Actualitate

Un fost judecător va fi anchetat penal

Fostul judecător Iurie Țurcan nu s-a prezentat la ședința Consiliului Superior al Magistraturii, deși a fost invitat. El şi-a motivat absența prin faptul că ar fi bolnav. Acest lucru nu i-a împiedicat însă pe membrii CSM să dispună iniţierea cauzei penale.

Potrivit procurorului general, Corneliu Gurin, fostul magistrat şi-a depăşi atribuţiile de serviciu şi a comis mai multe abuzuri grave.

"Judecătorul împreună cu angajați ai instanței au înregistrat în baza unor dosare reale alte dosare civile pe care le-au examinat fără participarea părților, fără asigurarea drepturilor procesuale în anumite dosare. Este vorba de zeci de milioane de lei", a spus procurorul general, Corneliu Gurin.

Aceiași soartă o paşte şi pe Svetlana Felincova, vicepreședintele Curții Supreme de Justiție. Potrivit președintelui CSM, Victor Micu, magistrata, în complicitate cu mai mulți funcționari din cadrul instanței, ar fi intervenit ilegal în programul de gestionare aleatorie a dosarelor.

"Consider că în acțiunile doamnei Felincova există componență de infracțiune. S-au făcut manipulări la niște dosare cu rezonanță mare", a precizat președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Victor Micu.

Judecătoarea Svetlana Felincova nu a fost de găsit pentru a comenta acuzaţiile. Membrii CSM i-au mai solicitat șefului statului, Nicolae Timofti, să aprobe eliberarea din funcție a patru judecători de la fosta Curte de Apel Bender.

Printre magistrații vizați se numără și Nicolae Nogai, condamnat anterior la trei ani cu suspendare pentru pronunțarea unei decizii ilegale.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *