Un chirurg îndrăgostit de patrie și bisturiu

publicat în Social pe 12 Februarie 2015, 09:48

În rutina zilnică și graba de a le reuși pe toate, rareori mai avem timp să ne gândim la noțiuni precum patrie, națiune, origini și alte elemente importante care stau la baza unui popor. Mai mult, situația economică și politică știrbește deseori din dragostea conaționalilor noștri față de țară. Nu este și cazul lui Andrei Sângereanu, chirurg deja de 20 de ani, care nu-și poate imagina viața sa în altă parte decât aici.

A știut că va fi chirurg încă din clasa a VIII-a, când a participat la Ziua ușilor deschise organizată de Universitatea de Medicină din capitală. „M-a intrigat mult tot ce am văzut acolo. Probabil, ca și oricare alt om, m-am gândit că undeva acolo, în bucata ceea de humă, trebuie să fie un suflet și vroiam să-l găsesc”, povestește acesta.

A absolvit Universitatea de medicină în anul 1995, Catedra de chirurgie a academicianului Ghidirim. Apoi a făcut trei ani de rezidențiat, după care a început activitatea de chirurg la Spitalul „Arhanghel Mihail”, pe atunci Spitalul nr. 2 orășenesc. „Primii ani de practică i-am făcut în acele perioade grele când nu se dădeau salariile, nu existau materiale necesare pentru lucru și în perioada emigrărilor din Moldova”, își amintește acesta.

Vreau acasă

În 1999 și Andrei Sângereanu a emigrat în Israel neavând o altă soluție. „Lucram parțial și în medicină, dar făceam tot ce aducea un venit. Nu m-am eschivat de la nimic, am făcut chiar și curățenie pe scări ca să-mi pot câștiga un ban, care, bineînțeles, aici, valora mai mult decât acolo”, își amintește chirurgul. Deși în Israel existența i se părea ușoară, câștiga relativ bine și reușea să facă niște economii, Andrei Sângereanu s-a reținut acolo doar timp de patru ani. „Vreau acasă, vreau acasă, vreau acasă”, își spunea bărbatul în fiecare dimineață trăită pe continentul asiatic. Îi era dor de locurile în care a copilărit, de poporul său, părinții și copiii săi. Tot ce era sfânt pentru el se afla la cinci mii de kilometri distanță de Israel.



Dragostea acestuia față de patrie a pornit probabil din satul în care s-a născut - Sărata Galbenă, raionul Hâncești. „Am crescut într-un sat relativ mare, frumos și într-o familie de profesori. M-am născut într-un loc extraordinar de frumos, pe malul unui iaz, care se începea și se termina fix la mine în grădină. Cum credeți, îți mai este dor să pleci de acasă când locuiești în așa un loc unde sunt broaște, pești, stuf, o mulțime de păsări care cântă vara, unde iarna se face gheață și babe de omăt? Credeți că mai vrei altceva?”, ne cucerește Andrei Sângereanu.

Așadar, tânărul doctor a revenit acasă. „Regretatul profesor Anton Spânu, aflând că am revenit în Moldova, m-a telefonat să mă anunțe că începea un concurs pentru secundariat clinic. Îmi promisese recomandarea din partea lui și chiar mi-a găsit doi profesori care să-mi fie garant tutelă pentru a intra în secundariat”, povestește chirurgul.

Nereușitele nu se uită

De atunci au trecut 20 de ani, iar Andrei Sângereanu a efectuat sute de intervenții chirurgicale. „Dacă știți cum se transpiră vara, atunci prima operație au fost zece veri unite una în alta”, glumește chirurgul. Totuși, până la aceasta a fost o perioadă lungă în care eroul nostru a fost asistent sau ajutor, astfel încât ajungând la prima intervenție de care era responsabil, metodologia a ajuns la automatisme.
Totuși, acesta confirmă că orice doctor își amintește perfect primul pacient. „Îmi cunosc și toate nereușitele pe nume, fețe, emoții, mai puțin îmi amintesc succesele, fiindcă ele sunt mai multe”, spune chirurgul. Mai mult decât atât, Andrei Sângereanu este la fel de tare îndrăgostit de profesia sa, precum este de Moldova. Astfel, întrebat dacă este greu să fii doctor aici, luând în considerare salariile proaste și lipsa aparatelor necesare, acesta a răspuns că dacă faci ceea pentru ce ești născut, nu este greu. „Totul începe de inimă. Educația pe care am primit-o acasă a fost una patriotică. Tata a fost profesor de limbă română și a sădit în sufletele copiilor lui un germene de patriotism. Da, sunt multe popoare care trăiesc bine, al meu trăiește încă greu. Și sperăm cu toții că, mai devreme sau mai târziu, așa va fi și aici. Pentru asta fiecare dintre noi trebuie să lucreze”, explică Sângereanu.



Moldova vs. Canada

Ultimii cinci ani a fost martor la investiții mari în spitalul în care lucrează, atât din partea autorităților locale, cât și din partea societății civile. „Spitalul se renovează. Așa cum sunt holurile noastre, nu veți găsi nici în clinicile private. Este un spital care este condus de un manager foarte priceput, care observă că întreprinderile de stat, comparativ cu cele private, încep a pierde pacienții și înțelege necesitatea renovării clădirii și îmbunătățirii condițiilor de cazare a bolnavilor”, explică chirurgul. Totuși, mai mult contează serviciile prestate de doctori și surorile medicale, or, pacienții „nu vin la pereții spitalului, ci la specialiști”.

Mai mult, Andrei Sângereanu nu găsește explicații pentru acuzațiile de malpraxis aduse doctorilor din spitalele de stat. „Nu pot spune niciun cuvânt de rău despre vreun coleg de-al meu. Nu cunosc niciun medic care nu ar fi interesat de pacienți. Toți depunem eforturile necesare, uneori în detrimentul familiilor noastre și timpului liber pe care ar trebui să le avem”, ne asigură acesta, încercând să-și amintească când a fost ultima zi în care nu a venit prea devreme sau nu a plecat prea târziu de la lucru.

Bunăoară, Andrei Sângereanu ne-a povestit un caz care i-a demonstrat că medicina din Moldova merge în direcția corectă. Este vorba despre un prieten care lucrează în același domeniu, doar că în Canada. Odată venit acasă, l-a contactat pe eroul nostru și l-a rugat să-i arate cum decurge ziua de muncă a unui chirurg în Moldova. „I-am zis să nu vină la 8:30, fiindcă atunci avem volanta (n.red. - ședință operativă) și nu avea sens să asiste, l-am invitat la ora 9:00. Așadar am început ziua de muncă: i-am vizitat pe toți pacienții, le-am măsurat tensiunea, le-am palpat zona bolnavă, am făcut pansamente. Ulterior am avut două intervenții chirurgicale, trei asistențe, consultații efectuate în secții de terapie, pacienți post-operator văzuți în Secția de reanimare. El mă însoțea ca simplu observator, iar la ora 17:00, mi-a zis: „Știi, eu plec acasă, eu azi încă n-am mâncat și nu mai rezist”. Păi, nici eu nu am mâncat, i-am spus”, relatează Andrei Sângereanu. Prietenul a revenit și a doua zi și i-a spus eroului nostru că-l va însoți atâta timp cât petrece el la lucru în Montreal - până la ora 12:00. După aceasta au urmat schimburile de impresii. „Eu în Canada am tot și nu fac nimic, tu aici ai puțin, dar faci tot”, i-a zis prietenul. Acesta a povestit că are maximum două intervenții pe săptămână, mai multe nu-și programează. Are timp liber pentru a citi, pentru ora de amiază și lucrează maximum până la ora 14:00. „Această descriere ne caracterizează perfect țara. Noi n-avem nimic și facem tot ce putem, ei au tot și nu vor nimic”, concluzionează chirurgul.



„Scriem urât, fiindcă încercăm să acordăm cât mai mult timp pacienților. Avem foarte multe de scris și e păcat să pierzi timpul pentru asta, așa că ajungem să scriem din viteză. Dar, în același moment, fișa pacientului este un act juridic care poate proteja atât bolnavul, cât și doctorul. Caligrafia mea deseori depinde și de dispoziția pe care o am. Dacă sunt vesel, scriu frumos, dacă sunt foarte ocupat - mai puțin frumos”.