Un nou moment JENANT / Năstase este OBLIGAT să „aducă SCUZE publice” iar crucea de la MAI trebuie scoasă

publicat în Actualitate pe 13 Ianuarie 2020, 10:15

Liderul Platformei DA, Andrei Năstase, va trebui să aducă scuze publice și să scoată crucifixul pe care l-a instalat în sediul MAI. O hotărîre în acest sens a fost luată de Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității.

Prin instalarea crucifixului și declarațiile precum că „oastea e creștină” sau „toți cei care poartă uniforma Republicii Moldova nu ar putea mișca nici măcar un grăunte fără puterea lui Dumnezeu și a Sfintei Cruci”, Andrei Năstase în calitate de ministru, prin autoritatea sa, a încercat intenționat să impună „celor care poartă uniforma Republicii Moldova” convingerea religioasă pe care acesta o împărtășește, transmite Noi.md.

Prin acțiunea și declarațiile sale, Andrei Năstase în calitate de ministru de Interne, a încălcat mai multe prevederi din legislația națională și internațională. Consiliul a decis că faptele liderului Platformei DA reprezintă instigare la discriminare pe criteriu de convingeri, motiv pentru care Andrei Năstase, în termen de 10 zile de la recepționarea deciziei va aduce scuze publice, iar Ministerul Afacerilor de Interne va înlătura simbolistica religioasă de pe holul instituției și va asigura protecția/salvgardarea neutralității serviciului public și a principiului secularismului.

Amintim că pe data de 15 septembrie 2019, Andrei Năstase a instalat un crucifix pe peretele din holul Ministerului de Interne. Gestul ministrului de atunci a stîrnit un val de critici în special pe rețelele de socializare, dar și protest al unui grup de activiști civici la sediul MAI.