Spectacolului regizat de Sandu Grecu „Ţara asta a uitat de noi…” şi poezia lui Em. Galaicu-Păun „război civil” („pe calea ferată femeile din interfront făceau grevă/ împotriva grafiei & limbii române, blocând circulaţia trenurilor pe direcţia est” sau „frontiera pe nistru / se stricase, fermoarul blocându-se între bender şi tiraspol” ) sunt două exemple concludente în acest sens, prin capacitatea ieşită din comun a autorilor de-a reda conflictele sociale, personale şi politice din timpul războiului. Spectacolul lui Sandu Grecu, prin dialogul dintre „rusul BORIS, combatant de partea moldovenilor”, care „stă de pază la unul din geamurile clădirii” şi „moldoveanul Serghei” care luptă de partea gardiştilor redă foarte bine caracterul absurd al acelui război:
„ BORIS. (tare) Slâşi, okkupant?… Cego tî lezeşi na naşu Moldovu? Cego ne siditsia v tvoei Rosii?”…
SERGHE. Băi român împuţit, nu vorbi cu mine ruseşte, că eu nu-s rus! Eu îs moldovan şi îmi apăr pământul de voi, de români!
BORIS. Nikakoi ia ne rumân, ia russkii iz Leningrada… Sankt Peterburga!
SERGHE. Ce fel de rus eşti, dacă îi aperi pe români?
BORIS. Ia ne rumân zaşcişciaiu, ia etu zemliu zaşişcaiu! Ia zdesi jenilisia, u menia jena moldovanca, deti, i ia ih zaşcicşcaiu. A tî? Cito tî za moldovan, esli za odno s okkupantami! Pridnestrovie vsegda bîlo moldavscoie!”
Este un dialog dintre curaj şi laşitate, care ne demonstrează foarte clar că războiul de pe malurile râului Nistru nu a avut la bază un conflict etnic, aşa cum ne spune şi Lidia Prisac, în cartea sa Istoriografia separatismului transnistrean. Regizorul Sandu Grecu nu uită nici pentru o clipă de aceste probleme, doar că le vede prin prisma trădării. Satele româneşti sunt agresate de pacificatorii ruşi sau limba română care se predă în grafie chirilică sunt câteva dintre consecinţele acestui război.
Neclaritatea sa, ca şi violenţa ieşită din comun, este prezentată pe scena teatrului cu o duritate pe măsură, care merge dincolo de patriotism, şi reuşeşte să stoarcă durerea personală din schingiuirea social-politică.
Pe parcursul întregului spectacol, periodic, răsună vocile a cinci combatanţi ucişi în acest război. Spre final, combatantul III, unul din cei ucişi, se adresează celor vii: „Dacă nici voi n-o să mai aveţi caracter în ţara asta, dacă nici voi n-o să le spuneţi că sunt nişte canalii, cine să le-o mai spună?! Toţi politicienii sunt canalii!!”. Este o necesitate imperioasă de a percepe acest trecut, cu toată cruzimea, incertitudinea şi laşitatea oamenilor care au luat parte la război.
Este un knock-out al adevărului politic cameleonic şi un nock-daunt al vieţilor tinerilor, care au fost înrolaţi în acest război. Curajul poliţiştilor şi a voluntarilor este în opoziţie cu duplicitatea politicienilor, care au comis multe greşeli sau au trădat. Discrepanţa dintre politicieni şi combatanţi este evidentă în dialogul, din aprilie 1992:
„VASILE. Cum rămânem? Parcă ordinul era să eliberăm oraşul?…
LIDERUL. S-a schimbat ordinul!
VALERIU. Cum s-a schimbat?! Când?… Dumnezeii mamii lor!
LIDERUL. Întărim clădirea şi ocupăm poziţie aici.
VALERIU. Fraţilor, dă-l în mă-sa de ordin, noi în câteva ore eliberăm tot Benderul!
LIDERUL. Îl eliberezi singur? Toţi au primit ordin să se oprească!
VALERIU. Hristoşii mamei lor de trădători!
LIDERUL. Întărim clădirea.”
Sandu Grecu ne induce senzaţia unui prezent continuu de parcă acest război nu s-ar fi terminat nici astăzi. Cruzimea apocaliptică din spectacolul lui Grecu scotoceşte în această rană, asemenea întrebărilor psihanalitice şi nu întâmplător acest spectacol a fost considerat cel mai bun din 2011.
Nu vrea să provoace mila, spectacolul creează o atmosferă care te face să deteşti războiul, dar să vezi şi o conexiune dintre trecut şi prezent.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
