemele lor; mediului din RM – pentru că „ochiul lui Esop” al maestrului Constantin Tănase nu mai vede ca în trecut.

„Sunt de la ziarul TIMPUL”

Victoria Colesnic

Constantin Tănase a reușit să clădească de la zero o adevărată instituție de presă. I-a dat un nume răsunător și a impus un standard pe piața media din Republica Moldova. Jurnalism de calitate, obiectivitate, subiecte de interes public, loialitate față de cititorii noștri – pe acești piloni TIMPUL și-a construit renumele.

Astăzi se împlinește un an de la plecarea unuia dintre cei mai mari jurnaliști ai acestui pământ. Ne bucură faptul că imaginea ziarului pe care l-a creat nu-și pierde strălucirea, semn că jurnalistul Tănase și-a instruit bine discipolii, iar TIMPUL e un produs matur, aflat la vârsta marilor realizări.
Între timp, noi, reporterii ziarului, continuăm să ne umplem cu un soi de mândrie când, vorbind cu o sursă, spunem „Suntem de la ziarul TIMPUL”. Acest sentiment frumos de mulțumire i-l datorăm maestrului Tănase.