Cultură

Un hidalgo basarabean – Andrei Crijanovschi

Lexicograful şi hispanistul Andrei Crijanovschi (sau Andrei Andreici, precum îl boierea profesorimea moscovită pe timpul profesoratului dumisale la Academia Diplomatică a MAE-ului sovietic!) în mod providenţial poartă în chiar rădăcina numelui său sigiliul romantic al celebrului erou cervantesc supranumit şi Quejana. Sunt asociaţii consonantice, cu un anume substrat tipologic, care vin din neţărmurita dragoste de-o viaţă a acestui intelectual rafinat faţă de Spania, faţă de limba, literatura şi cultura spaniolă, faţă de latinitate cu tot cu derivata ei estică, în sânul căreia a avut norocul/ nenorocul să se nască. Pentru că aici se află miezul enigmei unui paradox caracteristic (despre care nu s-a prea vorbit!) pentru prestaţia şi propensiunea multor intelectuali basarabeni pentru lumea latină! Şi anume: să-ţi iubeşti propria ta limbă românească prin intermediul italienei, spaniolei, francezei, portughezei, mai ales atunci când în propria ta patrie limba română este interzisă, ostracizată, vulgarizată sau redusă la cotele universului de bucătărie! Este exemplul dureros al marilor noştri lingvişti Eugen Coşeriu, Vitalie Sorbală, fondatorul Catedrei de hispanică a Universităţii de Stat din Chişinău, sau al aceluiaşi profesor mult pătimit Nicanor Rusu, discipolul lui Iorgu Iordan, care şi-a susținut doctoratul la Roma (pe vremea „lui Mussolini”!), fapt pentru care sovieticii l-au condamnat la ani grei de Gulag, fiind salvat de acelaşi Iorgu Iordan, care devenise, între timp, Ambasadorul României la Moscova…

Fiecare cu propriul său destin, fireşte. Eugen Coşeriu, în mod providenţial, şi-a salvat fiinţa spirituală prin Roma, Montevideo, Tübingen, cultivându-şi tenace ascensiunea către faima celui mai mare lingvist al secolului XX. Nicanor Rusu, cu acelaşi har lingvistic înflorit cam în aceiaşi ani ai studenţiei coşeriene, a fost frânt în malaxorul sovietic, astăzi abia amintindu-şi câţiva discipoli, câţiva compatrioţi de el. Despre profesorul Nicanor Rusu, despre dragostea ce i-o păstrează peste ani şi despre toate aceste destine paralele vorbeşte volumul antologic şi de evocări „Profesorul Nicanor Rusu. Studii. Articole. Traduceri” (Chişinău, 2011), ediţie îngrijită, cuvânt înainte şi texte stabilite de acelaşi fidel hidalgo al prieteniei şi al bunului simţ care este Andrei Crijanovschi.

Competent, meticulos, pedant şi îndărătnic, Andrei Crijanovschi -generosul, realizează, prin această ediţie, un mare act recuperator, redând postumităţii cea mai mare parte din eseurile, studiile ştiinţifice, exegezele de stilistică şi traducerile lui Nicanor Rusu, începând cu primele publicaţii din perioada interbelică, inserate în paginile revistei ieşene „Însemnări ieşene” şi terminând cu Petrarca, Lope de Vega şi eseurile eliniste despre Aristofan, Eschil şi Plaut, care au prefaţat în anii ’70 ai secolului trecut o foarte prestigioasă colecţie a editurii „Cartea Moldovenească”, colecţie, din păcate, veştezită, din care rămân operante azi doar prefeţele şi comentariile lui Nicanor Rusu. Culegerea realizată de Andrei Crijanovschi este o operă de pionierat, prin punerea în circuit a unor „lucrări total necunoscute la noi” din perioada anilor ’30-’40, redând astfel culturii noastre profilul unui scriitor şi savant de prim rang, cu vaste preocupări, enciclopedice, din literatura italiană (Dante Alighieri, Giacomo Leopardi, Gabriele D’Annunzio, Giovanni Papini, Giovanni Verga etc.) şi spaniolă (Lope de Vega, Cervantes, Rubén Dario), plus autorii antici menţionaţi. Dincolo de aceste merite, este admirabilă atitudinea exemplară a sârguinciosului discipol Andrei Crijanovschi, care a ridicat „pe propria sa cheltuială” şi un monument pe mormântul găsit în paragină chiar în anul centenarului din ziua naşterii profesorului Nicanor Rusu „celui mai mare italienist basarabean!” (Sergiu Pavlicenco).

