Eveniment

Un moldovean trebuie sa lucreze de sapte ori mai mult dect un american ca sa poata cumpara un hamburger

Pentru a ne face o parere despre costul saraciei in RM este suficient sa constatam ca un moldovean va trebui sa lucreze mult mai mult daca va dori sa obtina acelasi bun care se vinde si in alte tari. In acest sens, UBS a combinat indicele Big Mac cu veniturile populatiei din diverse orase si a obtinut un indicator sintetic nou – cate minute trebuie sa lucreze un moscovit, un newyorkez sau un bucurestean pentru ca sa-si poata permite un Big Mac? A adaugat la aceste statistici preturile la paine, orez si la un iPod Nano de 8 GB. Clasamentul obtinut este foarte sugestiv.

Am adaugat acestor date informatia privind pretul unui Big Mac, al unui kilogram de paine, al unui kilogram de orez si al unui iPod Nano de 8 GB la Chisinau si am realizat ca un chisinauian trebuie sa lucreze de sapte ori mai mult decat un newyorkez pentru a-si cumpara un hamburger identic si de cinci ori mai mult decat un moscovit. In schimb, locuitorul de capitala keniana va lucra si mai mult decat moldoveanul pentru a obtine acelasi lucru… In privinta pretului la paine, moldovenii sunt cat de cat avantajati. Un newyorkez oricum o va obtine in mai putin timp decat un moldovean, in schimb, in comparatie cu moscovitii, bucurestenii, beiginezii etc., suntem plasati bine sau chiar foarte bine. Aproximativ acelasi lucru se poate spune despre accesibilitatea preturilor la orez. Nici in privinta preturilor la iPoduri nu suntem diferiti de o tara in curs de dezvoltare. New York este un lider evident, caci pe piata lor un iPod Nano este uzat moral in comparatie cu cel care se vinde la Chisinau.

Lasand la o parte comparatiile internationale, am fost curios sa aflu care sunt discrepantele in interiorul tarii. Din pacate, nu am dat de urma informatiei privind preturile la paine si orez in fiecare raion in parte, dar intuiesc ca exista diferente evidente. Prin urmare, analiza pe care o propun atentiei are si a anumita marja de eroare, chiar daca in privinta la Big Mac sau iPod Nano sunt cu „inima impacata” – pentru a le procura, populatia din provincie va fi nevoita sa se deplaseze in capitala. Constatam insa ca diferentele sunt atat de mari, incat micile carente metodologice trec neobservate. Astfel, un locuitor din Soldanesti va trebui sa lucreze de doua ori mai mult (!) decat un chisinauian pentru a-si satisface pofta de hamburgeri. Privita sub acest aspect, avem imaginea trista a disparitatii regionale si veritabila harta a saraciei.

Sorin Hadarca,
MBA, expert in macroeconomie,Clubul IDEA

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *