Actualitate

Un bloc al Grădinii Botanice a fost dotat cu colectoare solare

„Este un proiect de succes – în doar zece luni a fost instalată o linie de producere şi au fost fabricate o sută de colectoare solare termale, cu tuburi vidate, ce au o eficienţă energetică foarte bună. Este un proiect şi cu impact social, nu doar economic, pentru că va susţine Grădina Botanică în activitatea sa şi va contribui atât la îmbogăţirea florei, cât şi la păstrarea speciilor rare cu valoare ştiinţifică din ţara noastră”, a declarat la evenimentul de prezentare Alexandru Ciudin, directorul AEE.

Colectoarele solare vor asigura cu apă caldă Blocul biotehnologic al Grădinii Botanice, în laboratoarele căruia se obţine material vegetativ pentru specii de plante rare, incluse în Cartea Roşie a R. Moldova, și care nu regenerează pe căi de înmulţire tradiţionale. “Pentru efectuarea acestor şi altor lucrări, Grădina Botanică are nevoie de cantităţi considerabile de apă caldă, circa 250 metri cubi de apă pe lună, biologii fiind nevoiţi să încălzească apa la boiler, ceea ce este foarte scump pentru instituţie. Instalarea a patru colectoare va uşura munca angajaţilor laboratoarelor şi va reduce cu aproximativ 35% cheltuielile pentru procesul de îngrijire a materialului săditor”, a menţionat directorul Grădinii Botanice, Alexandru Teleuţă.

Dotarea Blocului biotehnologic cu colectoare face parte din programul “Consolidarea capacităţii de producţie locală a sistemelor solare de energie termică în R. Moldova”. Acesta este implementat de Agenţia pentru Eficienţă Energetică, cu finanţare din partea Guvernului Poloniei şi Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (UNIDO). Bugetul total al proiectului este de 280 707 de dolari, dintre care pentru Grădina Botanică s-au cheltuit aproximativ o sută de mii de lei.

“Ne-am propus în acest proiect să promovăm utilizarea energiei regenerabile şi crearea locurilor de muncă. Ne bucurăm că am reuşit nu numai instalarea, în premieră, a unei linii de producere a colectoarelor solare, dar şi instruirea specialiştilor în domeniu. Acest proiect demonstrează faptul că Republica Moldova poate produce tehnologii competitive absolut noi pentru piaţa locală”, a specificat Manuel Mattiat, expert UNIDO.

Prin prezentarea de astăzi de la Grădina Botanică a fost dat startul Zilelor “Moldova Eco Energetică”, care se vor desfăşura în perioada 6-8 decembrie. Agenda evenimentului include mai multe întruniri şi expoziţii, organizate la Centrul Expoziţional “Moldexpo”. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *