Actualitate

Un politician îl critică pe Băsescu: „El nu va fi deputat şi nici politician în Moldova”

Potrivit lui, Băsescu a fost „paraşutat” în Republica Moldova doar până la parlamentarele din 2018, cu scopul de a spori numărul votanţilor unionişti. 

„Domnul Băsescu nu va fi deputat, nu va fi politician activ în Republica Moldova. El este paraşutat aici până la alegerile parlamentare ca să crească numărul de unionişti”, a declarat Dumitru Diacov în cadrul unei emisiuni televizate

Democratul susţine că fostul lider de la Cotroceni „se foloseşte de imaginea României, nu de a lui personală” atunci când face „agitaţie” la Chişinău. El afirmă că „Băsescu şi-a terminat cariera în România, a pus pe brânci tot politicul român”. „Uitaţi-vă câtă ceartă, câtă ură, cine a semănat-o? Nu Băsescu?”, se întreabă retoric Diacov.

Democratul consideră că pentru declaraţiile lui Traian Băsescu că Republica Moldova nu se va integra în UE decât numai prin unirea cu România, fostul şef de stat merită să fie pedepsit. „Aşa simbolic. Pentru că lucrurile astea nu se fac nicăieri. Ia să mă duc eu în România şi să fac declaraţii de tipul pe care le face Băsescu, ce ar spune pritenii noştri de la Bucureşti? Vor spune: tâmpitule, du-te acasă şi fă declaraţii”, a menţionat preşedintele de onoare al PDM.

Diacov a subliniat că a „vorbit cu foarte mulţi oameni importanţi din România care nu vorbesc despre unire, dar vorbesc despre un vecin care se poate autoguverna, care asigură stabilitatea, care asigură creştere economică. Asta îşi doreşte România”. „Trebuie să fie clar că unionismul alimentează aripa radicală de stânga, de care noi tot vorbim şi suntem nemulţumiţi”, a conchis democratul.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *