Astăzi 15 Octombrie 2019, Marţi - Ultima actualizare la ora 11:49
Abonamente

Actualitate 4 Septembrie 2019, ora 00:19

Un studiu incomod al istoricului Corvin Lupu despre greșelile interne care au dus la căderea României Mari: Eșecul recunoașterii apartenenței Basarabiei la România

Marime Font

 

ActiveNews publică în exclusivitate un studiu al profesorului Corvin Lupu despre greșelile făcute de politicienii români în perioada interbelică, erori care au dus la căderea României Mari.

În textul său, profesorul de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu pune pe tapet niște informații mai puțin cunoscute publicului larg, unele dintre acestea având natura să deranjeze: cea mai importantă dintre acestea este faptul că SUA nu au recunoscut niciodată, pe deplin, unirea Basarabiei cu România, dar au recunoscut prin tratate internaționale, raptul acesteia de către URSS.


Mai mult, profesorul Lupu susține că România ar fi putut regla problema basarabeană cu URSS, dar că elitele românești nu au profitat de breșa în care noul stat comunist a fost vulnerabil și ar fi avut nevoie de ajutorul țării noastre.

Studiul a apărut pentru prima oară în volumul „Reflexii și documentări la 100 de ani de la Marea Unire”, editura MJM Craiova, 2018.

Eșecul recunoașterii apartenenței Basarabiei la România, prin prisma unor erori politico-diplomatice românești

Istoriografia românească nu a clarificat problematica pierderii Basarabiei și din perspectiva unor erori politico-diplomatice ale României. În unele lucrări românești dedicate problematicii apartenenței Basarabiei la România sau/și la Uniunea Sovietică, s-au formulat și unele acuze palide la adresa guvernanților români, vinovăția pentru tot ceea ce s-a petrecut fiind aruncată, în cea mai mare parte, în seama agresiunii Uniunii Sovietice din vara anului 1940. Acest fapt este incontestabil pe fond, dar necesită, după părerea noastră, o privire mai atentă asupra ansamblului acțiunilor și atitudinii guvernului regal al României față de Rusia Sovietică, în perioada imediat următoare preluării puterii în Rusia de către bolșevici.

În anul 2002, subsemnatul am fost delegat al Academiei Române la Congresul Mondial de Istorie Economică de la Buenos Aires. Cu acel prilej m-am referit și la unele dintre aceste aspecte, dar privindu-le în cadrul mai larg al influenței apartenenței statale a Basarabiei asupra relațiilor dintre Uniunea Sovietică și România.[1]Voi relua o parte dintre aceste idei și le voi completa cu o perspectivă formulată prin prisma unor puncte de vedere rezultate din actualele relații internaționale și din necesitatea unor proiecte politice și geostrategice ale Republicii Moldova racordate la realitățile zilelor noastre, realități privite în afara intereselor internaționale de dominație, din vest și din est.

Fără să doresc să dau verdicte, punându-mi mereu semne de întrebare, dând voie îndoielii să mă frământe, apreciez ca necesară o revedere a problematicii și prin includerea în cercetare și în analiză a unor măsuri și atitudini politico-diplomatice românești, care, privite din anumite perspective, pot fi apreciate și ca erori. În orice caz, discuția specialiștilor pe aceste probleme nu poate fi decât benefică. De aceea, rememorez o serie de evenimente în fața cărora guvernul României a acționat lipsit de prevedere, poate și fără tactul necesar și animat doar de resentimente, fie ele și obiective. Raportând aceste erori la situația actuală din Republica Moldova și din regiune, se pot contura unele idei care pot fi folosite în practica politică de la Chișinău și București.

La ora scrierii acestor rânduri, proiectele naționale românești din Basarabia au eșuat în demersurile de implementare și este neproductiv a se continua pe liniile politice perdante promovate până în prezent, cel puțin până la constituirea puterii dualiste ruso-occidentală, reprezentată de președintele Igor Dodon și prim-ministrul Maia Sandu, de influență preponderent rusească.

Nevoia unor noi proiecte de țară la Chișinău este cu atât mai mare cu cât anii trec și energiile Republicii Moldova se erodează accentuat în lupta dintre cele două principale facțiuni politice, cea pro-rusă și cea pro-euro-atlantică. Această situație este cea mai puțin acceptabilă pentru țară. Este situația pe care o încurajează „pescuitorii în ape tulburi”, atât din interiorul țării, cât și dintre străinii care au interese în Republica Moldova.

Oricare dintre cele două linii politice ar fi abordată, fără a fi boicotată de cealaltă aripă politică, ar avea mult mai multe șanse de a conduce la echilibrarea situației economico-sociale, politice și național-românești a țării.

Rădăcinile erorilor politico-diplomatice românești la care mă refer se găsesc în anii primului război mondial. Tratatul secret al României cu Antanta, din vara anului 1916 și, ulterior, Conferința de pace de după primul război mondial, au condus la rezolvarea majorității problemelor teritoriale ale României, țară care și-a văzut confirmate cele mai multe dintre aspirațiile naționale, fără a intra, în acel moment istoric, sub controlul altor state, ceea ce a fost o performanță politică. Cu toate acestea, chiar și în condițiile în care noul stat sovietic, apărut în noiembrie 1917, nu era recunoscut de puterile cu cel mai mare rol în deciziile conferinței păcii, nici unirea Basarabiei cu România nu a fost recunoscută de SUA și această nerecunoaștere a produs efecte în timp. Alte state au urmat și ele exemplul SUA. Ca urmare a acestei nerecunoașteri, Rusia Sovietică și, apoi, URSS a fost încurajată să nu recunoască nici ea, nici o clipă, actul unirii Basarabiei cu România. În anul 1940, clasa politică americană nu s-a opus desprinderii Basarabiei, Ținutului Herța și a nordului Bucovinei de România și alipirii lor la URSS.[2] În anul 1947, în cadrul Tratatului de Pace de la Paris, SUA au recunoscut apartenența Basarabiei la URSS. În august 1975, la Helsinki, SUA a semnat alături de celelalte state participante la Conferința pentru Pace și Securitate (O.S.C.E.), Actul final care consfințea frontierele existente în Europa, iar în anul 1992, SUA a recunoscut Republica Moldova ca stat suveran și independent. Numeroase alte state au procedat asemănător. În anul 2016, ambasadorul SUA la Chișinău, James Pettit, a declarat că Republica Moldova nu este România și trebuie să aibă un drum propriu. James Pettit a mai declarat că alăturarea Republicii Moldova de România, ca o cale de a intra în UE sau pentru orice alt motiv, nu este o alegere practică și nu este o alegere care va face lucrurile mai bune în Moldova.

Această situație din relațiile internaționale, cât și politica sovietică de deznaționalizare a românilor și de populare a provinciei cu rusofoni, au făcut ca între România și Basarabia ocupată, din punct de vedere statal, distanța și deosebirile să devină mereu mai mari.

Raporturile dintre România și Rusia Sovietică s-au compromis de la începutul existenței statului comunist rus. A fost un start ratat, care a marcat pentru multă vreme, până astăzi, comunicarea politică între cele două țări. Clasa politică românească, formată exclusiv din reprezentanți ai proprietarilor, profund anticomunistă, aflată sub influență occidentală foarte mare, nu accepta colaborarea cu bolșevicii și nu credea în posibilitatea menținerii lor la putere în Rusia.

Lipsei voinței românilor de cooperare cu bolșevicii, i se adăugau abuzurile rușilor și necesitățile lor din perioada primului război mondial, în care luptau pe teritoriul dintre Carpați și Prut cu inamicul comun german și austro-ungar. Aproape un milion de ruși au pătruns în Moldova în lunile dezastrului din 1917.

Comportarea armatei ruse a fost una brutală, tipică armatelor imperiilor autocrate din Asia. În Delta Dunării, locul strategic visat o întreagă istorie de Rusia, de Polonia, de Ungaria, de Austria, de Franța și de alte țări, autoritățile române au fost desființate, jandarmii arestați, iar populația românească alungată. Doar lipovenii și alți minoritari au mai avut voie să rămână pe loc. La Iași, ofițerii ruși cumpărau case, sau le închiriau pe mai mulți ani, semn că aveau de gând să rămână în România și după război. Rușii trebuiau bine hrăniți și îngrijiți. La cele mai mici nemulțumiri, militarii ruși amenințau cu părăsirea frontului și cu retragerea la est de Prut.[3]Această situație a agravat criza alimentară din România și a consolidat sentimentele antirusești, care au ajuns să depășească rațiunea necesității întreținerii unor raporturi foarte bune cu această mare putere și să minimalizeze conștiința opiniei publice și politice că România avea în Rusia mari interese. Pentru aceste mari interese era nevoie să se facă mari sacrificii, de care nu era dispusă nici clasa politică românească și nici elita societății. Acest lucru va fi plătit scump.

Ajutorul militar rusesc, mult așteptat, a adus cu sine nu numai contribuția la șansa salvării militare a țării, ci și un munte de nemulțumiri față de ruși și încordări politico-diplomatice. Contribuția Rusiei la menținerea existenței statului român a fost recunoscută doar parțial de români și aceasta cu „jumătate de gură”. În analiza implicării armatei ruse pe frontul din Moldova, s-a reținut în cea mai mare măsură faptul că rușii nu luptau cu dăruire, erau indisciplinați, dezertau sau se predau inamicului, destabilizând porțiunile de front unde luptau. Cu toate acestea, este cert că prezența în linia I-a a unui număr atât de mare de militari ruși a pus dificultăți majore în fața armatelor germană și austro-ungară, ajutând armata română să reziste presiunii militare și să apere micul teritoriu din Moldova care mai era stăpânit de autoritățile române.

În noiembrie și în decembrie 1917, în toată Moldova, a început un proces de descompunere a forțelor armate rusești și, totodată, s-a întrerupt fluxul de aprovizionare al armatei. Generalul Scerbacev, comandantul armatei ruse din Moldova, a cerut ajutor guvernului României. În prima fază, prim-ministrul Ionel I.C. Brătianu a refuzat să se amestece în luptele interne ale Rusiei. Dar, situația a degenerat. Unitățile militare rusești, rămase fără aprovizionare, au început să jefuiască localitățile Moldovei, să comită violuri, tâlhării și omoruri. Elemente bolșevice conduse de internaționalistul comunist francez Simion Grigorovici Rochal, cunoscut pentru masacrele comise în cetatea Kronstadt de lângă Petrograd, au plănuit o lovitură de stat împotriva regimului regal român. De aceea, în finalul primului război mondial, de cum a început războiul civil din Rusia, armata română a primit ordine în sensul acționării, în întreaga Moldovă, împotriva Gărzilor Roșii, uneori alături de Gărzile Albe.

Cu toată obiectivitatea unora dintre măsurile politice și militare românești, este greu de înțeles lipsa unor măsuri sporite de prevedere politico-diplomatică a guvernanților români, pentru eventualitatea că bolșevicii se vor menține la putere în Rusia. Această eventualitate nu a fost luată în calcul de guvernanții români. România avea interesul ca Rusia să recunoască alipirea Basarabiei și a Bucovinei la România și, de asemenea, avea interesul de a recupera tezaurul național, adăpostit la Moscova, la sfârșitul anului 1916 și în prima jumătate a anului 1917. În ciuda acestor interese foarte mari, istorice, clasa politică românească a acționat orbește, mi-aș permite să spun cu fanatism, împotriva guvernului bolșevic rus, excluzând orice perspectivă de colaborare. De altfel, în istoria României, au existat și alte momente în care diplomația a dat dovadă de amatorism și a acționat în conformitate cu sentimente, simpatii, antipatii, interese de grup ale liderilor, sau la cererea unor forțe politice și financiare din străinătate, care au influențat, uneori decisiv, diversele regimuri politice din România contemporană. La această poziție anti-sovietică, pe de o parte, România a dorit să adere, pe de altă parte, a fost mult încurajată, atât în perioada primului război mondial, cât și în perioada interbelică, cu deosebire în primul deceniu și jumătate după război, de Franța și de Marea Britanie.

În 8 noiembrie 1917, în fața Congresului Sovietelor, Lenin s-a adresat popoarelor și guvernelor țărilor beligerante și vecine, propunându-le pacea și încheierea cu ele a unor tratate redactate cu toată claritatea și cu renunțarea la diplomația confidențială. El a mai spus că intenționează să facă publice toate tratatele secrete semnate de către țari cu diverse țări. Pentru prima oară în istorie au fost expuse bazele coexistenței pașnice a statelor cu regimuri politice diferite. Rusia Sovietică propunea statelor respingerea oricărei forme de agresiune, autodeterminarea națiunilor, denunțarea colonialismului și egalitatea popoarelor mari și mici. Guvernul sovietic a menționat că el nu dă caracter ultimativ propunerilor sale și este dispus să discute orice alte condiții ale păcii, dar insista pentru o prezentare imediată a acestor eventuale alte condiții de pace. De asemenea, guvernul sovietic a propus un armistițiu general de trei luni, pentru ca toate guvernele să-și pregătească tratativele de pace.

Guvernul sovietic a fost foarte tranșant în recunoașterea absolută a principiului autodeterminării popoarelor. Privitor la acest principiu, guvernul sovietic a făcut referire la anexarea forțată a unor teritorii și la recunoașterea de către bolșevici a caracterului cotropitor al acestor anexiuni, în cadrul tratatelor de pace pe care le propunea beligeranților și vecinilor.

În continuarea Decretului asupra păcii, noua guvernare sovietică a adoptat încă o serie de hotărâri. La 15 noiembrie 1917 a fost publicată Declarația drepturilor popoarelor Rusiei, prin care popoarelor neruse din fostul imperiu țarist li se acorda dreptul la autodeterminare până la despărțirea de Rusia și la crearea de state independente.

După cum se poate observa, Basarabia se regăsea în situațiile abordate în cadrul ofertei internaționale făcută de sovietici prin legislația promovată la congresul din 8 noiembrie 1917 și prin declarația din 15 noiembrie 1917. Se deschidea o nișă diplomatică extrem de favorabilă soluționării trainice a problemei libertății românilor din Basarabia, a independenței provinciei și, în pasul următor, apartenenței provinciei la România. A fost un moment unic în istoria celor două state, din aceste puncte de vedere. În acel moment istoric, aflați într-o situație de izolare internațională totală și sub iminența atacurilor internaționale din toate direcțiile, conducătorii sovietici erau dispuși să renunțe la teritorii pentru a-și consolida controlul asupra puterii și a evita conflictul cu națiunile oprimate din Rusia și a evita trecerea acestor națiuni la luptă împotriva bolșevicilor, alături de dușmanii acestora. Acest moment istoric unic a fost ratat de România.

Guvernul de la București nu a reacționat în nici un fel la oferta internațională a Rusiei Sovietice și a continuat operațiunile militare împotriva Gărzilor Roșii din Moldova.

La 20 noiembrie 1917, guvernul sovietic i-a informat pe aliații săi din Antantă că intenționează să încheie pacea cu Germania, cu explicarea motivelor. Nici de această dată, România, ca și ceilalți aliați ai Rusiei în război, nu au răspuns acestei corespondențe.[4]

Singura țară care a răspuns imediat propunerii sovietice a fost Finlanda. Ca urmare, la sfârșitul lunii noiembrie 1917, Iosif Visarionovici Stalin, numit comisar al naționalităților din Rusia, s-a deplasat personal la Helsinki. Finlanda fusese mare ducat al Rusiei, din anul 1809. Stalin a lansat un apel pentru încheierea unei alianțe cinstite între cele două țări și popoare și i-a anunțat pe finlandezi că, în schimbul tratatului, Rusia le redă independența. După tergiversări, datorate faptului că partidele burgheze finlandeze se temeau de contagiunea bolșevismului, tratatul s-a semnat în octombrie 1920. Libertatea națională a Finlandei a fost păstrată până astăzi, în ciuda conflictului dintre cele două țări, din iarna dintre anii 1939 și 1940.

Atitudinea României, ostilă Rusiei Sovietice, a produs efecte negative și a născut riscuri majore de securitate. România nu a obținut nici un beneficiu din abordarea față de Rusia Sovietică a unei linii politice de aroganță, de dispreț și de neacceptare a oricărei cooperări. Regulile diplomației nu permit unui stat mic ca România din 1917, cu putere mică, cu mari probleme interne și aflată după înfrângeri dureroase în război, să trateze cu respingere un vecin care este o mare putere mondială.

La 31 decembrie 1917, Lenin a trimis personal un ultimatum guvernului român cerându-i să înceteze operațiunile militare împotriva bolșevicilor, arătând că așteaptă răspuns în 24 de ore, în caz contrar urmând să aibă loc „o nouă ruptură…” Guvernul român nu a răspuns nici de data aceasta. Ofensa era directă și greu de iertat de către o putere ca Rusia. Dacă puterile occidentale își puteau permite o asemenea poziție ofensatoare, pentru România, țară mică până în 1918, aflată în 1917 într-o situație dramatică, țară vecină a Rusiei, gestul a produs efecte negative pe termen lung.

Din ordinul lui Lenin, ministrul român în Rusia, Constantin Diamandy, a fost arestat împreună cu toți membrii legației României din Petrograd. Ei au fost închiși în fortăreața Petropavlovsk. Întregul corp diplomatic acreditat în capitala Rusiei a cerut și a obținut o întrevedere cu Lenin. Protestele vehemente ale corpului diplomatic acreditat în Rusia, au făcut ca diplomații români să fie eliberați în câteva ore.

Nici un alt stat din lume nu a fost în relații atât de tensionate cu Rusia Sovietică, în acele prime momente ele ei de existență, cum a fost România. Această situație deosebit de gravă a fost generată în primul rând de eroarea politico-diplomatică românească de a opta pentru ignorarea cererilor Rusiei și, în al doilea rând, de intervențiile diplomației franco-britanice pe lângă guvernul regal de la Iași, de a acționa în această direcție.

Ca urmare a tensiunii mari dintre România și noul guvern al Rusiei Sovietice, relațiile diplomatice dintre cele două țări au fost rupte, din inițiativă sovietică.

Faptul de a nu răspunde la oferta Rusiei Sovietice poate fi comentat și legat de faptul că regina Maria era jumătate rusoaică, din Casa Romanov, iar social-democrații și sovieticii îi alungaseră familia de pe tron. Sfătuitorul ei cel mai important și permanent era prințul Barbu Știrbei, descendent dintr-o familie domnitoare românească. Prin educație și mentalități, ambii erau potrivnici uzurpatorilor republicani de orice fel, cu atât mai mult bolșevicilor.

Indignarea rușilor a crescut și mai mult când s-a aflat de asasinarea lui Simion Grigorovici Rochal, în Moldova. Ura s-a îndreptat împotriva românilor, deși au fost voci care au afirmat că bolșevicul fusese asasinat de Misiunea militară franceză din România, condusă de generalul Berthelot. Ca urmare, guvernul sovietic a trimis guvernului de la Iași o notă în care se arăta că Rusia a „…sechestrat pentru oligarhia română depozitul de aur al României păstrat la Moscova; puterea sovietică își ia răspunderea pentru păstrarea acestui depozit și se obligă să-l restituie în mâinile poporului român”. Șocul a fost destul de mare la București. Politicienii români au realizat că vor suporta represalii. România a făcut un pas înapoi și a renunțat la acțiuni militare împotriva bolșevicilor și, în ciuda presiunilor Franței și Marii Britanii, nu a participat la intervenția militară internațională împotriva Rusiei Sovietice (1918-1922).

Pe măsură ce timpul trecea și Rusia Sovietică a rezistat atacului celor mai mari puteri ale lumii, guvernanții români au început să conștientizeze faptul că nu se poate face abstracție de Rusia și au căutat soluții. După doi ani irosiți, România și-a revizuit strategia și a decis să negocieze cu Rusia Sovietică. La începutul anului 1920, Alexandru Vaida-Voevod și comisarul rus pentru Afaceri Externe, Gheorghi Cicerin, au schimbat radiograme, convenind asupra inițierii unor convorbiri. Apreciem că la nivelul anului 1920, când Rusia era încă în război civil și invadată de armate americane, britanice, japoneze, franceze și poloneze, nu era încă prea târziu ca România să recunoască statul sovietic, să garanteze că nu va agresa Rusia Sovietică, să nu se pună la dispoziția inamicilor acestui nou stat, să stabilească relații diplomatice, să negocieze un tratat bilateral, toate acestea în schimbul recunoașterii apartenenței Basarabiei la România și a restituirii tezaurului național. Și de data aceasta, puterea care s-a opus cu multă fermitate normalizării relațiilor româno-ruse a fost Franța. Dialogul româno-sovietic a fost oprit brusc.

În anul 1921, România a inițiat din nou negocieri cu Rusia, dar nu s-a ajuns la rezultate concrete. Pentru sovietici, eșecul intervenției militare străine împotriva lor și sfârșitul războiului civil se profilau. Rusia Sovietică ieșea învingătoare din toate confruntările și nu mai avea nevoie de sprijinul vecinilor. Era evident că după victoria în războiul civil și împotriva intervenției militare străine puterea și prestigiul Rusiei Sovietice au crescut foarte mult și orice negociere diplomatică urma să se desfășoare în condiții mai avantajoase pentru guvernul sovietic. De aceea, sovieticii nu se mai grăbeau, cum făcuseră imediat după preluarea puterii, în preajma așteptatei agresiuni internaționale împotriva lor, când erau dispuși să cedeze teritorii în schimbul asigurării securității și obținerii timpului necesar consolidării puterii.

Nerecunoscând Rusia Sovietică, marile puteri occidentale, ca și aliatele lor, inclusiv România, nu au recunoscut nici tratatele semnate de Rusia Sovietică în perioada următoare preluării puterii de către bolșevici și nici anularea unora dintre ele. După cum a promis, Lenin a desecretizat tratatele secrete semnate de țari și a trecut la înlocuirea relațiilor diplomatice instituite pe vremea țarilor la noi relații, bazate pe alte tratate.

Printre aceste noi tratate negociate și semnate de bolșevici, pentru România, unul a fost deosebit de important. Este vorba despre tratatul încheiat între Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă și Marea Adunare Națională a Turciei, la Moscova, în ziua de 16 martie 1921. Tratatul ruso-turc se numește de „prietenie și frăție”. Tratatul cuprinde 16 articole și 4 anexe, fiind semnat din partea Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse de către Gh. V. Cicerin, Comisarul poporului pentru Afaceri Externe, și Jalal ad-Din Korkmasov, iar din partea Turciei de către Yusuf Kemal-bey, Riza Nur și Ali Fuad-pașa. Tratatul a fost ratificat de RSFS Rusă în data de 20 iulie 1921 și de Marea Adunare Națională a Turciei la 31 iulie 1921. Schimbul instrumentelor de ratificare s-a făcut pe 22 septembrie 1921 la Kars.[5]

După sute de ani în care s-au războit între ele pentru teritorii și influență, Rusia și Turcia, conduse de regimuri politice complet noi, au identificat în Occident inamicul comun și s-au sprijinit reciproc pentru a-și apăra existența și interesele teritoriale, de politică internă și de influență internațională.

La ora semnării lui, tratatul a fost ignorat de Occident și de România întrucât, după cum am mai menționat, Rusia Sovietică nu era recunoscută de marile puteri învingătoare în primul război mondial și nici guvernul naționalist turc, condus de generalul Mustafa Kemal Atatürk, nu era recunoscut. Puterile occidentale au instalat și au susținut la Istanbul un guvern al forțelor de ocupație care accepta o serie de cesiuni teritoriale ale Turciei, pe care naționaliștii turci le considerau inacceptabile.

Prin Tratatul de prietenie și frăție dintre Rusia și Turcia, cele două state anulau toate tratatele anterioare semnate între ele și precizau termeni noi ai raporturilor dintre cele două țări și popoare. Astfel, articolul 4 al tratatului prevedea că: „Toate tratatele încheiate până în acest moment între cele două țări nu corespund intereselor lor. De aceea, ele au căzut de acord să considere aceste tratate nule și neavenite”.

În acest fel, din punct de vedere al dreptului internațional, a fost anulat și Tratatul ruso-turc din mai 1812, semnat la București, prin care Basarabia a trecut sub stăpânirea Rusiei.

În 1921, în Rusia Sovietică era în vigoare Declarația asupra drepturilor popoarelor, astfel că decizia Sfatului Țării de la Chișinău de unire a Basarabiei cu România, avea toate condițiile pentru a fi pusă în circuitul de drept internațional. Dar asta nu curgea de la sine. Era nevoie de demersuri diplomatice ale României care trebuia să se racordeze la noul curs internațional din estul Europei, care privea cele mai importante două state care au marcat istoria României în ultimele peste șase secole: Rusia și Turcia. Din punctul de vedere al intereselor românești, dincolo de reticențele conservatoare ale Casei Regale a României și ale clasei politice, dincolo de atașamentele față de sistemul politic de sorginte occidentală, evoluțiile din Turcia și Rusia erau favorabile României, în 1917-1918. Acela era momentul favorabil rezolvării marilor interese teritoriale ale României, care nu au putut fi rezolvate în timpul țarilor și al vechiului regim din Turcia.

În martie 1924, la Viena, s-a organizat o conferință ruso-română, eșuată, pentru că, la nivelul acestui an, după am spus, comuniștii se consolidaseră și Rusia Sovietică nu mai era dispusă să recunoască apartenența Basarabiei la România.[6]Momentul istoric fusese ratat de România. Era prea târziu. Nereușind încheierea unui tratat care să-i asigure securitatea în fața URSS, România s-a confruntat cu o permanentă înrăutățire a relațiilor sale cu guvernul de la Moscova.

Experiența istorică a dovedit că recunoașterea apartenenței Basarabiei la România a fost și la îndemâna raporturilor diplomatice directe româno-sovietice. Marile puteri s-au implicat de fiecare dată în această problemă doar din perspectiva intereselor proprii.

În primii 15 ani după primul război mondial, SUA nu au dorit să recunoască apartenența Basarabiei la România pentru că nu doreau să împiedice prin nici un gest diplomatic o posibilă viitoare stabilire de relații diplomatice cu URSS.[7]După încheierea relațiilor diplomatice între SUA și URSS, în anul 1933 și după strângerea legăturilor dintre cele două țări, șansele României de a-și atinge interesele față de URSS au scăzut și mai mult. În aceeași perioadă, Franța și Marea Britanie au militat pentru menținerea unei adversități româno-sovietice, care le putea fi utilă în cazul nevoii de a transforma România într-o platformă de unde să se acționeze împotriva Uniunii Sovietice.

În anul 1934, când România a încheiat relații diplomatice cu Uniunea Sovietică, nu a obținut în schimb nici un avantaj teritorial, material sau de securitate, cum avusese ocazia să obțină în noiembrie 1917. Prin tratatul sovieto-român de încheiere a relațiilor diplomatice, nu s-au recunoscut frontierele României, respectiv drepturile asupra Basarabiei și celorlalte teritorii unite cu România în 1918, iar din tezaur s-au restituit doar câteva piese, în anul 1936. Practic, România a recunoscut URSS mai mult pentru că așa procedaseră puterile occidentale și, mai ales, pentru că după creșterea mare a puterii sovieticilor, în sufletul românilor s-a strecurat adânc frica de marele vecin.

La 17 septembrie 1939, guvernul sovietic, care atacase Polonia pentru a-i ocupa regiunile estice, a reproșat guvernului României că i-a ajutat pe fugarii polonezi și guvernul acestei țări, aflată în război cu U.R.S.S.

În seara de 26 iunie 1940, la orele 22.00, Viaceslav Molotov l-a invitat la Kremlin pe ministrul României, Gheorghe Davidescu, căruia i-a înmânat prima dintre cunoscutele note ultimative privind cedarea Basarabiei și a nordului Bucovinei către U.R.S.S. Discuția a fost importantă. După ce Gheorghe Davidescu a replicat că „...argumentele inserate în notă sunt cu totul lipsite de temei”, el a ținut un discurs în care a expus „drepturile istorice, etnice și politice” ale unirii Basarabiei cu România, arătând că „...înainte de a ajunge, pentru un secol, sub stăpânirea țarismului, Basarabia a fost cinci secole parte integrantă a patrimoniului românesc”. Privitor la Bucovina, Gheorghe Davidescu a relatat modul cum a fost răpită, prin Tratatul de la Kuciuk-Kainargi (1775), de către Imperiul habsburgic și a subliniat că această provincie nu a cunoscut niciodată stăpânirea rusească, până în 15 noiembrie 1918, când a hotărât să se unească cu patria-mamă, România. Ministrul român a vorbit despre eforturile României, de peste 20 de ani, pentru bunele relații de vecinătate cu Uniunea Sovietică și și-a exprimat convingerea că Moscova își dă seama de faptul că o Românie puternică este un factor de stabilitate în zona frontierelor Uniunii Sovietice. Molotov nici măcar nu l-a contrazis pe Davidescu. El a replicat că, în ceea ce privea Bucovina, era vorba numai de partea de nord a provinciei, locuită în majoritate de populație ucraineană legată de Basarabia și ea urma să reprezinte compensația pentru faptul că România a stăpânit și exploatat 22 de ani Basarabia, provincie care a aparținut de drept Rusiei și trebuie să aparțină Uniunii Sovietice.

În cursul discuției, însă, Molotov i-a reproșat apăsat ambasadorului român faptul că, în anii 1917-1918, când Rusia Sovietică era în mare impas, guvernul de la București a refuzat colaborarea și i-a fost ostilă, afirmând că atunci România ar fi putut obține foarte mult în schimbul a foarte puțin. Avem toate motivele să credem că, de la înălțimea marii puteri pe care o avea deja Uniunea Sovietică, Molotov a spus adevărul, dând României o lecție dureroasă de istorie.

Evenimentele din Europa post-comunistă a ultimelor peste două decenii și jumătate au adus importante mutații în raporturile internaționale central și est europene. Acestea au marcat și relația dintre România și Republica Moldova. Prăbușirea regimului ceaușist și dezmembrarea Uniunii Sovietice au creat condiții doar aparent favorabile reunirii tuturor românilor moldoveni, de pe ambele maluri ale Prutului, în interiorul granițelor României. Pe cât de mari au fost speranțele susținătorilor ideii refacerii României Mari, pe atât de mari au fost dezamăgirile lor ulterioare. În entuziasmul, generalizat la nivelul populației din România și a celei românești din Republica Moldova, care a urmat celor două evenimente istorice amintite, popoarele au crezut că venise ora libertății, că își vor hotărî realmente singure destinele, că totul depinde doar de voința și capacitatea lor de acțiune. Nu-și închipuiau că, de fapt, libertatea națională este doar în puterea câtorva state de pe Glob. „Podul de flori” și discursurile entuziaste, pe alocuri triumfaliste, au ascuns pentru moment realitatea dură din spatele cortinei politice. Atât România, cât și Republica Moldova, aveau doar impresia că sunt libere. În realitate, ele fuseseră înscrise în noile traiectorii trasate în urma înțelegerilor sovieto-occidentale, concretizate prin Acordul din Malta (2-3 decembrie 1989). România, împreună cu întregul fost bloc estic era în curs de transferare către zona occidentală de influență și conducerea ei politică era pregătită pentru a ceda piețele de desfacere, externe și apoi și interne, baza materială a societății, resursele naturale și umane, băncile, societățile de asigurări, componentele de securitate, libertatea de decizie etc. Destinul ei nu se mai hotăra la București și la Moscova, ci la București, la Washington și la Bruxelles, mai târziu, după aderările la N.A.T.O. și la U.E., doar la Washington și la Bruxelles.[8]

Eșecul politico-diplomatic românesc privitor la recunoașterea apartenenței Basarabiei la România a produs efecte negative până în zilele noastre.

În decembrie 1991, Rusia s-a eliberat de sub controlul suprastructurii politico-administrative pe care o reprezentase Uniunea Sovietică și preluase de la aceasta imensa putere militară, care i-a menținut influența internațională, chiar și în condițiile crizei anilor ’80 și ’90 ai secolului trecut. Republica Moldova a fost încorporată Comunității Statelor Independente și a rămas sub ocupație militară rusă până astăzi. Astfel, evenimentele post-Malta au împins România către Vest, concomitent cu menținerea Republicii Moldova pe direcția Est. În timp ce românii unioniști din ambele state proiectau reunificarea, filo-sovieticul președinte Ion Iliescu, în numele României, recunoștea Republica Moldova ca stat suveran și independent, obturând toate canalele politico-juridice de promovare a proiectului unificator. Comanda externă a fost evidentă, chiar dacă diriguitorii politici ai țării nu ne-au spus și nici nu sperăm de la domniile lor să ne dea proba adevărului. Unele „recomandări” cu putere de ordin, se dau doar verbal și doar președinților de state.

Basarabia a fost vreme îndelungată sub stăpânire rusească și ucraineană. În cei 200 de ani trecuți de la 1812, până în prezent, ea s-a aflat doar 25 de ani în interiorul granițelor României. Este puțin. În acei ani, guvernele românești au făcut foarte puține pentru dezvoltarea Basarabiei. Apartenența provinciei la România nefiind recunoscută de mari puteri ale lumii (în primul rând, de S.U.A., de U.R.S.S. și de Germania), autoritățile de la București s-au ferit de investiții în Basarabia, care erau văzute ca fiind riscante și au privit-o ele însele cu lipsă de încredere în viitorul ei românesc. Politicienii vizitau Basarabia mai ales în campaniile electorale, când, în schimbul obținerii de voturi, promiteau cu multă larghețe proiecte pe care nu le-au demarat niciodată. Încrederea basarabenilor în România a fost zdruncinată din temelii, după părerea noastră, pe bună dreptate.

În perioada stăpânirii țariste, elitele românești din Basarabia au fost deportate, întemnițate, persecutate, marginalizate. În mod deosebit au fost oprimați preoții. În perioada lui Stalin, această situație s-a repetat. Ulterior epocii lui Stalin, elitele românești din Basarabia, care s-au ridicat în perioada comunistă, au fost atrase intenționat spre situații personale mai bune oferite în alte părți ale imensei Uniuni Sovietice și înlocuite în Basarabia cu elite rusofone. Fibra românească a Basarabiei a fost mereu agresată, dislocată și subțiată. Și totuși, ea a rezistat. A rezistat, dar nu la o dimensiune care să asigure un control majoritar al societății. Așa s-a ajuns ca, în alegerile din 2004, partidul pro-unionist al lui Iurie Roșca să obțină doar în jur de 13,5 % din voturi, într-o campanie electorală a cărei corectitudine nu a contestat-o.

Republica Moldova depinde economic de Rusia, iar în interior, teritoriile care au aparținut României depind în mare măsură de economia Transnistriei, unde s-au făcut cele mai importante investiții și perioada Uniunii Sovietice. Sistemul interdependențelor economice din Republica Moldova a fost gândit în perioada stalinistă de așa natură încât astăzi proiectele unioniste se izbesc din fașă de raționamentele pornite din nevoi politico-economice care nu lasă loc sentimentalismelor de natură etnică și istorică.

Pe lângă aceste considerente, după lovitura militară de stat din decembrie 1989, România nu a oferit și nu oferă basarabenilor o situație prea atrăgătoare, din nici un punct de vedere. Basarabenii, ca și românii, fug de sărăcie în statele din vestul Europei. În multe cazuri, pentru basarabeni, România a fost și este doar o trambulină în drumul lor spre Occident. Privit din acest punct de vedere, România a contribuit doar la depopularea Republicii Moldova de o parte din tinerii ei de elită, ceea ce este doar în folosul Occidentului care le folosește munca și priceperea.

Libertatea cuvântului și de circulație, care sunt de fapt câștigurile cele mai mari ale schimbării regimului socialist de stat, au fost obținute și de poporul de la est de Prut. Din acest punct de vedere, cândva important, basarabenii nu râvnesc la unirea cu România. În același timp, în România post-ceaușistă, au fost și mai este o parte a opiniei publice, inclusiv a clasei politice, care, fără să declare public, nu consideră unirea cu Republica Moldova ca fiind una utilă.

În raporturile dintre România și Moldova, s-a ajuns și la acuze ale Chișinăului împotriva guvernului de la București, de imixtiuni în treburile interne ale Republicii Moldova. România a fost acuzată că desfășoară activități informative pe teritoriul Republicii Moldova, că se amestecă în treburile interne ale acestui stat suveran și independent, ca să nu mai vorbim de faptul că, în anii ’90, „guvernul” de la Tiraspol a acuzat România că a înarmat forțele care luptau împotriva separatiștilor transnistrieni conduși de generalul Smirnov. Nu cred că acestea sunt soluțiile politice cele mai potrivite pentru promovarea unei mai mari apropieri dintre românii din cele două state.

După aderarea României la NATO și la UE, îndepărtarea româno-română de pe cele două maluri ale Prutului s-a accentuat. România, la cererea noilor ei diriguitori, a ermetizat frontiera cu Basarabia și a deschis-o total pe cea de la Vest, cu dușmanii istorici, ungurii. Paradoxurile istoriei. În perioada interbelică ar fi fost de neconceput, chiar de domeniul absurdului, să existe vreun proiect în care românii să-și securizeze frontierele cu frații lor din Basarabia și să-și deschidă total frontiera cu Ungaria, eternul adversar.

Victimizarea de către istoriografia românească, din ultimele decenii, a pierderii Basarabiei, nu trebuie să excludă acceptarea contribuției la acest eveniment a erorilor politico-diplomatice românești, prezentate mai sus. Din analiza noastră, rezultă că pierderea Basarabiei de către România a fost cauzată, în principal, de imperialismul țarist și sovietic, dar și de erorile politico-diplomatice românești, din perioada 1917-1922.

Îl rememorăm din nou pe Viaceslav Molotov: în perioada amintită de la finalul primului război mondial, România ar fi putut obține foarte mult în schimbul a foarte puțin. De aceea, sunt tentat să afirm că am pierdut Basarabia pentru că Rusia nu a renunțat niciodată la ea, dar și pentru că noi, românii, nu am fost demni de Basarabia.

Prof. univ. dr. Corvin Lupu


[1] Corvin Lupu, The Belonging of Basarabia to Romania and the Inter-War Romanian-Soviet Relationships reflected in Diplomatic American Documents, în volumul Le XIII-e Congres International d’Histoire Economique, Buenos Aires, Argentine, 22-26 juillet 2002, La Preconference de l’Universite „Lucian Blaga” de Sibiu, Roumanie, 4-5 avril 2002, p. 175-190.

[2] Serviciile secrete sovietice (N.K.V.D.) au penetrat la vârf societatea din S.U.A. printr-o structură condusă de Ghenrih Grigorievici Iagoda (născut Enoh Gherșevici Ieguda). Prin intermediul ei, Stalin a finanțat campania electorală a senatorului F.D. Roosevelt, din noiembrie 1932 și au influențat decisiv alegerea sa ca președinte și numirea lui Iagoda ca șef al NKVD. Vezi mai multe în lucrarea Corvin Lupu, Grațian Lupu, Istoria relațiilor internaționale (1919-1947), Prefață de Gheorghe Buzatu, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2013, pp. 61-63.

[3] Constantin Kirițescu, Istoria războiului pentru întregirea României 1916-1919, vol. II, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989, p. 7-14. Este de menționat că în timpul primului război mondial, România a împrumutat Rusiei 100.000 de vagoane de provizii, care n-au mai fost nici restituite, nici achitate.

[4] Vezi André Fontaine, Istoria Războiului Rece, vol. I, Editura Militară, București, 1992, pp. 34-38.

[5] Vezi Vlad Mischieva, De la Wilno la Vilnius. Paralele istorice basarabene: 1812-2013, în „Limba Română”, Chișinău, 2014, anul XXIV, nr. 4.

[6] Vezi și Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu, Istoria românilor în secolul XX, Editura Paideia, București, 1999, p. 12 sq și Petre Otu, Între baionetele iubiților noștri aliați, în „Dosarele istoriei”, An VI, nr. 11 (63), 2001, p. 17.

[7] Corvin Lupu, Relații diplomatice între România și S.U.A. până la al doilea război mondial, Casa de Presă și Editură „Tribuna”, Sibiu, 1999, pp. 119-126.

[8] După primăvara anului 2014, când președintele SUA a făcut publică decizia Casei Albe de a muta centrul de greutate al politicii sale din zona euro-atlantică în zona Asia-Pacific, influența economică, politică și administrativă a Germaniei în România a crescut mult. SUA a păstrat prioritar controlul asupra problematicii militare și de securitate din România.

 

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 15 Octombrie 2019, ora: 11:45

Karl Schmidt este un model de primar eficient pentru candidatul la funcţia de primar al Capitalei, Ion Ceban. Acesta a depus flori la placa memorială a legendarului edil, care, în opinia lui Ceban, a lăsat cea mai mare frumoasă urmă în istoria Chișinăului. 

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 15 Octombrie 2019, ora: 11:23

Alexandru Argint: Campania antialcoolică din 1985-1987 şi efectele sale pentru RSSM

Alexandru Argint: Campania antialcoolică din 1985-1987 şi efectele sale pentru RSSM Din editia print

13 la sută din moldoveni beau în fiecare zi

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Octombrie 2019, ora: 11:22

 Consiliera fracțiunii PPDA în Parlament, Angela Arama, susține că moldovenii ar trebui să înceteze să ceară „unire cu frații români” și să cânte „noi suntem români”, pentru că România ar fi „țara cu cele mai mari...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Octombrie 2019, ora: 10:57

Rise Project: Adevărul despre Dan Barna. Șeful USR, partidul care a inițiat campania „FărăPenali”, este supervizorul senin al unor fraude și conflicte de interese cu fonduri UE

Rise Project: Adevărul despre Dan Barna. Șeful USR, partidul care a inițiat campania „FărăPenali”, este supervizorul senin al unor fraude și conflicte de interese cu fonduri UE

Antreprenorul de succes Dan Barna duce în spate o serie lungă de eșecuri care au costat aproape șase milioane de euro, scrie Rise Project într-un material în care se afirmă că ”șeful USR, partidul care a inițiat campania #FărăPenali, este supervizorul senin al...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Octombrie 2019, ora: 10:54

Andrei Năstase despre candidații pentru primăria Chișinăului – „niște bufoni”

Andrei Năstase despre candidații pentru primăria Chișinăului – „niște bufoni”

Liderul PPDA Andrei Năstase își insultă contracandidații săi din cursa pentru primăria Chișinău și refuză să participe la dezbaterile televizate. Portalul politics.md scrie că Năstase arată încă o dată că este un individ dezechilibrat și plin de complexe. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Octombrie 2019, ora: 10:26

Femeile din China recurg la gesturi extreme pentru a se asigura că nu vor naşte fete

Femeile din China recurg la gesturi extreme pentru a se asigura că nu vor naşte fete

Femeile din China încalcă legea atunci când vor să afle sexul viitorului lor copil. Guvernul de la Beijing a interzis astfel de analize, însă ele se pot face în Hong Kong. Au apărut și rețele de cărăuși, care duc în regiunea autonomă fiole cu...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Octombrie 2019, ora: 10:17

ReStart Animest Chișinău. Fără apostrof și în altă locație

ReStart Animest Chișinău. Fără apostrof și în altă locație

Festivalul Internațional de Animație Animest dă jos apostroful, schimbă locația și revine la Chișinău cu o selecție bogată de animație Sci-fi, filme de Oscar, povești care au făcut înconjurul lumii și animatori de elită. Maratonul de proiecții speciale, petreceri...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Octombrie 2019, ora: 10:16

Minister pentru relația cu R. Moldova, precondiția PMP pentru votul acordat noului Guvern al României

Minister pentru relația cu R. Moldova, precondiția PMP pentru votul acordat noului Guvern al României

 Eugen Tomac, președintele PMP, a declarat, în contextul căderii guvernului Dăncilă, că este necesară înființarea unui minister special pentru relația cu Republica Moldova.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Octombrie 2019, ora: 10:14

Un nou accident GRAV. O fată de 13 ani a decedat, după ce mașina în care se afla s-a răsturnat

Un nou accident GRAV. O fată de 13 ani a decedat, după ce mașina în care se afla s-a răsturnat

O copilă de 13 ani a decedat, iar alți trei tineri au fost internați în Secția de reanimare, în urma unui grav accident produs ieri-seară, în jurul orei 21.30, în satul Blândești, comuna Sculeni din raionul Ungheni.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Octombrie 2019, ora: 10:13

Bilanțul taifunului Hagibis din Japonia a crescut considerabil. Cel puțin 70 de persoane au murit

Bilanțul taifunului Hagibis din Japonia a crescut considerabil. Cel puțin 70 de persoane au murit

Bilanțul taifunului Hagibis care a lovit Japonia și a provocat inundații și alunecări de teren a ajuns la 70 de morți, potrivit unei noi statistici prezentate marți de către televiziunea publică niponă, NHK, informează Le Figaro. Potrivit informațiilor prezentate de televiziunea...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Octombrie 2019, ora: 10:12

Sportivii din Moldova optează pentru Ion Ceban: El a susținut întotdeauna dezvoltarea sportului

Sportivii din Moldova optează pentru Ion Ceban: El a susținut întotdeauna dezvoltarea sportului

Candidatul la funcția de primar al Capitalei, Ion Ceban, are sprijinul mai multor sportivi cu renume din Republica Moldova. Aceștia speră că Ceban, ca un adevărat profesionist, va face ordine în Chișinău și va construi și amenaja terenuri și arene sportive.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Octombrie 2019, ora: 10:11

OPINIE /// Râul Bîc e un closet

OPINIE /// Râul Bîc e un closet

O promenadă pe malul râului Sena din Paris e reconfortantă. Iar o plimbare pe malul râului Bîc (Bâc) din Chişinău e în stare să te îngrozească. M-am dus deunăzi să văd Bîcul din preajma podului de la Circ, iar ceea ce am văzut m-a băgat...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Octombrie 2019, ora: 10:10

România, primul loc la Campionatul European de Securitate Cibernetică 2019

România, primul loc la Campionatul European de Securitate Cibernetică 2019

Între 9 și 11 octombrie 2019, la Palatul Parlamentului din București, a avut loc cea de-a șasea ediție a Campionatului European de Securitate Cibernetică (ECSC 2019). Evenimentul, susținut la nivel european de ENISA (European Union Agency for Cyberecurity), a fost organizat în...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Octombrie 2019, ora: 10:10

ONU | Rusia încalcă prevederile Convențiilor de la Geneva, modificând structura demografică a Crimeii

ONU | Rusia încalcă prevederile Convențiilor de la Geneva, modificând structura demografică a Crimeii

Aproximativ 12.000 de ucraineni au participat, luni, la Kiev, la Marşul împotriva capitulării, o acţiune de protest organizată de veteranii războiului din estul Ucrainei faţă de decizia noii conduceri a ţării de a accepta așa-numita "formulă Steinmeier" pentru...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Octombrie 2019, ora: 10:07

FLASH /// Procurorii PCCOCS au trimis în judecată trei pretinși polițiști, care au cerut 40.000 lei de la un chișinăuian

FLASH /// Procurorii PCCOCS au trimis în judecată trei pretinși polițiști, care au cerut 40.000 lei de la un chișinăuian

Marți, 15 octombrie 2019, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea în judecată a trei bărbați, care au pretins că ar fi polițiști și au cerut, prin șantaj, suma de 40.000 lei de la un locuitor din Chișinău, la care...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Octombrie 2019, ora: 10:05

Ţările Uniunii Europene vor limita exporturile de armament spre Turcia

Ţările Uniunii Europene vor limita exporturile de armament spre Turcia

Ţările Uniunii Europene au anunţat intenţia de a limita exporturile de armament spre Turcia, din cauza intervenţiei militare în nordul Siriei, informează agenţia Associated Press. "Există un angajament puternic din partea tuturor membrilor Consiliului UE de a lua măsuri...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 15 Octombrie 2019, ora: 10:04

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 15 OCTOMBRIE 2019. CAPRICORNII REZOLVĂ UN CONFLICT SENTIMENTAL

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 15 OCTOMBRIE 2019. CAPRICORNII REZOLVĂ UN CONFLICT SENTIMENTAL

Horoscopul zilei de 15 octombrie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 15 octombrie 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 15...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 15 Octombrie 2019, ora: 07:24

97 de ani de la încoronarea lui Ferdinand ca suveran al României Mari

97 de ani de la încoronarea lui Ferdinand ca suveran al României Mari Din editia print

Astăzi, 15 octombrie, se împlinesc exact 97 de ani de la unul dintre cele mai strălucite momente ale istoriei tuturor românilor. 

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 15 Octombrie 2019, ora: 00:09

Nietzsche - un filosof răstălmăcit ideologic

Nietzsche - un filosof răstălmăcit ideologic Din editia print

Friedrich Wilhelm Nietzsche, s-a născut pe 15 octombrie 1844 într-o familie protestantă, tatăl său fiind pastor. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Octombrie 2019, ora: 15:12

Venus în Scorpion. Cinci zodii se luptă să își recâștige dragostea

Venus în Scorpion. Cinci zodii se luptă să își recâștige dragostea

În astrologie, Venus este cea mai frumoasă planetă dintre toate. Ca și zeița de la care-i vine numele, stăpânește lucrurile după care toți oamenii se dau în vânt: iubire, frumusețe, plăcere și bani. În ultimele săptămâni, Venus a fost în...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Octombrie 2019, ora: 15:11

DECLARAȚII /// Portalul de știri Unimedia ar fi fost cumpărat de Igor Dodon

DECLARAȚII /// Portalul de știri Unimedia ar fi fost cumpărat de Igor Dodon

Președintele Igor Dodon, liderul neformal al Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), l-ar fi depășit deja pe fostul coordonator al coaliției de guvernare, Vlad Plahotniuc, la capitolul mijloace media pe care le deține. Cel puțin, așa spune președintele „Partidului...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)