Astăzi 5 Iulie 2020, Duminică - Ultima actualizare la 1 Ianuarie 1970
Abonamente

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora 09:48

Un psiholog român dezvăluie care sunt cele 6 secrete care ne mențin tineri

Marime Font

Oamenii de ştiinţă susţin că există o legătură între nivelul de inteligenţă al unei persoane şi modul în care acesta se raportează la procesul de îmbătrânire.

Potrivit cunoscutului psiholog Angela Nuțu, există un clişeu care spune că vârsta noastră este direct proporţională cu modul în care credem că suntem şi cu modul în care ne simţim. "Cunoaştem cu toţii acest mit şi iată că tot mai mulți specialişti în domeniu vin astăzi şi confirmă acel lucru, și anume că toate atitudinile și așteptările noastre cu privire la îmbătrânire chiar joacă un rol important în cât de repede se produce acest fenomen în corpul nostru. Astfel, cei care îşi păstrează o minte puternică şi pozitivă au trupuri sănătoase şi îmbătrânesc mai greu faţă de cei care sunt tot timpul îngrijoraţi de anii pe care îi au", explică Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză.
Mai mult decât atât, specialistul crede că inteligenţa influenţează starea fizică şi vârsta pe care le resimţim. Așadar, cu cât o pesoană are un coeficient de inteligenţă mai ridicat, cu atât are şanse să se menţină tânără un timp mai îndelungat.

Iată 6 idei numai bune pentru a ne menţine tineri cat mai mult timp cu putința

Loading...


1. Ia decizii bune în legatură cu sănătatea ta! "Oamenii mai inteligenți iau pur și simplu decizii mai bune în legătură cu starea lor de sănătate. Informează-te, fă-ţi controale medicale regulate, cultivă o atitudine conştientă şi relaxată în legatură cu starea ta de sănătate, tine cont de vechiul dicton "Mens sana in corpore sano!", declară Angela Nuțu.

2. Fii o persoană cu o mai mare „deschidere spre experiență" – persoanele deschise către experineţe noi sunt asociate cu un IQ mai ridicat. "Acest lucru se poate datora faptului că un nivel ridicat de inteligenţă ne ajută să procesăm cu mai multă ușurință informații complexe, ne creşte curiozitatea despre lume, iar sentimente precum entuziasm, curiozitate şi pofta de viaţă ne fac să ne simțim mai tineri. De altfel, deschiderea spre experiențe noi este una dintre trăsăturile de personalitate „Big Five", fiind deci recunoscută ca o trăsătură importantă şi prezentă de-a lungul vieții", explică psihologul.

3. Când ai făcut ultima dată ceva pentru prima dată? Fă tot timpul ceva nou! "Cei care practică exclusiv stabilitatea și rutina nu vor putea deveni niciodată aventurieri dar nici nu vor putea trăi viaţa la adevarata ei intensitate. Putem încerca cât mai mai multe lucruri noi și să ne păstrăm mintea deschisă ideilor noi pentru a ne păstra tinereţea cât mai mult timp. Deschiderea către nou este bine să înlocuiască stereotipurile legate de vârstă. Oricând poţi învăţa o limbă nouă sau poți călători undeva unde nu ai mai fost. Totul depinde de cât de liber gândeşti şi de cât îţi dai voie să acţionezi", este de părere psihologul Angela Nuțu.

4. Bucură-te de aventură şi experienţă, dar şi de stabilitatea emoţională! „O gândire echilibrată nu ne oferă doar un stil de viaţă sănătos, ci şi longevitate. Este forte important să ştim să ne adaptăm situaţiilor pe care viaţa ni le oferă şi să nu percepem evenimentele într-o manieră atât de personală. Este important să vedem jumătatea plină a paharului, ştiind că nu evenimentele în sine contează, ci modul în care noi le interpretăm", spune psihologul.

5. Trăieşte în prezent, nu în trecut şi continuă să îţi faci planuri de viitor! Psihologii spun că bătrânii trăiesc din amintiri, iar tinerii cu planurile. Din momentul în care începem să ne raportăm la trecut ca şi cum viitorul nu mai există, atunci se accentuează procesul de îmbătrânire. Sfatul psihologului este să facem în aşa fel încât să avem tot timpul noi proiecte de viitor, să facem ceva pentru cei din jurul nostru, să ne implicăm şi dăruim din experienţa şi înţelepciunea pe care am acumulat-o. "Nu vrem sa generalizăm, dar se pare că nouă, românilor, ne este mai greu să ne „vedem" activi și utili și după vârsta legală de pensionare. Putem să ne căutăm modele de oameni care să ne inspire în această direcție: de exemplu, am un prieten extraordinar, un tânăr domn de 92 de ani, psihoterapeut si profesor de hipnoterapie la Universitatea din San Diego (Edwin Yager), care continuă să dezvolte proiecte ample și importante la această frumoasă vârstă, menținându-se tânăr si activ, reprezentând pentru mine o adevărată sursă de inspirație", declară psihologul Angela Nuțu.

6. Nu-ţi mai impune restricţii! "Am 50 de ani, deci nu mai pot să mă îmbrac ca la 20..." „Tipul acesta de gândire poate fi un exemplu de credinţă limitativă după care multe persoane trecute de 50 de ani îşi ghidează viaţa. Ele reprezintă doar limitări pe care noi înşine ni le impunem mental şi apoi fizic. Din ce în ce mai mulţi oameni îşi dau seama cât de important este să fii tu însuţi şi să faci ceea ce simţi; iar odată cu vârsta, acest lucru îţi este tot mai la îndemână. Doar dă-ţi voie să fii tu însuţi!", ne îndeamnă psihologul Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză.

Angela Nuțu este Psihoterapeut și unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România, vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Hipnoză. Are experiență de peste 10 ani în domeniul comunicării și al instruirii adulților și de peste 15 ani în domeniul antreprenoriatului și al afacerilor. Membru Fondator al Asociației Române de Coaching, Formator acreditat ANC, Trainer acreditat NLP, Trainer acreditat Metoda Centrum, Psihoterapeut.

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Politică 2 Iulie 2020, ora: 14:48

Guvernarea recidivează și mai tare, dând de înțeles că și alți deputați ar putea repeta soarta lui Gațcan

Guvernarea recidivează și mai tare, dând de înțeles că și alți deputați ar putea repeta soarta lui Gațcan

 Cazul deputatului Ștefan Gațcan, sechestrat, amenințat și forțat să depună mandatul de deputat creează deja precedente periculoase. Secretarul general al Partidului Democrat, deputatul Alexandru Jizdan, fost ministru de Interne le-a cerut joi, în plenul Parlamentului și altor...

( ) Citeşte tot articolul

Lumea 2 Iulie 2020, ora: 14:13

O clădire de trei etaje s-a prăbuşit într-o zonă rezidenţială din New York

O clădire de trei etaje s-a prăbuşit într-o zonă rezidenţială din New York

 O clădire de trei etaje s-a prăbuşit miercuri pe neaşteptate într-o zonă rezidenţială din cartierul Brooklyn (New York) din SUA, provocând un zgomot asurzitor şi un munte de moloz, fără ca autorităţile să fi raportat deocamdată victime, relatează EFE.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 2 Iulie 2020, ora: 14:09

Cum stai cu BANII în luna iulie, în funcție de zodie

Cum stai cu BANII în luna iulie, în funcție de zodie

 Se știe că Jupiter este stăpânul norocului, în vreme ce Pluto este paznicul bogățiilor subpământene, asociat cu bunăstarea financiară. Scăpați din izolare, oamenii vor avea tendința să cheltuiască mai mult și să se bucure de vacanțe scumpe, iar astrele...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 2 Iulie 2020, ora: 14:09

exclusiv SCRISORI DIN BASARABIA /// Năvălirea bandelor semi-sălbatice de cazaci

SCRISORI DIN BASARABIA /// Năvălirea bandelor semi-sălbatice de cazaci

Încă sub ministeriul lui Miliutin s-au luat nişte dispoziţiuni privitoare la poporaţiunile semi-civile, semi-militare ale imperiului, adică la aşa-numiţii cazaci. 

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 2 Iulie 2020, ora: 14:07

Top 5 cele mai bune fructe de consumat pe timpul verii

Top 5 cele mai bune fructe de consumat pe timpul verii

 Căldurile ridicate specifice verii sunt o adevărată provocare pentru organismul nostru. Este foarte important să ne hidratăm corespunzător și să consumăm cât mai multe legume și mai ales fructe.

