Actualitate

Un nume românesc scris pe arma bărbatului care a ucis 40 de oameni, într-o moschee din Noua Zeelandă

Un nume românesc a fost scris pe arma bărbatului care a ucis 40 de oameni, într-o moschee din Noua Zeelandă. Numele apare pe unul dintre încărcătoarele puştii automate folosită de criminal.

Numele domnitorului român Şerban Cantacuzino e scris de Brenton Tarrant pe unul dintre încărcătoare, arma şi celelalte încărcătoare fiind şi ele inscripţionate.

Australianul Brenton Tarrant, care s-a filmat în timp ce vânează efectiv victimele în moschee, a scris mai multe nume de personaje istorice pe încărcătoarele armelor, pe toţi aceştia considerându-i eroi ai creştinătăţii.

Printre ei şi numele lui Şerban Cantacuzino, domnitor al Țării Românești între 1678 și 1688. Acesta a participat la asedierea Vienei de către turci în 1683, dar a fost de partea otomanilor.

08.49 Cetățeanul australian care a fost arestat ar fi postat online un document în care spune că a început să plănuiască atacurile acum doi ani. În documentul de de 16.500 de cuvinte el prezintă o ideologie de extremă-dreaptă și acuză imigrația ”non-europeană” din Occident. El scrie acolo că nu este afiliat niciunei grupări și nu intenționează să simtă remușcări pentru acțiunile sale. (BBC)

08.40 Momentul în care unul dintre atacatori este arestat:

08.29 Premierul Jacinda Ardern a declarat că 40 de oameni au murit, iar 20 sunt răniți după acest atac: ”Nu poate fi descris decât ca un atac terorist”. Dintre cele 40 de persoane ucise, 30 erau la moscheea Al Noor, iar 10 la cea din Linwood.

08.25 Unul dintre cei patru reținuți de forțele de ordine este australian, a declarat premierul australian Scott Morrison. ”Ca membri ai aceleași familii ca verii noștri australieni, jelim, suntem șocați, îngroziți, indignați și condamnăm total atacul de astăzi făcut de un terorist extremist de dreapta”.

08.11 Mai multe dispozitive explozive improvizate puse pe mașini din Christchurch au fost dezamorsate. / Comisarul de poliție Mike Pence a spus că cele patru arestări s-au făcut după ”acte de curaj absolut”

08.07 Al doilea atacator a deschis focul la o moschee din Linwood, o suburbie din Christchurch, potrivit publicației neo-zeelandeze stuff.co.nz, care scrie că numărul total al morților este de cel puțin 30.

07.58 Un martor care era la moscheea Al Noor a declarat presei că atacatorul era alb, blond și purta o cască și o vestă antiglonț. Imaginile care au circulat pe online înainte să fie șterse îl arată cum merge cu mașina la o moschee, intră în ea și începe să-i împuște la întâmplare pe cei dinăuntru.

Autoritățile au făcut apel la toate moscheile din țară să-și închidă porțile. Comisarul de poliție Mike Bush a cerut cetățenilor să evite, la acest moment, toate moscheile din țară. Locuitorilor din Christchurch le-a transmis: ”Încuiați ușile până vă spunem noi altceva”.

Se crede că un atacator a transmis în direct cel puțin unul dintre atacuri. Poliția a cerut ca oamenii să nu distribuie online imaginile ”tulburatoare”.

Printre răniți se află și copii, un martor ocular povestind că a ajutat o fetiță de 5 ani și pe tatăl ei, ambii împușcați de atacator.

Echipa de crichet a Bangladeshului a evitat la limită să fie prinsă într-unul dintre sângeroasele incidente. Autobuzul echipei tocmai se oprea la moscheea Al Noor când au început împușcăturile. Meciul amical ce urma să aibă loc împotriva echipei Noii Zeelande a fost anulat.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *