Ghilimelele se impun, întrucât cartea poartă titlul: Nicolae Esinencu: spectacolul operei literare. Concepţia, elaborarea, antologarea aparţine lui Vitalie Răileanu, coordonator – Mihail Dolgan, fotografii – Nicolae Răileanu, Editura Profesional Service SRL, Chişinău, 2011. Pentru acest gen de publicaţii volumul este, ca structură, conţinut şi realizare grafică, aproape impecabil. Adunând cam tot ce s-a scris despre acest „om liber”, cum îl numeşte pe Esinencu Adrian Dinu Rachieru, antologatorul vine cu un instrument util şi necesar pentru elevi, studenţi, profesori şi viitori cercetători ai literaturii române din Basarabia. Am scris „util şi necesar”, dar mă simt obligat să adaug încă un calificativ – „instructiv”. Cartea e instructivă din mai multe puncte de vedere. Dincolo de materialul fotografic excepţional, prezentat de „ochiul neadormit” al Uniunii Scriitorilor, Nicolae Răileanu, interesant e de urmărit, pe viu, reacţia criticii pe parcursul a peste patru decenii la o operă singulară în contextul literaturii române din Basarabia, vădind certe elemente de „inconformism subversiv” (I. Simuţ), dar şi de „bufonerie literară” (S. Şoproncu), ambele caracteristici aflându-se în răspăr cu morga plină de gravitate a „metodei” oficiale de creaţie. Recunosc, am râs cu poftă citind la Valeriu Senic sintagma „pe ogorul Poeziei”, de care uitasem, dar care cândva – pentru a pecetlui în toate sectoarele vieţii sociale coeziunea de nezdruncinat dintre cele două clase truditoare, ţărănimea şi proletariatul – era aproape un clişeu obligatoriu, alături de „ţehul scriitoricesc”.
Demn de atenţie rămâne însă, înainte de toate, faptul că activitatea literară a lui Nicolae Esinencu a fost, pe parcursul celor patruzeci de ani, într-un fel anume, emblematică, exemplară prin ceea ce Vitalie Răileanu numeşte „vocaţie neconformistă”, iar critica literară stă, în acest sens, drept mărturie. Nici o carte mai importantă, nici o manifestare mai deosebită a talentului său multilateral de poet, prozator, dramaturg, cineast nu a scăpat vederii. Alături de criticii literari, din Basarabia şi din Ţară, şi confraţii de condei, după cum atestă textele incluse în volumul de faţă, au fost mereu captaţi de farmecul personajului Nicolae Esinencu ori de vraja lucrărilor sale. Aşa că, dincolo de micile şicane de prin „Moldova Socialistă” de odinioară, putem afirma că scriitorul şi-a avut mereu o critică pe potrivă şi că, în cazul său, critica literară şi-a susţinut cu succes examenul de calificare. La apariţia unei monografii despre creaţia sa, Vladimir Beşleagă lansa o butadă: „Burlacu mi-a pus capacu”, Alexandru Burlacu nefiind altul decât chiar autorul acelei monografii. Vitalie Răileanu, am observat, vine în comentariile sale, cu o invenţie critică proprie, vorbind de scrierile esinenciene, implicând, fireşte, şi celelalte derivate ale cuvântului dat. După „nichitstănesciene” derivatul lui Esinencu nu mai este atât de neobişnuit. Şi totuşi… parcă mai bine i-ar fi mers acestui farsor al literelor basarabene – esinenCUIene. Cu această culegere de studii, eseuri, recenzii critice, schiţe de portret sau simple „exerciţii de admiraţie” amicale, Vitalie Răileanu scrie apăsat un verdict totalizator la creaţia de până acum a lui Nicolae Esinencu – Finis coronat opus. Aşa că, oricum, cuiul a fost bătut.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