Vorbeam de îndărătnicia şi acribia unui caracter aparent retras, dar în realitate completamente absorbit de preocupările dumisale, precum este Andrei Crijanovschi, şi cred că din aceeaşi ambiţionare perseverentul lexicograf editase anterior prestigiosul său „Dicţionar de dificultăţi ale limbii române” (editurile Arc şi Museum, 2000). Precum mărturisea la lansarea dicţionarului… însuşi autorul: „Dicţionarul meu e întocmit din revolta împotriva situaţiei în care se află limba română la noi”! În cadrul memorabilei lansări de la Biblioteca Naţională, subsemnatul, în calitate de moderator, enumerasem, în precuvântarea zisă şi „Preambularea dificultăţilor postambulatorii de rostire românească”, o serie de însuşiri ale acestui binevenit suport lexicografic „cu un pronunţat demers colectiv-normativ, de sistematizare metodologică a principalelor tipuri caracteristice de erori, efortul susţinut de sincronizare la procesul general de dezvoltare a limbii române şi, implicit, intenţia aproape sisific asumată de derusificare şi de re-românizare sau „desfundare” a limbii române, atât de „în adâncuri înfundată”, că nici Legea, nici Imnul, mai că nu o pot reda adevăratei sale demnităţi ontologice, ştiinţifice de incontestabilă constituţionalitate. În fine, Dicţionarul… rămâne a fi o ardentă pledoarie pentru unitatea limbii române, indiferent de meridianele ei funcţionale!”.

Într-un număr al României literare (11-17 aprilie 2001), prestigioasa lingvistă Valeria Guţu Romalo aprecia înalta contribuţie a lexicografului Andrei Crijanovschi: „Din perspectiva procesului de realizare şi răspândire a limbii literare în Basarabia dicţionarul reprezintă o contribuţie majoră” (s.n.).

Sunt convins că şi multaşteptatele dicţionare în curs de elaborare „Dicţionar de terminologie diplomatică” şi „Dicţionar al lexicului latin moştenit în limbile romanice” (română, italiană, franceză, catalană, spaniolă, portugheză), asupra cărora, de ani de zile, munceşte cu osârdie acest „Institut de lexicologie într-o singură persoană” pre nume Andrei Crijanovschi, vor fi, la momentul lansării lor editoriale, evenimente majore pentru întreaga ştiinţă lexicologică românească şi nu numai.

Şi mai sunt convins că locul acestui harnic şi prea modest savant nu este în sistemul comercial, precum îşi începuse cariera de muncă, forţat de împrejurări, şi nici ca difuzor de reclamă sau marketing, cum s-ar zice azi, la fosta editură „Literatura artistică”, fiind iarăşi constrâns de vicisitudini, dar cel puţin în fruntea unei Ambasade sau a unei instituţii ştiinţifice de profil!

Sinuozităţile sorţii sunt imprevizibile în ambele sensuri, şi în sensul trecutului, şi în sensul viitorului. În sensul trecutului, ele au traseul alambicat al Cavalerului Tristei Figuri în ipostazierea sa desperată şi adesea imprevizibilă către propriul său Ideal. Iar în faţă? Da, în faţă rămâne mereu acelaşi Ideal, pentru care se scriu cărţi şi poeme, se rostesc adevăruri şi rugăciuni, se consumă energii de o mare forţă purificatoare pentru urmaşi.

Altfel, la ce bun toate acestea, dragă Andrei? Timpul uman se perpetuează prin oglinzile lui însufleţitoare. Precum scrii chiar dumneata, în prefaţa-elogiu către prigonitul profesor: „Când mă gândesc, cu trecerea anilor, la destinul profesorului Nicanor Rusu, de altfel ca şi la cel al profesorului Vitalie Sorbală, îmi apare în faţa ochilor personalitatea lui Eugen Coşeriu, unul din marii lingvişti ai lumii. Trei români basarabeni, cu destine diferite, trecuţi prin grele încercări ale vremii”.

La fel, eu însumi, când mă gândesc la aceste trei destine diferite, involuntar îl plasez pe al patrulea. Sunt de acord că pentru spaţiul nostru accidentat el poate fi aleatoriu: Vasile Coroban sau Valentin Mândâcanu, Vlad Pohilă sau … Prin ineditul contribuţiei sale, prin prestanţa intelectuală şi consecvenţa „iubirii de moşie”, astăzi, la ceas aniversar, asociez tuturor acestor nume încă unul – Andrei Crijanovschi.

La mulţi ani, Profesore!
12.12.2012
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *