Astăzi 23 Iulie 2018, Luni - Ultima actualizare la 22 Iulie 2018
Abonamente

Actualitate 29 Iunie 2018, ora 13:12

Un autocar cu 60 de persoane s-a răsturnat. Trei fetițe au ajuns la spital

Marime Font

Un autocar cu 60 de persoane, dintre care 49 de copii, s-a răsturnat în dimineaţa zilei de 29 iunie, în jurul orei 2.00, între localităţile Ovidiu şi Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa. Timp de două ore a fost activat Planul Roşu de Intervenţie.

UPDATE ora 9.10 Reprezentanţii Spitalului Judeţean Constanţa au transmis că „victimele din accidentul petrecut azi-noapte pe raza judeţului Constanţa sunt în stare stabilă, nu prezintă fracturi sau leziuni interne”.

Vineri dimineaţa, la ora 02.06, dispeceratul integrat ISU-SAJ (Serviciul de Ambulanţă Judeţean) a fost anunţat prin 112 de un accident rutier. Este vorba de un autocar cu 60 de persoane răsturnat în afara părţii carosabile. Accidentul s-a produs pe DN2A în apropiere de intersecţia cu DJ228, între localităţile Ovidiu şi Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa.



Poliţiştii din cadrul IPJ Constanţa au declarat că autocarul, condus de un cetăţean ucrainean, a părăsit carosabilul şi s-a răsturnat în partea dreaptă a şoselei din cauza neatenţiei la volan a şoferului. Autocarul circula pe ruta Bulgaria-Ucraina, iar toţi pasagerii erau de naţionalitate ucraineană.

La faţa locului au fost trimise de urgenţă 3 ambulanţe SMURD ( 2 de tip B şi 1 de tip C) , 10 ambulanţe SAJ ( 9 tip B si 1 tip C), o autospecială de descarcerare, 1 microbuz ( pentru transport persoane), 2 Autospeciale Transport Personal şi Victime Multiple, Autospeciala de Intervenţie la Accidente Colective si Calamităţi.

La ora 02:15 a fost activat Planul Rosu de Intervenţie care a rămas în vigoare până la ora 3:52.

Medicii au găsit 60 de persoane (49 copii şi 11 adulţi), dintre acestea au fost transportate la spital cu 2 ambulante SAJ, 3 copii şi 1 adult. Persoanele care nu au necesitat îngrijiri medicale au fost transportate la Casa de Cultură din Mihail Kogălniceanu.

Conform reprezentanţilor SAJ, persoanele duse la spital au fost: -o fetiţă de 10 ani cu traumatism cranio-cerebral -o fetiţă de 14 ani cu traumatism lombar -o fetiţă de 13 ani cu traumatism lombar şi toracic. Adultul care a fost dus la spital este mama primilor 2 copii care îi insoţea.

Sursa: adevărul.ro




blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 20 Iulie 2018, ora: 13:05

Poza zilei: sute de mascați bine echipați apără sediul lui Andrei Năstase

Poza zilei: sute de mascați bine echipați apără sediul lui Andrei Năstase

Trotuarul din fața sediului partidului lui Andrei Năstase, plin de mascați, mobilizați ca să asigure ordinea publică în timpul protestului susținătorilor lui Ilan Șor. Polițiștii au format un zid viu la intrare în clădire. Exact la fel ei au procedat și la sediul PAS,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iulie 2018, ora: 12:51

Americanii sunt convinși că Rusia va încerca din nou să influenţeze alegerile din SUA

Kirstjen Nielsen, secretarul american pentru Securitate Internă, a declarat că autorităţile SUA ar trebui să fi pregătite pentru noi încercări ale Moscovei de a interveni în alegerile din Statele Unite, site-ul cotidianului The Hill, citat de Mediafax. 

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 20 Iulie 2018, de Răzvan Munteanu

Dosarul transnistrean: Decizia ONU și narativul rusesc

Recenta decizie a Adunării Generale a ONU, prin care s-a elaborat o Rezoluție privind retragerea trupelor Federației Ruse din Transnistria, reprezintă un succes diplomatic pentru Chișinău. Asta chiar dacă, pe termen scurt sau mediu, nu vom asista la mari surprize, Moscova putând face uzanță de dreptul...

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Iulie 2018, de Răzvan Munteanu

Macron și politica externă franceză

Pe 14 iulie, pe marile bulevarde ale Parisului, trupele militare franceze, alături de o parte din trupele aliate, au defilat pe sub Arcul de Triumf. A fost ziua națională a Franței, motiv pentru care trebuie să aruncăm o scurtă privire asupra a ceea ce această țară reprezintă acum, pe scena europeană...

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Iulie 2018, de Moni Stănilă

Haz de necaz și minciuni de legat ochii

Povestea banilor continuă. Cum altfel, de vreme ce avem de îndurat dispariția miliardului? De atunci stăm pe datorii tot mai mari chiar dacă nu vom avea de unde să le întoarcem. Însă totul e pentru acum: să supraviețuim acum, să fim siguri că vom avea bani de pâine, să nu ne...

() Citeşte tot articolul

Editorial 18 Iulie 2018, de Constantin Tănase

Povara impresionismului (politic) la moldoveni

Eu nu. Răspund celor ce mă (De ce, mă, voi mă?) atacă în presă. Mamei lor de presă gălbuie-vărgată! Eu nu, mai cu seamă. Acum când (precum glăsuiește pe una voce ziarul „Bătrânetul” de sâmbătă), citez: „e sfârșit de toamnă cu semilună pe cer pe la...

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Iulie 2018, de Moni Stănilă

Din nou – poezie

Poezia, din regina artelor, ajunge de multe ori în edituri să fie o Cenușăreasă. În Republica Moldova cu atât mai mult. Majoritatea poeților fie publică în România, fie – cei mai mulți – își plătesc cărțile. 

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Iulie 2018, de Moni Stănilă

Familia creștină – între neînțelegere și bășcălie

Ca de obicei internetul (și mândria) a(u) rupt în două prietenii, colegii de serviciu, oamenii din aceleași sfere de activitate.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Iulie 2018, de Moni Stănilă

Câte surprize încap în Campionatul Mondial de Fotbal?

Capul de afiș al optimilor a fost cu siguranță rezultatul obținut de Rusia împotriva Spaniei. Evident un rezultat neașteptat.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 10 Iulie 2018, de Dan Nicu

Statul interimar

Un sistem de justiţie pasibil de multe „calităţi”, însă nu de corectitudine, a anulat nişte alegeri locale perfect valide din nişte motive supte din deget, oferind un exemplu de ignorare şi sfidare a voinţei suverane a cetăţenilor.

() Citeşte tot articolul

Atitudini 9 Iulie 2018, de Moni Stănilă

Moldova – proiect imposibil

Regretatul jurnalist Andrei Gheorghe ne-a dat – mie și soțului – o importantă lecție care să ne ajute în scris. Atât ca jurnaliști, cât și ca scriitori. Azi o voi da mai departe, tocmai din cauză că o voi încălca parțial.

() Citeşte tot articolul

Editorial 4 Iulie 2018, de Moni Stănilă

Dreptatea divină

Situația din țara noastră, dar și din celelalte – oriunde ne uităm, fie chiar și peste Prut – pare mai dezastruoasă ca niciodată. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 3 Iulie 2018, de Moni Stănilă

Cu avionul la cumpărături

E interesant cât de mult suntem preocupați de teorii. Lăsăm impresia că ne merge atât de bine încât singura grijă e teoria, iar partea practică a vieții se întâmplă de la sine. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 2 Iulie 2018, de Răzvan Munteanu

O nouă bază militară a SUA în România?

„Nu cred că există o zi fără provocări din partea Rusiei”, a declarat în această săptămână ministrul român al Apărării, Mihai Fifor, pentru presa de la București. Potrivit oficialului, provocările ruse sunt în spațiul aerian, maritim și cibernetic, dar totodată...

() Citeşte tot articolul