Ateneul din Tătăraşi este gazda unei expoziţii de primăvară („Pictura de peste Prut") semnate de Ştefan Coman – pictor aflat la vârsta maturităţii profesionale. Născut în 1964, acesta şi-a făcut studiile artistice la Chişinău, devenind în 2004 membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova. Itinerantele expoziţionale de până acum au urmat trasee îndepărtate, descriind un câmp larg de mişcare, tablourile sale fiind prezente în numeroase galerii din Est (ruseşti şi ucrainene), dar şi occidentale (Italia, Belgia, Germania). Taberele de creaţie desfăşurate în mai multe colţuri ale lumii (Nepal, India, Cuba…) au amprentat vizibil o parte a tablourilor sale. Două din proiectele anterioare s-au derulat în spaţiul românesc, la Bucureşti şi Bârlad – unde a avut şi bucuria unei prime recunoaşteri artistice în afara spaţiului basarabean.
Fără a se circumscrie unui filtru tematic ferm, expoziţia de la Ateneu reuneşte pictura de şevalet realizată pe parcursul ultimilor ani. Artist de factură clasică, Ştefan Coman se delimitează premeditat de stridenţele avangardiste, socotind că acestea împing arta spre o zonă care sufocă inspiraţia şi o constrâng să ia chipuri monstruoase. Este refractar şi la experimentele de factură postmodernă, pledând nedisimulat pentru apărarea redutei estetice a frumosului de asediul primejdios al formelor fără fond. Fondul, din perspectiva artistului, ar fi lumea satului de altădată, ethosul popular al acestuia, configurat din întâlnirea omului cu natura şi cu locurile care-i sunt predestinate. Tocmai de aceea, preferă lucrul en plein air, acolo unde poate scruta nestingherit spectacolul reliefurilor familiare, tremurul vegetaţiei şi al suprafeţelor lacustre, alternanţele de lumini şi umbre. Realiste sau pastelate, tablourile sale trădează bucuriile de moment ale privirii, dar şi plăcerile descoperirii unor splendori nemaivăzute.
Romantic în opţiunile picturale, artistul se lasă „furat" de spaţiile frecventate, româneşti sau străine, selectând amprente identitare sau detalii specifice: peisaje, case, porţi, pridvoare, turle de biserici, oameni prinşi în secvenţe şi preocupări cotidiene. Arhitecturile tradiţionale pe care le schiţează par anistorice, suspendate în timp, având semeţia unor temple ridicate în canonul bunului gust. Plasate fie în cadrul lor natural, fie în cerdace sau vase de lut, florile participă cu propria energie cromatică la pitorescul cadrelor de ansamblu.
Multe din lucrările lui Ştefan Coman evocă atuuri ale feminităţii – cochetăria, graţia discretă, melancolia. Postúrile sunt atent căutate. Şezând sau dormind, femeia nud ilustrează posibilitatea de a etala frumuseţea în stază pură, netrucată prin intervenţii cosmetizante. Unele tablouri, în schimb, au tentă alegorică, sugerând calmul meditaţiei, trecerea timpului sau bucuria întâlnirilor conviviale.
Aş pune expoziţia de la Ateneu nu doar sub semnul unui exerciţiu plastic de primăvară, cât sub cel al unei tatonări absolut necesare. Din păcate, timpul a confirmat că pentru mulţi artişti basarabeni galeriile Moscovei sunt mult mai apropiate decât cele ieşene. Reversul este la fel de valabil; pentru mulţi dintre artiştii ieşeni, Chişinăul pare mai îndepărtat decât orice altă capitală europeană. În artă, ca şi în politică sau în afaceri, distanţele se măsoară nu în metri, ci în funcţie de afinităţi, complicităţi şi interese. Realitatea de necontestat este că talentul şi inspiraţia nu se opresc la Prut, indiferent din ce parte priveşti. Pentru publicul ieşean, Ştefan Coman este cea mai proaspătă dovadă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
