Ultima oră

Un deputat PDM îi cere jurnalistului român care a criticat R.Moldova să adreseze scuze cetăţenilor ţării noastre

Solicitat miercuri de presă să comenteze declaraţiile lui Radu Banciu de la B1 TV, Candu a opiniat că ”acest individ” probabil nu a vizitat Republica Moldova şi a sugerat că ar avea şi probleme mintale. ”Acest individ, că nu pot să-l numesc jurnalist, probabil nu a vizitat niciodată Republica Moldova. Am văzut aceste declaraţii şi felul în care se exprima. Probabil că individul avea complexe şi frustrări, poate avea nişte probleme în copilărie, cine ştie. Să-l lăsăm, este un caz cronic care urmează probabil să-l examineze din punct de vedere medical altcineva”.

În acelaşi timp, el i-a cerut lui Banciu cât şi postului de televiziune să ceară scuze cetăţenilor Republicii Moldova. ”Ca cetăţean i-aş sugera acestui individ cât şi canalului de televiziune că aceste declaraţii nu au nimic cu libertatea presei şi să-i sugerez să adrese scuze cetăţenilor Republicii Moldova şi dlui Iurie Leancă”.

În emisiunea respectivă Banciu a denigrat şi studenţii moldoveni din România. În replică, Andrian Candu care de asemenea şi-a facut studiile în ţara vecină a remarcat că mulţi dintre colegii săi din Republica Moldova au excelat mai bine decât cei români.

Totodată, el a apreciat modul în care au reacţionat autorităţile române în acest caz. ”Mă bucur şi apreciez reacţia şi forma în care au intervenit instituţiile române şi ne bucurăm că au reacţionat corespunzător şi sperăm că nu vor mai fi astfel de ieşiri care în ultimul timp apar tiot mai des”, a spus politicianul.

Totodată, el la invitat pe Banciu în Republica Moldova ”dacă mai are curaj” să vadă că oamenii de aici sun foarte primitori şi ospitalieri.

Într-o emisiune la B1 TV Banciu a criticat Republica Moldova şi pe modloveni pe care i-a comparat cu ţiganii români care umblă cu cerşitul. Postul de televiziune a fost ulterior amendat cu aproximativ 40.000 de lei.
 
Sursa: moldova.org

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *