Astăzi 23 Septembrie 2018, Duminică - Ultima actualizare la ora 16:35
Abonamente
 
 
 

Timpul Local 15 Iulie 2017, ora 14:04

Un proiect de dezvoltare regională a fost tergiversat în sudul ţării

Marime Font

Agenţia de Dezvoltare Regională Sud (ADR Sud) şi autorităţile din municipiul Cahul au început să caute soluţii pentru a redresa situaţia creată în legătură cu reabilitarea străzii “I. Spirin” din localitate. Lucrările fac parte dintr-un proiect regional, dar care din anumite motive sînt tergiversate şi nu corespund planului de lucru.

Directorul ADR Sud, Maria Culeşov, s-a deplasat în această săptămînă la Cahul, unde a avut o şedinţă operativă cu primarul Nicolae Dandiş şi reprezentanţii companiei, contractată pentru executarea lucrărilor de reconstrucţie a străzii “I. Spirin”.

Potrivit Mariei Culeşov, în conformitate cu planurile de finanțare aprobate de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor pentru proiectul respectiv, în anul 2017 urmează să fie valorificată suma de zece milioane de lei. Totodată, directorul ADR Sud s-a arătat îngrijorată că “în luna iunie curent nu a fost respectat graficul de execuţie, iar antreprenorul nu a realizat lucrările planificate, fiind întîrziată valorificarea a 1,1 mln de lei”.



În replică, directorul întreprinderii prestatoare de servicii, Cristian Badiu, a spus că “valorificarea slabă a mijloacelor financiare și executarea lucrărilor de construcție rămîn în urma celor planificate din motivul refuzului semnării fazelor determinante de către Inspecția de Stat în Construcții”.

Antreprenorul a mai adăugat că pentru montarea pavajului și a bordurii mici, conform proiectului, are nevoie de cel puțin 4-5 luni de lucru, ceea ce va duce la finalizarea în anul 2018 (adică cu întîrziere) a proiectului de reabilitare a străzii “I. Spirin” din municipiul Cahul. Acesta a propus ca “lucrările de pavare a trotuarelor să fie înlocuite cu lucrări de asfaltare, ceea ce va contribui nemijlocit la finalizarea lucrărilor respective în anul 2017 și, posibil, la micșorarea costurilor”. Propunerea a fost susţinută de edilul cahulean, Nicolae Dandiş.

În cele din urmă, s-a decis că antreprenorul general va intensifica procesul de execuție a lucrărilor, va actualiza graficul de muncă și, în regim de urgență, îl va transmite pentru avizare la ADR Sud. Iar ADR Sud, la rîndul său, va întruni în ședință operativă grupul de lucru pentru achiziții, pentru a discuta și modifica proiectul.

Proiectul „Reabilitarea și modernizarea drumului de importanță regională – strada Ivan Spirin din mun. Cahul”, care are drept obiectiv eficientizarea transportului de mărfuri şi călători în Regiunea de Sud a R. Moldova prin îmbunătăţirea infrastructurii rutiere, a fost demarat în anul 2014 și este implementat de ADR Sud în parteneriat cu Consiliile raionale Cahul, Taraclia și Vulcănești. După darea în exploatare a străzii reparate, aceasta urmează să aducă beneficii celor 41 de mii de locuitori ai orașului Cahul, precum și unui număr de 187 de mii de cetățeni, cît constituie populația raioanelor Taraclia și Vulcănești.

Sursa: Moldpres

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 23 Septembrie 2018, ora: 15:40

PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud: „Acordarea autocefaliei unei biserici nu va provoca un război mondial”

PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud:  „Acordarea autocefaliei unei biserici nu va provoca un război mondial” Din editia print

Pentru a afla opinia Bisericii Ortodoxe Române (BOR) privind eventuala recunoaștere a autocefaliei Bisericii din Ucraina, TIMPUL a discutat cu Preasfințitul Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud din cadrul Mitropoliei Basarabiei, fost secretar al Sfântului Sinod al BOR.

( ) Citeşte tot articolul

Carte 23 Septembrie 2018, ora: 05:03

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem Din editia print

Mai ieri, de câte ori deschideam vreo pagină în internet, îmi sărea în faţă un spot publicitar, sonorizat de o tânără care întreabă, punând un accent puternic pe primul cuvânt al frazei: „Vrai să trăieşti, să înveţi şi să...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 21 Septembrie 2018, ora: 17:00

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut”

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut” Din editia print

Un reportaj al ziarului „Ardealul (Transilvania)” despre prima ședință a parlamentului Basarabiei, care în 1918 a votat Unirea cu România Continuăm publicarea materialului „Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917”,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:51 de Doina Stimpovschii

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern Din editia print

Prin schimbarea a doi miniştri, guvernarea face o mișcare de PR înainte de alegeri, consideră analiştii politici

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:28

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion, ACTIVIST CIVIC, ZIARIST

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion,  ACTIVIST CIVIC, ZIARIST Din editia print

Liderul unioniștilor, George Simion, s-a născut pe 21 septembrie 1986, la Focșani. În 2005, a absolvit Colegiul Național „Gheorghe Lazăr‟ din București.

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 21 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Septembrie 2018, de Dan Nicu

O tragedie uitată – Cehoslovacia anului 1968

În a doua jumătate a lunii august, Europa a marcat 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele URSS şi ale altor state din blocul sovietic.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Caritate sau reclamă?

Ori mai degrabă aș spune că ambele. Și când spun acest lucru, o fac cu convingerea că reclama va fi condiționată cu timpul de caritate.

() Citeşte tot articolul

 


Cele mai citite articole Timpul.md