Astăzi 12 Noiembrie 2019, Marţi - Ultima actualizare la ora 21:24
Abonamente

Actualitate 20 Aprilie 2018, ora 14:04

Un lider unionist CRITICĂ disensiunile dintre partidele unioniste: „Nu vă bateți joc de Anul Centenar!”

Marime Font

„Nu vă bateți joc de Anul Centenar și de cauza Reunirii!” Este apelul liderului Asociației „UNIREA – ODIP”, Vlad Bilețchi, în contextul ultimelor disensiuni apărute între partidele unioniste pe rețelele de socializare și nu numai.

Potrivit unionistului, campania electorală pentru fotoliul de primar al mun. Chișinău, a împărțit unioniștii în tabere, iar în Anul Centenar acest lucru dăunează cauzei reîntregirii naționale. „Suntem în Anul Centenar, un an foarte important, un an în care trebuie să ne conjugăm eforturile și un an în care trebuie să facem tot ce ne stă în puteri să promovăm unirea și să mărim numărul celor care conștientizează că reunirea este unica soluție. Alegeri au fost, sunt și vor mai fi. Important este ca în cursul acestor bătălii electorale să nu ne pierdem pe noi, să nu ne pierdem integritatea, credința și idealurile pentru care luptăm. Drumul spre iad este pavat cu intenții bune. Și dacă a lupta pentru o cauză nobilă înseamnă a lupta împotriva aproapelui tău, ceva este greșit”, a declarat Vlad Bilețchi pe o rețea de socializare, făcând referire la luptele declarative dintre PL și PUN, partide care se declară pro-Unire.

Bilețchi mai este de părere că partidele în loc să unească oamenii în jurul unui ideal, dezbină oamenii, iar spațiul public este invadat de manipulare și minciună, care nu face decât să îndepărteze moldovenii de idealul unirii. „Este jalnic. Cât o să răbdăm această batjocură, cât o să acceptăm noi ca niște oameni, care urmăresc anumite interese de a ocupa o funcție, de a avea influență, putere, să ne călărească și să ne învrăjbească unul împotriva altuia? Am ajuns să luptăm unul împotriva altora – unionist contra unionist. Acest lucru este extrem de dăunător!”, a declarat indignat liderul unionist.


Potrivit lui Bilețchi, politicienii ar trebui să-și concentreze eforturile nu în direcția denigrării altora, ci spre acțiuni menite să promoveze cauza reîntregirii. „Pe parcursul ultimilor ani, împreună cu alți voluntari, mulți membri, mai mulți entuziaști, tineri care chiar vor să schimbe ceva, am dat din timpul și energia noastră pentru a promova Unirea cu România. Am făcut marșuri, campanii de informare pentru a crește numărul de unioniști. Actualmente, sondajele arată că suntem foarte aproape de majoritate unionistă. Și uite aici, când suntem foarte aproape de a ne realiza obiectivul, apar politicienii, cei care ar trebui de fapt să ne reprezinte, să ne unească în jurul unor valori. Tocmai ei sunt cei care încearcă să ne împartă, să ne dezbine și să ne folosească în cadrul acestor jocuri murdare. Trebuie să înțelegem – înainte ca unirea să ajungă la nivel politic, ea trebuie să aibă sprijinul popular”, a conchis Bilețchi.

Timpul.md

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 12 Noiembrie 2019, ora: 21:24

 Igor Dodon susține că consilierul său, ex-ministru al Finanțelor, Ion Chicu, este o persoană potrivită pentru a ocupa funcția de premier. Declarația a fost făcută de șeful statului în cadrul emisiunii Moldova in Direct de la postul public de televiziune.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 12 Noiembrie 2019, ora: 21:21

 Fostul președinte al României și europarlamentarul, Traian Băsescu, este de părerea că blocul ACUM ar trebui să înceapă negocierile cu Partidul Democrat în vederea formării unui nou cabinet de miniștri. Declarația a fost făcută cu puțin timp în urmă...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 12 Noiembrie 2019, ora: 14:16

Klaus Iohannis: „Demiterea Guvernului Sandu este împotriva intereselor R. Moldova și cetățenilor ei”

Klaus Iohannis: „Demiterea Guvernului Sandu este împotriva intereselor R. Moldova și cetățenilor ei”

Demersul inițiat de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) de înlăturare a Guvernului Maia Sandu, într-un moment esențial pentru reforma Justiției, este îndreptat împotriva intereselor pe termen mediu și lung ale Republicii Moldova și ale cetățenilor...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 12 Noiembrie 2019, ora: 14:13

Andrei Năstase: „Iată că astăzi, acest binom s-a refăcut, dacă nu cumva a existat în permanență”

Andrei Năstase: „Iată că astăzi, acest binom s-a refăcut, dacă nu cumva a existat în permanență”

Blocul ACUM s-a întâlnit în ședință pentru a decide ce fac mai departe. Înainte de ședință, Andrei Năstase a adus acuzații celor din PSRM și PD, spunând că ar fi făcut alianță.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 12 Noiembrie 2019, ora: 13:31

PLDM: Suntem profund dezamăgiți de prestația coaliției PSRM-ACUM

PLDM: Suntem profund dezamăgiți de prestația coaliției PSRM-ACUM

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) își exprimă dezamăgirea profundă față de prestația coaliției PSRM-ACUM, care la nici șase luni de la creare s-a destrămat prin demiterea Guvernului, transmite OFICIAL.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 12 Noiembrie 2019, ora: 13:16

Vlad Țurcanu: Blocul ACUM plătește pentru naivitatea de a se încrede în socialiști

Vlad Țurcanu: Blocul ACUM plătește pentru naivitatea de a se încrede în socialiști

Aceștia fiind supușii Rusiei, ar fi trebuit să fie tratați cu băgare de seamă. Știți ce recomandări clasice există pentru colosul din Răsărit: не верь, не проси, не бойся - nu crede, nu cere, nu te teme.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 12 Noiembrie 2019, ora: 12:52

BLOCUL ACUM ȘI GUVERNUL SANDU TRIMIȘI ÎN OPOZIȚIE // 63 de deputați din PDM și PSRM au demis Guvernul Sandu ca urmare a unei moțiuni pe justiției

BLOCUL ACUM ȘI GUVERNUL SANDU TRIMIȘI ÎN OPOZIȚIE // 63 de deputați din PDM și PSRM au demis Guvernul Sandu ca urmare a unei moțiuni pe justiției

Deputații au votat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Maia Sandu. Inițiativa a fost susținută de 63 de parlamentari din partea fracțiunilor PSRM și PDM, în timp ce Partidul „ȘOR” s-a abținut de la vot. În acest sens, Maia Sandu va prezenta...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 12 Noiembrie 2019, ora: 12:47

În 2014, candidatul Iohannis îl acuza pe Ponta că refuză „cu aroganță” dezbaterile pentru turul II / În 2019, refuză el pe motiv că invitația PSD este „o manevră”

În 2014, candidatul Iohannis îl acuza pe Ponta că refuză „cu aroganță” dezbaterile pentru turul II / În 2019, refuză el pe motiv că invitația PSD este „o manevră”

​​Klaus Iohannis și staff-ul său de campanie au transmis clar că prezidențiabilul PNL nu va participa la nicio dezbatere electorală nici în cel de al doilea tur de scrutin. Iohannis are pe masă invitații pentru o dezbatere cu Viorica Dăncilă, dar spune că "o confruntare...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 12 Noiembrie 2019, ora: 12:25

Zinaida Greceanîi l-a împiedicat pe Octavian Țîcu să blocheze tribuna Parlamentului

Zinaida Greceanîi l-a împiedicat pe Octavian Țîcu să blocheze tribuna Parlamentului

Octavian Țîcu a încercat să blocheze tribuna Parlamentului pentru că nu i se oferă dreptul de a ține un discurs, la sfârșitul rundei de întrebări răspunsuri. Se pare că acesta a fost îndepărtat. p.p1 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; font: 13.0px...

( ) Citeşte tot articolul

Politică 12 Noiembrie 2019, ora: 11:32

Alexandru Oleinic: Evenimentele din ultimele zile ne-au demonstrat, o dată în plus, că alianțele la noi se formează doar situațional

Alexandru Oleinic: Evenimentele din ultimele zile ne-au demonstrat, o dată în plus, că alianțele la noi se formează doar situațional

Deputatul independent Alexandru Oleinic, liderul Partidului Popular din Republica Moldova (PPRM), afirmă că, astăzi, clasa politică din țara noastră a picat din nou testul maturității politice, informează TRIBUNA.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 12 Noiembrie 2019, ora: 11:30

LIVE VIDEO / Parlamentul DECIDE ACUM dacă Guvernul Sandu este demis sau nu

LIVE VIDEO / Parlamentul DECIDE ACUM dacă Guvernul Sandu este demis sau nu

Parlamentul R. Moldova se întrunește, astăzi de la ora 10:00, pentru a dezbate moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Sandu, depusă de PSRM. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 12 Noiembrie 2019, ora: 11:23

Democratul Diacov ar fi gata să susțină Guvernul Sandu

Democratul Diacov ar fi gata să susțină Guvernul Sandu

Președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, sugerează că formațiunea din care face parte ar putea susține Guvernul Maiei Sandu, doar că așteaptă un semnal în acest sens din partea celor din Blocul ACUM.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 12 Noiembrie 2019, ora: 11:18

Deputații din PDM nu vor să spună dacă vor vota pentru moțiunea de cenzură / Sandu către PSRM: „Ați fi preferat un Guvern docil? (UPDATE)”

Deputații din PDM nu vor să spună dacă vor vota pentru moțiunea de cenzură / Sandu către PSRM: „Ați fi preferat un Guvern docil? (UPDATE)”

Deputații din Partidul Democrat nu vor să spună dacă vor vota pentru moțiunea de cenzură sau nu. Aceștia au declarat că vor lua o decizie după discursul prim-ministrei din sala de plen. În același timp, democrații au negat faptul că sunt două tabere în cadrul PD-ului....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 12 Noiembrie 2019, ora: 10:11

TENSIUNE MAXIMĂ / Miting de susținere a Guvernului Sandu, în fața Parlamentului (VIDEO)

TENSIUNE MAXIMĂ / Miting de susținere a Guvernului Sandu, în fața Parlamentului (VIDEO)

Susținătorii Blocului ACUM se adună în fața Parlamentului, în contextul în care deputații se întrunesc la ora 10:00 în ședință în cadrul căreia urmează să se decidă soarta Guvernului Sandu, după ce PSRM a depus o moțiune de cenzură în acest...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 12 Noiembrie 2019, ora: 09:38

Țîrdea a „găsit” o explicație - de ce Dodon nu vrea o justiție independentă: „Maia vrea să devina Președinte”

Țîrdea a „găsit” o explicație - de ce Dodon nu vrea o justiție independentă: „Maia vrea să devina Președinte”

Deputatul socialist Bogdan Ţîrdea consideră că premierul Maia Sandu „vrea să devină cu orice preţ preşedintele Republicii Moldova” şi din acest motiv intenţionat a provocat criza politică de la Chişinău, prin anunţul Guvernului că îşi asumă răspunderea...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 12 Noiembrie 2019, ora: 09:24

Un deputat socialist anunță că Guvernul Sandu va fi demis: NU AVEM ALTĂ CALE

Un deputat socialist anunță că Guvernul Sandu va fi demis: NU AVEM ALTĂ CALE

Guvernul Sandu va fi demis dacă până mâine premierul nu-și va retrage proiectul de asumare de răspundere privind modificările la Legea Procuraturii, susține deputatul socialist Grigore Novac. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 12 Noiembrie 2019, ora: 09:16

Merkel s-a înțeles cu Putin în privința Ucrainei. Anunțul făcut de Kremlin

Merkel s-a înțeles cu Putin în privința Ucrainei. Anunțul făcut de Kremlin

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele rus Vladimir Putin au convenit luni că Ucraina trebuie să acorde prin lege un statut special regiunii separatiste proruse Donbas, a anunţat Kremlinul, potrivit agenţiei Reuters, citate de Agerpres. Anunţul vine după o convorbire...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 12 Noiembrie 2019, ora: 08:40

Maia Sandu: Dacă Guvernul va fi demis pierdem creditul de 100 de milioane promis de București

Maia Sandu: Dacă Guvernul va fi demis pierdem creditul de 100 de milioane promis de București

România este gata să ofere un credit de 100 de milioane de euro Republicii Moldova, dar aceasta poate fi obținut doar de actualul Guvern, a anunțat prim-ministru Maia Sandu, azi seara, în cadrul unei Ediții Speciale de la postul public de televiziune „Moldova 1”.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 12 Noiembrie 2019, ora: 08:30

Sandu îl ACUZĂ pe Dodon: Promite protecție judecătorilor și procurorilor CORUPȚI

Partidul Socialiștilor ar fi gata să formeze o alianță cu Partidul Democrat, iar Igor Dodon ar fi purtat discuții mai demult la acest subiect cu deputații democrați, susține Maia Sandu.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 12 Noiembrie 2019, ora: 07:22

Prima zi în funcția de primar al Capitalei. Ion Ceban: „Astăzi îmi suspend calitatea de membru al PSRM”

Prima zi în funcția de primar al Capitalei. Ion Ceban: „Astăzi îmi suspend calitatea de membru al PSRM”

Ion Ceban și-a început activitatea la primăria Chișinău. Noul edil a intrat azi pentru prima dată în calitate de primar, în instituția municipalității. Angajații l-au felicitat și i-au urat succese.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)