Actualitate

Un elicopter rus cu cinci militari la bord a fost doborât în Siria

Decesul celor cinci crește la 18 numărul militarilor ruși uciși de la începutul intervenției Moscovei în Siria.

„Din informațiile de care dispunem din partea Ministerului Apărării, cei care se aflau în elicopter au murit, au murit eroi deoarece au încercat să manevreze aparatul în așa fel încît să reducă la minimum numărul victimelor la sol”, a declarat pentru presă purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Elicopterul militar, un aparat de transport de tip Mi-8, a fost doborît după ce a transportat ajutor umanitar în orașul Alep, în timp ce se întorcea la principala bază aeriană rusă aflată în Siria.

Peskov a mai spus că Moscova va continua lupta împotriva terorismului internațional ‘pe toate fronturile’ în pofida amenințărilor din partea grupării teroriste Stat Islamic.

Duminică, gruparea jihadistă a postat un mesaj video de 9 minute pe YouTube, în care le cerea adepților săi să declanșeze jihadul în Rusia.

Ministerul rus al Apărării a anunțat luni că unul din elicopterele sale din Siria a fost doborît în provincia Idlib (nord-vest) cu cinci persoane la bord, relatează Reuters. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *