Exclusiv on-line
S-a vorbit destul de mult despre sloganul „Sa ne aparam Patria”, cu care s-a lansat in ultima campanie electorala PCRM, dar trebuie mentionata si subliniata – pentru ca deseori se trece prea usor cu vederea – legatura dintre acest slogan (deloc intamplator) si natura terorista a comunismului ca miscare politica.
Este bine stiut faptul ca ideologia comunista difera de politica si practicile partidelor comuniste (dupa principiul „una gandim, alta spunem si cu totul altceva facem”), iar doctrina comunista ia forme diferite, uneori diametral opuse fata de ceea ce reprezinta marxismul (sau marxism-leninismul, asa cum am fost obisnuiti sa abordam aspectul teoretic al comunismului in fosta URSS), adaptandu-se nevoilor partidelor ce isi aroga titlul de comunisti. Avem, astfel, diverse variante geografice de comunism (comunismul local), fiecare dintre ele pretinzand la premiul pentru „puritate”. Ceea ce uneste toate aceste curente socio-politice este intoleranta si apelul la metode violente (incepand cu ideea exproprierii, „facand uz de forta”, din Manifestului Partidului Comunist sau cu obiectivul leninist de lichidare a burgheziei si taranimii (pe motiv ca ar fi retrograde si ar sta in calea revolutiei) si terminand cu actiunile organelor de forta din RM, in cazul protestelor din aprilie a.c.), coroborate cu un dispret profund pentru drepturile omului si principiile democratiei moderne.
Varianta moldoveneasca a comunismului o reprezinta, dupa cum ne-au demonstrat corifeii comunismului autohton (si mai ales PCRM, in cei opt ani de guvernare), o adaptare a teoriei staliniste despre „etnia moldoveneasca” (alias moldovenism sau moldo-statalism), teorie adusa la starea de „explozibil geopolitic”, menit sa fie folosit in calitate de metoda de diversiune cu efect probat, de regula, in perioadele electorale. Dincolo de ridicolul situatiei (se stie ca PCRM are in componenta sa persoane care s-au opus cu vehementa proclamarii Independentei si Suveranitatii Republicii Moldova, au adoptat teza Tiraspolului (si a Kremlinului) privind vinovatia Chisinaului, nu a Rusiei, in conflictul armat de pe Nistru), dincolo de faptul ca insasi ideologia oficiala a PCRM (asa-zisul moldo-statalism) este una care, in virtutea logicii pe care e construita, este o pledoarie pentru rusificarea definitiva a populatiei din RM si supunerea ei intereselor geostrategice ale Kremlinului – dincolo de toate astea, lipsa unor probe privind implicarea Romaniei in devastarea celor doua cladiri administrative a transformat sloganul electoral al PCRM intr-un banc sinistru. Deh, si-a zis lumea, urmarind stupefiata spectacolul regizat de PCRM, le-a fost lene comunistilor sa inventeze ceva nou, tot cu „dusmanii poporului sovietic” se razboiesc! Poate se gaseste cineva sa le spuna ca „poporul sovietic” n-a existat decat in colectia de mituri a nomenclaturii sovietice si nu va exista niciodata, pe motiv ca este pura utopie…
Ca sa fim onesti, trebuie sa spunem ca PCRM intr-adevar a reusit sa rezolve unele probleme sociale, platind pensiile si salariile la timp. Populatia RM avea experienta anilor in care pensiile si salariile nu se plateau cu lunile sau chiar cu anii (in acelasi timp, persoane aflate pe langa guvernanti isi permiteau sa ia „imprumuturi” generoase de la stat, pe care le-au intors in conditii foarte avantajoase pentru ei); experienta anilor in care lumina se stingea in fiecare seara; nu mai vorbesc despre perioadele in care a trebuit sa se descurce fara gaz, incalzire centrala si apa calda. In acest context, votul acordat pentru PCRM a avut o explicatie, fie si una populista, neconsistenta si ilogica. De notat insa ca economia de piata a fost si de data aceasta mai tare decat politicile sociale si promisiunile PCRM, fapt pentru care multe din aceste promisiuni au ramas un fel de bancuri electorale („paine de 16 bani” ori „salam de doi lei”), iar metodele prin care PCRM a inteles sa-si implementeze politicile au condus la blocaje socio-economice care anihileaza eforturile de normalizare a situatiei. In plus, promisiunile comunistilor – la fel ca si in 1917, in Rusia, dar si peste tot unde la un moment dat comunismul a prins radacini – sunt atractive pentru paturile foarte sarace ale populatiei, saracia (si saracimea) fiind baza electorala a unor partide (la noi, PCRM) ce apeleaza la mentalitatea paternalista si la stari de spirit vecine cu desperarea. Perpetuarea saraciei este, deci, unul dintre scopurile (desi nedeclarat) cele mai importante ale PCRM. Dupa principiul, mentionat in repetate randuri de politologi: cu cat mai multa saracie si saracime, cu atat mai multi votanti ai programului politic al comunistilor, si invers.
Mai multi analisti au insistat asupra ideii ca PCRM nu este „magul care a adus pensia”, fiind de fapt beneficiarul reformelor introduse de administratiile anterioare. Asa sau altfel, Bugetul RM este acum la limita si nu se stie de unde se vor plati pensiile in lunile urmatoare (in unele domenii si localitati deja exista restante la plata salariilor si a pensiilor). Asa incat, comunistii pot sa le spuna „multumesc” partidelor care-i scapa de o guvernare ce le-ar fi adus valuri de proteste si nemultumiri, exprimate in cele mai diverse moduri. Daca PCRM vrea sa-si amplifice vina pentru catastrofa in care a ajuns societatea moldoveana, nu are decat sa puna piedici noii guvernari, dupa vechiul sau obicei (sabotaj, intrigi, calomnii si santaj). Precedente exista, din pacate, dovada fiind atat un exemplu mai recent, cum e sabotarea activitatii Primariei Chisinau, cat si unul mai vechi – cel al Interfrontului care, in primii de constituire a statului Republica Moldova, a sabotat actiunile noului Parlament de la Chisinau si a creat asa-zisa „RMN”).
Altfel zis, urmeaza examenul de maturitate al PCRM, care trebuie sa-si demonstreze capacitatea de a ceda puterea in mod pasnic. Este un examen repetat, dupa evenimentele de la 7 aprilie, adica PCRM mai are o sansa, oferita (poate nemeritat) de electorat sau, mai bine zis, de sistemul nostru electoral.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
