Internațional

Un nou război al gazelor între Rusia şi Ucraina

Un nou război al gazelor este gata să izbucnească între Rusia şi Ucraina, scrie cotidianul rus Kommersant, comentând că "luna de miere" dintre cele două ţări a luat sfârşit, în urma unei întâlniri între preşedinţii Medvedev şi Ianukovici, transmite AFP.

"Începem deja să ne pregătim moral pentru o repetare a războiului gazelor", a declarat pentru Kommersant o sursă guvernamentală ucraineană.

Rusia vrea să deţină controlul deplin al rutelor de export al gazelor către Europa

Preşedintele rus Dmitri Medvedev s-a întâlnit joi la Soci cu omologul său ucrainean Viktor Ianukovici pentru a discuta în principal pe teme energetice, notează Mediafax.

Kievul încearcă de câteva luni să determine Moscova să reducă preţul gazelor exportate către Ucraina. Kremlinul este pregătit să accepte, cu condiţia ca Ucraina să intre în Uniunea Vamală din care fac parte acum Rusia, Belarus şi Kazahstan, şi de asemenea Guvernul de la Kiev să aprobe fuziunea între compania de stat Naftogaz şi gigantul Gazprom.

Moscova ar câştiga astfel controlul deplin al rutelor de export al gazelor către Europa, gazoductele operate de Naftogaz în Ucraina fiind încă principalul canal de transport. Nu s-a aflat aproape nimic despre discuţiile dintre cei doi preşedinţi, însă este puţin probabil să se fi ajuns la un acord, scrie Kommersant, care anticipează sfârşitul unei perioade de bune realţii între cele două ţări.

Ianukovici, care a câştigat în 2010 alegerile în faţa taberei pro-occidentale de pe scena politică ucraineană, este considerat un preşedinte pro-rus, însă potrivit multor analişti abordează relaţia cu Moscova cu multă prudenţă. Potrivit unei surse guvernamentale ucrainene, Kievul consideră că Rusia se comportă "cu condescendenţă".

 Ucraina nu e pregătită să renunţe la suveranitate

"Sistemul de gazoducte şi Naftogaz sunt fundaţia suveranităţii noastre. Nu vom renunţa la suveranitate pentru bani", a afirmat un alt înalt oficial ucrainean, potrivit AFP. Kommersant susţine că Ianukovici a sugerat joi, în discuţiile cu Medvedev, că Ucraina este pregătită să meargă în Justiţie dacă nu se va ajunge la un acord privind gazele.

Conflictele dintre ruşi şi ucraineni privind gazele au cauzat în trecut mai multe crize de alimentare a Europei, cea mai recentă având loc la începutul anului 2009.

Rusia este principalul furnizor de gaze naturale al Europei, iar majoritatea exporturilor sunt realizate prin Ucraina. România importă din Rusia, prin Ucraina, circa o treime din gazul consumat.
 
Sursa: Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *