Are studii pedagogice şi juridice. Este căsătorită cu un locotenent-colonel de poliţie şi au împreună doi copii. Este o fire curajoasă, calmă, cumpătată, optimistă şi o familistă convinsă. Ţine la principiile sale, iar acest fapt o ajută să facă faţă dificultăţilor care apar în fiecare zi.
– Doamnă Svetlana Colesnic, aveţi studii pedagogice şi juridice. Cum aţi ajuns în Poliţie?
– Ţin minte şi acum ziua în care mi-am început cariera de poliţist. Pe 15 mai 1992 m-am angajat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Soţul meu lucra deja de câţiva ani. M-a inspirat această profesie, din timpurile când eram studentă. Am avut curajul şi dorinţa de a deveni poliţistă. La început am lucrat în cadrul Inspecţiei pentru minori. În anul 2004 am fost selectată pentru a activa în Secţia urmărire penală. Peste un an am fost numită ofiţer superior. Apoi, la 22 iulie 2011, am fost numită în funcţia de comisar adjunct pentru personal. Pe 28 octombrie 2011 mi s-a încredinţat exercitarea atribuţiilor de comisar al Comisariatului de poliţie din raionul Făleşti.
– Ce calităţi trebuie să posede un comisar de poliţie? Este dificil pentru o femeie să îndeplinească această funcţie?
– Un comisar de poliţie trebuie să fie un bun profesionist. Eu nu dirijez echipa, ci pun sarcina. Sunt exigentă faţă de sine şi faţă de colegii mei. Atunci când îmi pun un scop şi îmi argumentez punctul de vedere, colegii vin cu propuneri şi obţinem într-un final un rezultat pozitiv. Am înţeles că trebuie să respectăm cerinţele impuse de profesia noastră şi să ne îndeplinim atribuţiile de serviciu. Pentru a conduce un comisariat de poliţie, o femeie nu trebuie să aibă calităţi morale sau fizice diferite de cele ale unui bărbat. Nu este o muncă uşoară, dar nici foarte grea, pentru că sunt susţinută şi de comisarii adjuncţi care sunt profesionişti adevăraţi.
– Cum au reacţionat colegii când au aflat că vor fi „conduşi” de o femeie? Vă respectă ordinele?
– Ca să fiu sinceră, în acest domeniu bărbaţii nu prea sunt obişnuiţi să aibă în fruntea lor o femeie. În primele zile am simţit o atitudine rezervată. Ulterior, însă colegii s-au obişnuit, treptat am fost acceptată şi în prezent putem vorbi despre o colaborare fructuoasă. Mai în glumă, mai în serios, bărbaţii din comisariat îmi zic, între ei, „Cleopatra”. La început mă supăram, dar acum m-am obişnuit şi mă simt chiar flatată – la urma urmei, Cleopatra a fost o femeie puternică. Important este să ne facem datoria, să ne exercităm atribuţiile de serviciu, stând de strajă la respectarea prevederilor legale.
– Aţi menţionat că aţi lucrat în cadrul Inspecţiei pentru minori. Aţi observat vreo diferenţă între copiii „de ieri” şi cei „de astăzi”?
– O anumită diferenţă desigur că există. Copiii „de azi” primesc bani de peste hotare, de la părinţii lor, iar acest fapt nu este neapărat pozitiv. Culmea este că nici părinţii nu vor să înţeleagă că odraslele lor sunt predispuse să săvârşească infracţiuni fiind siguri că banii mamei şi ai tatei îl vor apăra de orice pedeapsă. „E copilul meu şi nu vă implicaţi”, auzim deseori de la părinţi. Cauza principală este faptul că părinţii sunt plecaţi, iar cei în a căror grijă au fost lăsaţi – bunica sau, şi mai grav, vecinii, nu reuşesc să-i protejeze de pericolele care îi ameninţă la orice pas. Degradarea morală vine odată cu banii trimişi de peste hotare…
– Dumneavoastră reuşiţi să acordaţi suficient timp familiei?
– Ziua mea de muncă nu se încheie la ora 17:00, conform programului. Nu am plecat niciodată mai devreme de ora 19:00 de la serviciu. Familia mi-a simţit lipsa, dar pentru că suntem toţi poliţişti, ei mă înţeleg şi mă susţin. Soţul meu este locotenent-colonel de poliţie, fiica, Svetlana, este locotenent de poliţie, ginerele Adrian este căpitan de poliţie şi doar fiul meu, Alexandru, este student la Facultatea de Informatică şi Matematică a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi. Sperăm că ne va urma calea. Dacă nu, atunci măcar un membru al familiei noastre nu va fi poliţist…
Svetlana Colesnic, împreună cu soţul
– Profesia dumneavoastră implică numeroase situaţii periculoase. Aţi arestat vreun infractor, care v-a ameninţat sau a opus rezistenţă?
– Pe parcursul activităţii mele, am avut multe situaţii interesante şi periculoase. Am ţinut piept la toate. Îmi amintesc că, în anul 1998, am participat la reţinerea unui infractor. Nu am ştiut că este înarmat. Lucram sub acoperire. Bărbatul era originar din alt raion şi nu ştia că lucrez în organele de poliţie. Potrivit legendei, eu eram o amică a unei prietene de-a lui. Am reuşit să-l scot din casă şi să-l aduc la locul unde ne aşteptau colegii mei din organele de poliţie. Ulterior am aflat că avea în cizmă un cuţit. A încercat să opună rezistenţă, dar l-am reţinut.
– Pe lângă faptul că sunteţi „Colaborator Eminent” al MAI, ce alte ordine şi medalii aţi mai obţinut pe parcursul activităţii dumneavoastră?
– În decursul a 20 de ani de muncă am primit aproximativ 50 de menţiuni. Am fost premiată şi cu sume băneşti, diplome de onoare, insigne, medalii, dintre care „Colaborator Eminent” al Organelor Afacerilor Interne în anul 2004, insigna „Pentru serviciul impecabil de gradul III" în anul 2002 şi de gradul II în anul 2007, insigna „10 ani Poliţia Naţională" în anul 2000 şi insigna „20 ani Poliţia Naţională” în anul 2010. Toate menţiunile mi-au fost acordate pentru măiestrie profesională, descoperirea crimelor şi rezultatele activităţii.
– Ce faceţi în timpul liber?
– Credeţi că am timp liber? Poate doar de sărbători. Mă strădui să dedic mai mult timp scumpului nepoţel Nikita de un an şi cinci luni, care îmi inspiră speranţe, puteri, forţe noi şi încredere în ziua de mâine. Îmi place să gătesc, dar o fac destul de rar. Soţul este amator de sarmale… Aş dori să-mi alint familia cu mai multe bucate sofisticate, dar serviciul îmi fură tot timpul.
– Ce vă place în munca pe care o îndepliniţi şi ce aţi schimba?
– Îmi place exigenţa personală şi profesională, atitudinea corectă faţă de cetăţeni şi îmi place să descopăr şi să reţin infractorii. Îmi displac bârfele, invidia, minciuna, făţărnicia şi trădarea. Întâmpin numeroase greutăţi în calea pe care o parcurg, dar sunt o fire optimistă şi găsesc ieşire din orice situaţie atât timp cât familia mea este alături de mine şi mă susţine.
– Vă mulţumim şi vă dorim succes!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
