Un rus la Iași a scos ziarul Besarabia…

publicat în Istorie pe 20 Mai 2019, 10:54

Socialiştii din secolul XIX erau adevăraţi socialişti. Ei visau la o lume nouă, în care relaţiile dintre oameni erau cu totul deosebite. 

Ei credeau atât de mult în această schimbare, încât părăseau familiile avute, situaţii materiale bine puse la punct şi mergeau în popor să trăiască viaţa lui promovând un ideal – omul nou.

Nu aveau culoare naţională, dar aveau un sentiment sincer şi profund de apartenenţă naţională, care în viziunea lor trebuia să evolueze în timp spre o frăţie universală. Primul ziar românesc Besarabia l-au scos la Iaşi nişte socialişti în luna septembrie 1879.

Animatorul acestei idei a fost doctorul rus Nikolai Konstantinovici Sudzilovski (1850- 30.IV.1930, Tienţin), care în România a ajuns să poarte numele de Nicolae Russel. Născut la Moghiliov, într-o familie poloneză rusificată, el la 1875 părăseşte Rusia din cauza prigonirilor poliţiei ţariste. Ajunge în Anglia de unde trece în America şi în cele din urmă se stabileşte la Curtea de Argeş. Participă la Războiul de independenţă din 1878 şi pentru merite deosebite este decorat cu Ordinul Steaua României.

Aflând de moartea lui, publicistul Felix Aderca i-a dedicat articolul „Un vagabond de geniu” (Adevărul, an. 44, 1930, din 22 iunie, p. 1-2) şi avea dreptate să scrie aşa, căci după expulzarea din România, la cererea guvernului ţarist a colindat lumea: San Francisco (SUA, 1880), Plovdiv (Bulgaria, 1882), iar ultimii 30 de ani de viaţă i-a trăit în China, Japonia şi Filipine. A fost un timp chiar preşedintele statului Hawai.

Scriitoarea Sofia Nădejde în nişte pagini de „Amintiri” (Amintiri literare despre vechea mişcare socialistă (1870-1900), Bucureşti, 1975) evocă momentul naşterii gazetei: „Într-o seară, luând o mutră severă şi scuturând furios pipa (Russel), izbucni:

- Tu, Iancule, faci articolul de fond. Răbdarea mea are o margine. Vorbă facem multă, dar treabă puţină. Scoatem ziarul! Ce nume-i dăm?
Se propuneau nume care de care mai curioase: Socialistul român, Munca. Se auzi deodată glasul răsunător al lui Ţurcanovici:
- Besarabia! Eu vă sunt naşul, pupaţi-mi mâna!
- Minunat titlu! Mult aş da să văd mutra cazacului!
- Titlu genial, zise altul. Guvernul nu va putea să închidă, ar fi nepatriotic şi va înghiţi - pe lângă alte articole - şi pe cele socialiste.
S-au făcut cotizaţii, membrii cercului de intelectuali sporise…

…Dar pajura rusească înghiţise prea multe hapuri de-ale doctorului Russel, ca să mai poată tolera şi pe acesta. Auzi, aici, sub ochii consulului rus, să apară un ziar cu numele Besarabia… Chestia nihiliştilor adăpostiţi, a contrabandelor de cărţi, bătaia de joc cu spioana (aceeaşi carte la pag. 70-71) cu apariţia ziarului pusese vârf la toate. Note peste note guvernului român, în care se cerea închiderea ziarului şi pedepsirea profesorilor care lucrau la el. Cel dintâi lovit e Ioan Nădejde, permutat, într-o bună zi, la Bârlad, pentru propagandă de idei subversive.

Prefectul de Iaşi, Leon Negruzzi (1840-1890), scriitor, fratele lui Iacob Negruzzi, fost primar al Iaşului şi ministru de Interne), om foarte bun şi domol, îl cunoştea pe Nădejde de la adunările „Junimii”. Veni la el acasă căutând să-l convingă că ziarul Besarabia poate fi bun, dar e inoportun.

- Îţi spun confidenţial, guvernul rus ne trimite mereu note, că ocrotim pe nihilişti…Te rog, închide ziarul, ţin la dumneata ca la un frate. Îţi promit că mă voi stărui telegrafic să-ţi revoce mutarea. Stăruie şi pe lângă doctorul Russel s-o lase mai domol!
Cei de la Besarabia, în frunte cu Russel, erau încântaţi de intervenţia prefectului. Ei puteau închide ziarul cu capul sus, şi erau şi martiri. În realitate trebuiau să-l înceteze din lipsă de bani”.


Ioan Nădejde

Din echipa redacţională au făcut parte afară de doctorul Russel şi alte personalităţi celebre în epocă: Gheorghe Gh. Nădejde (1856-1937), scriitor şi autor de manuale şcolare, director al Liceului Ştefan cel Mare din Iaşi, tatăl scriitoarei Lucia Mantu (Camelia Nădejde).

Ioan Nădejde (18.12.1854, Tecuci – 29.12.1928, Bucureşti), scriitor, profesor de liceu, preda franceza, româna şi latina. A fost prieten cu Constantin Stere trecând cu acesta în 1903 la Partidul Liberal. A fost deputat şi director de ziare (Lumea nouă, Voinţa naţională). Fondator al revistei literare şi ştiinţifice Contemporanul, care a apărut la 1 iulie 1881 la Iaşi.

Sofia Nădejde (14.09.1856, Botoşani - 11.06.1946, Bucureşti), scriitoare, soţia lui Ioan Nădejde şi sora pictorului Octav Băncilă (1872-1944). A scris publicistică în favoarea emancipării femeii şi lucrări literare apreciate în epocă: O iubire la ţară (Iaşi, 1888, dramă), Nuvele (Iaşi, 1893), Din chinurile vieţii (Craiova, 1895) ş.a.



A tradus din literatura franceză, italiană şi rusă.

Theodor D. Speranţia (4.05.1856, Iaşi – 9.03. 1929, Bucureşti), scriitor şi folclorist. Doctoratul în litere l-a susţinut în Belgia şi a fost văr cu fraţii Nădejde. A publicat mai multe volume de „Anecdote populare” începând cu 1889 şi până în 1928 când a scos volumul de „Anecdote ilustrate”. A scris dramaturgie, romane şi manuale şcolare. A fondat Muzeul Etnografic Românesc, iar două lucrări teoretice semnate de el rămân actuale şi până în prezent: Introducere în literatura populară română (1904) şi Mioriţa şi căluşarii (1914).



Nicolae Ţurcanovici a fost medic şi prefect al oraşului Roman în 1914 din partea Partidului Liberal. În tinereţe a fost socialist şi s-a ocupat de trecerea literaturii ilegale în Basarabia. După revenirea lui Constantin Stere din Siberia, i-a mărturisit că grupul lor a fost arestat din imprudenţa lui. Legase o relaţie amoroasă cu frumoasa soţie a contrabandistului, care se ocupa de trecerea literaturii peste Prut şi acesta din gelozie i-a denunţat la jandarmeria rusească, care au urmărit transportul de carte şi au operat arestările.



Apariţia gazetei Besarabia a fost de scurtă durată, din 18 septembrie 1879 până la finele lunii decembrie, dar importanţa ei istorică este greu de estimat.

A fost primul protest public faţă de ocuparea Basarabiei de către Rusia ţaristă. Pentru prima oară a fost utilizată denumirea de Basarabia în frontispiciul unei publicaţii periodice şi acest exemplu a fost unul de bun augur, fiind repetat de celelalte gazete apărute mai târziu, cum au fost, spre exemplu, cea editată de Zamfir Arbore şi Petre Cazacu la 1905, tipărită la Geneva, în Elveţia sau primul ziar în limba română apărut la Chişinău în 1906, fondat de Constantin Stere şi Ioan Pelivan.

Regret mult că în dicţionarele de specialitate nu figurează informaţii despre ziarul Besarabia şi nici despre echipa redacţională. Dar ar trebui să ştim că pentru ei gestul de a scoate acea publicaţie a fost un act de risc asumat, căci în cele din urmă totul s-a finalizat foarte dramatic: „Doctorul Russel, Andrei (Dumitrescu, basarabean - n.n.) şi Axelrod (Pavel) fură arestaţi ca străini, periculoşi statului, Ioan Nădejde fu exclus definitiv din profesorat şi din Universitate, Gh. Nădejde şi Th. Speranţia suspendaţi din profesorat…” (Sofia Nădejde, „Amintiri”…).

Peste câteva săptămâni de la arestare, în Parlamentul României a fost votată legea expulzării, după care doctorul Russel a fost urcat la Galaţi pe bordul navei „Lloyd” şi trimis la Constantinopol, de unde avea să ajungă la Geneva. În momentul expulzării purta în piept Ordinul Steaua României, pe care îl obţinuse în războiul pentru independenţa României şi care stat acum îl alunga dincolo de frontierele sale de teama guvernului rusesc.

E curios faptul că scriitorul Constantin Mille în romanul său Dinu Milian (Bucureşti, 1913) descrie acea perioadă şi atunci cât îl portretizează pe Ioan Nădejde, care figurează în lucrare ca personaj, cu numele de Ioan Cara, scrie şi despre editarea ziarului Besarabia. Dar în roman denumirea e schimbată şi publicaţia se numeşte aşa cum o vedeau cei care au conceput-o - „Patria dezmembrată”.
De fapt cum a rămas şi până astăzi…