O familie originară din Florești a ajuns la spital după ce s-a intoxicat cu ciuperci. Băiețelul de patru ani a decedat la Institutul Mamei și copilului, unde a fost internat luni, 9 iulie curent.
Solicitată de UNIMEDIA, vicedirectoarea Spitalului Raional Florești, Ludmila Capcelea ne-a comunicat că doi copii au fost aduși luni, în jurul orei 10:00, la spital, unde s-a constantat că au suferit intoxicație cu ciuperci. Ulterior copiii de patru și opt ani au fost transferați la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău.
Starea copiilor era extrem de gravă, ne-a declarat purtătorul de cuvânt de la Institutul Mamei și Copilului. „Din păcate, ieri, copilul în vârstă de patru ani a decedat. Fata de 8 ani rămâne în continuare în stare gravă, dar este sub supravegherea medicilor”, a declarat, Maxim Cazacu.
Sursa: unimedia.info
|
Patru membri ai Parlamentului European au fost reţinuţi, în timpul unui protest față de prezenţa bombelor nucleare americane pe teritoriul Europei, trei dintre ei pătrunzând într-o bază militară din Belgia, potrivit Politico.eu
( ) Citeşte tot articolulTot mai mulți oameni de afaceri anunță susținerea Partidului Democrat la alegerile parlamentare din 24 februarie. Este și cazul lui Iurie Mihalachi, patronul rețelei de magazine IMC Market, care apreciază reformele implementate de actuala Guvernare.
( ) Citeşte tot articolulAutoritățile din Queensland, Australia, au lansat numerele de înmatriculare cu emoticonuri, pentru șoferii care vor să personalizeze și mai mult plăcuțele de identificare a mașinilor, relatează BBC.
( ) Citeşte tot articolulJurnaliștii de la portalul agora.md au mers la Grozești, în satul de baștină al liderului PDM, Vlad Plahotniuc. Aceștia au realizat un reportaj video, în care oameii au doar cuvinte de laudă despre șeful democraților, care candidează pe circumscripția Nisporeni.
( ) Citeşte tot articolulToți pensionarii din Republica Moldova vor primi medicamente gratuite după venirea la guvernare a Partidului Politic ȘOR, a promis liderul acestuia, Ilan Șor. El a prezentat prioritățile programului formațiunii sale destinat pensionarilor, care mai prevede majorarea de câteva ori a...
( ) Citeşte tot articolulRețeaua de magazine Nr.1 anunță că a majorat din nou salariile angajaților, ca urmare a reformei fiscale, implementată de Guvern și își anunță susținerea pentru Partidul Democrat din Moldova.
( ) Citeşte tot articolulO companie din nordul țării - T.B. Fruit Moldova - ar putea primi o amendă record de 13 milioane de lei, dacă se va dovedi că a comis evaziune fiscală în proporții deosebit de mari.
( ) Citeşte tot articolulInstituțiile media din trustul Platon-Țopa continuă să tirajeze valuri de minciuni în actuala campanie electorală, iar cele mai multe dintre ele vizează Partidul Democrat din Moldova. Unul dintre ultimele materiale denigratoare se referă la activitatea cadidatului PDM pe...
( ) Citeşte tot articolulMicrosoft a anunțat miercuri că a descoperit campanii de atacuri cibernetice îndreptate către instituții din mai multe țări europene, atacuri inițiate de un grup apropiat Kermlinului, numit Strontium. Este același grup cu celebrul Fancy Bear sau Sofacy, implicat în alte...
( ) Citeşte tot articolulPartidul Politic ȘOR a elaborat un program concret care va îmbunătăți viața pensionarilor. Iar una din prevederile acestuia este anularea impozitelor directe și indirecte pentru pensionari, ceea ce va duce la reducerea mărfurilor și serviciilor pe care le procură cu aproximativ...
( ) Citeşte tot articolulSe împlinesc 5 ani de la ocupația Crimeii de către Rusia. În februarie 2014, Moscova, pentru prima dată în istoria postbelică a Europei a capturat o parte din teritoriul unui alt stat suveran, destabilizând astfel sistemul european și global de securitate.
( ) Citeşte tot articolulGeneral Motors își face loc și pe piața de biciclete electrice, prin proaspăt înființatul brand ARĪV. Americanii se pregătesc să lanseze două modele de eBikes: una compactă, numită Meld, și una pliabilă, botezată Merge.
( ) Citeşte tot articolulDe astăzi, Capitala are autocare noi. Directorul interimar al Parcului de Autobuze, Vitalie Copaci, a semnat cu reprezentantul companieie ISUZU la Chișinău, Serghei Daradur, contractul de livrare a 31 de autobuze. Copaci a declarat că transportul va fi pus în circulație în maxim...
( ) Citeşte tot articolulUn grup de nave din cadrul Flotei Rusiei din Marea Neagră, între care corveta ‘Orehovo-Zuevo’ şi nava de recunoaştere ‘Ivan Hurs’, a început marţi o misiune de supraveghere neîntreruptă a distrugătorului american USS Donald Cook, care a intrat...
( ) Citeşte tot articolulLiderul ”Partidului Nostru”, Renato Usatîi, confirmă, într-o intervenție live pe Facebook, faptul că blocul PAS-PPDA se va destrăma după alegeri în câteva fracțiuni. În opinia sa, acest lucru este logic, deoarece Maia Sadu și Andrei Năstase nu vor...
( ) Citeşte tot articolulLa Spitalul Clinic Republican Timofei Moșneaga va fi deschisă o secție pentru cardio-chirurgia nou-născuților și vor fi reparate patru săli de operații. Angajații instituției l-au invitat pe președintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, pentru a-i cere sprijinul...
( ) Citeşte tot articolulAstronomii au dat publicităţii o nouă hartă a Universului care dezvăluie aproximativ 300.000 de noi galaxii, descoperite cu ajutorul unui telescop care poate detecta sursele de lumină pe care instrumentele optice tradiţionale nu le pot capta, potrivit businesstimes.com, citat de Mediafax.
( ) Citeşte tot articolulPreședintele Partidului Liberal (PL), Dorin Chirtoacă, susține că tatăl contracandidatului său din circumscripția nr. 32, Mihai Popșoi, a fost ales consilier local la Vadul lui Vodă pe listele Partidului Comuniștilor din R. Moldova, iar acum ar face parte din echipa primarului de acolo,...
( ) Citeşte tot articolulCărțile de identitate ale cetățenilor Uniunii Europene vor fi modificate, UE urmând să introducă măsuri de securitate mai stricte.
( ) Citeşte tot articolulNEW YORK – În ultimii ani, globalizarea a trebuit să suporte un nou val de atacuri. Poate că unele critici sunt absurde, însă una dintre acestea este absolut justificată: globalizarea le-a permis multinaționalelor mari precum Apple, Google și Starbucks să eludeze plata...
( ) Citeşte tot articolulLucrările de construcție a conductei de gaze Ungheni – Chișinău, etapa a doua a proiectului de interconectare Iași-Ungheni, care au fost lansate pe 18 februarie, ar putea să fie finalizate până la 31 decembrie curent. Declarația aparține secretarului de stat al Ministerului...
( ) Citeşte tot articolulDodon a fost premiat pentru propagandă românească în satul Sadova
( ) Citeşte tot articolulRomânia și-a consolidat poziția de principala piață de desfacere pentru mărfurile din Republica Moldova, după o creștere în anul 2018 a livrărilor de bunuri moldovenești pe piața românească cu 31,9 la sută (în 2017 au crescut cu 17,1 la sută), potrivit datelor...
( ) Citeşte tot articolulPreședintele statului Belarus a declarat că țara pe care o conduce este gata de unirea cu vechiul său aliat, Rusia, provocând noi îngrijorări în regiune. Dacă acest lucru se va întâmpla, Rusia ar ajunge vecină cu țări precum Polonia sau Lituania.
( ) Citeşte tot articolul