( ) Citeşte tot articolul

Politică 2 Iulie 2020, ora: 14:01

INTERVIU Iurie Reniță: rusofilul Dodon se pregătește să impună scenariile hibride ale Rusiei! ȘANTAJUL, dosarele și gașca trădătorului Filip. O să fugă Dodon la Moscova, ca Ianukovici? Culisele crizei politice de la Chișinău

INTERVIU Iurie Reniță: rusofilul Dodon se pregătește să impună scenariile hibride ale Rusiei! ȘANTAJUL, dosarele și gașca trădătorului Filip. O să fugă Dodon la Moscova, ca Ianukovici? Culisele crizei politice de la Chișinău

Într-un amplu interviu acordat în exclusivitate pentru Podul.ro, deputatul Iurie Reniță (fost ambasador al Basarabiei la București) avertizează că rusofilul, socialistul și românofobul Igor Dodon se pregătește să pună în aplicare o serie de scenarii hibride...

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 2 Iulie 2020, ora: 12:34

VIDEO: Cum ne putem apăra de mușcătura de căpușă

VIDEO: Cum ne putem apăra de mușcătura de căpușă

Remediu pentru infecția provocată de mușcătura de căpușă. Încă din luna mai, vaccinul împotriva encefalitei de căpușă a fost adus la noi în țară. Vorbim de o boală infecțioasă care poate fi transmisă la oameni imediat, după o singură înțepătură. Boala...

( ) Citeşte tot articolul

Politică 2 Iulie 2020, ora: 12:30

Democrații îl acuză pe Dodon de acutizarea crizei politice

Democrații îl acuză pe Dodon de acutizarea crizei politice

Democrații, partenerii de coaliție ai socialiștilor, îl acuză pe președintele Igor Dodon, liderul informal al PSRM că s-ar face vinovat de criza politică care s-a acutizat în ultimele zile. Întrebată la emisiunea „Politica” de la TV8 cine trebuie să...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 2 Iulie 2020, ora: 11:58 de George Mărzencu

Portretele eroinelor care și-au pus viața în pericol în lupta cu torționarii sovietici

Portretele eroinelor care și-au pus viața în pericol în lupta cu torționarii sovietici Din editia print / Foto: Nadejda Isofie

Femeile din Rezistența armată antisovietică

( ) Citeşte tot articolul

Politică 2 Iulie 2020, ora: 11:03

Echipa PACE a lui Gheorghe Cavcaliuc se extinde. Campioni mondiali, avocați, profesori, oameni de afaceri și funcționari de stat au ADERAT la noul proiect politic

Echipa PACE a lui Gheorghe Cavcaliuc se extinde. Campioni mondiali, avocați, profesori, oameni de afaceri și funcționari de stat au ADERAT la noul proiect politic

Inițiativa de creare a Partidului Aducem Europa Acasă (PACE), condus de Gheorghe Cavcaliuc, care a fost lansată la mijlocul lunii iunie 2020, se bucură de tot mai mare succes în rândul cetățenilor R. Moldova. Zi de zi, numărul membrilor crește cu oameni de calitate,...

( ) Citeşte tot articolul

CSI / Rusia 2 Iulie 2020, ora: 10:53

Rusia: Vladimir Putin rămâne președinte până în 2036

Rusia: Vladimir Putin rămâne președinte până în 2036

Cetăţenii ruşi au aprobat cu largă majoritate reforma constituţională supusă referendumului, permiţându-i astfel preşedintelui Vladimir Putin să candideze pentru încă două mandate şi să rămână şef al statului până în 2036, transmite Reuters.

( ) Citeşte tot articolul

Culinar.md 2 Iulie 2020, ora: 10:51

16 trucuri pentru bucătărie despre care cu siguranță nu știați

16 trucuri pentru bucătărie despre care cu siguranță nu știați

Numărul de trucuri pe care oamenii s-au gândit să le folosească în bucătărie de-a lungul anilor este uluitor. Dacă știți doar câteva secrete, nu numai că învăți să gătești ca un maestru, dar, de asemenea, împiedici produsele alimentare să se strice...

( ) Citeşte tot articolul

Externe 2 Iulie 2020, ora: 09:00

Ucraina protestează faţă de prezenţa unor eurodeputaţi francezi de extremă dreapta în Crimeea ocupată, invitaţi de Rusia ca observatori în referendumul constituţional

Ucraina protestează faţă de prezenţa unor eurodeputaţi francezi de extremă dreapta în Crimeea ocupată, invitaţi de Rusia ca observatori în referendumul constituţional

 Ministerul ucrainean de Externe cere Franţei să reacţioneze în mod oficial faţă de sosirea marţi în Crimeea anexată de Moscova a cinci eurodeputaţi francezi din cadrul Partidului Rassemblement National (RN, fostul FN, extremă dreapta), invitaţi de Rusia în...

( ) Citeşte tot articolul

UE / Nato 2 Iulie 2020, ora: 08:56

Merkel îşi începe preşedinţia UE cu un avertisment privind Brexitul

Merkel îşi începe preşedinţia UE cu un avertisment privind Brexitul

Germania îşi începe miercuri preşedinţia foarte aşteptată a Uniunii Europene (UE) printr-un avertisment al cancelarului Angela Merkel cu privire la Brexit şi la riscul real al unui ”no deal”, care ar fragiliza şi mai mult o economie europeană deja afectată de...

( ) Citeşte tot articolul

Social 2 Iulie 2020, ora: 08:47

Lipsa educaţiei ecologice

Lipsa educaţiei ecologice

Societatea modernă, prin modul în care și-a asigurat, în ultimii ani, rezervele de hrană, apă potabilă, petrol, lemn, a provocat o reală secătuire a resurselor, dar și degradarea mediului înconjurător. Terra suferă şi suferim și noi, oamenii, sau vom suferi implicit....

( ) Citeşte tot articolul

Criza 2 Iulie 2020, ora: 08:44

Moartea misterioasă a peste 350 de elefanți în doar două luni. „E un dezastru al conservării speciei”

Moartea misterioasă a peste 350 de elefanți în doar două luni. „E un dezastru al conservării speciei”

Peste 350 de elefanți au murit în ultimele două luni în Botswana, în ceea ce experții au numit „un dezastru al conservării speciilor”, relatază The Guardian.

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Local 2 Iulie 2020, ora: 08:36

METEO, 2 iulie. Urmează zile de foc în Moldova. Cod Galben de caniculă și temperaturi ridicate

METEO, 2 iulie. Urmează zile de foc în Moldova. Cod Galben de caniculă și temperaturi ridicate

 Meteorologii au instituit un nou Cod Galben de caniculă pentru 2-6 iulie. Pe arii extinse se prevăd temperaturi maxime ale aerului cuprinse între +33 și +35 de grade Celsius.

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 2 Iulie 2020, ora: 08:22

Ochi umflați. 4 cauze pentru care ai pungi sub ochi. Află ce remedii poți utiliza

Ochi umflați. 4 cauze pentru care ai pungi sub ochi. Află ce remedii poți utiliza

 Multi oameni sunt preocupati de modul in care ar putea scapa de pungile de sub ochi. Femeile, in special, cheltuie bani si timp pentru a putea ascunde aceste „imperfectiuni”, fara sa se intrebe cum de le-au capatat. Pentru ca exista intotdeauna o cauza a pungilor de sub ochi si,...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 2 Iulie 2020, ora: 08:11

Horoscopul zilei de azi, JOI 2 IULIE 2020. Gata de aventură?

Horoscopul zilei de azi, JOI 2 IULIE 2020. Gata de aventură?

Saturn s-a intors in Capricorn, oameni buni! Mai castigam putin timp. Perioada 22 martie – 1 iulie te-a pus in fata unei noi lumi, una pe care inca o construim. In aceasta perioada Saturn a intrat putin in Varsator, cat sa-ti atraga atentia. Acum, mesajul este clar. A venit acasa, in...

( ) Citeşte tot articolul

Politică 1 Iulie 2020, ora: 13:08

Guvernarea critică „transfugii” dar a practicat și ea la greu „prostituția politică”

Guvernarea critică „transfugii” dar a practicat și ea la greu „prostituția politică”

Traseismul politic, despre care este în vogă să se vorbească acum, fiind prezentat ca un fenomen prezent doar în ultimii ani exclusiv în politica moldovenească este, de fapt prezent începând cu primele parlamente de după independență. În plus, nu este...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)