Actualitate

Una dintre cauzele incendiului de la căminul de bătrâni din Bucureşti, soldat cu 20 de victime

Clădirea a suferit de-a lungul timpului mai multe transformări şi a avut mai multe destinaţii. "Referitor la actele administrative şi la istoricul clădirii, în 2002 a existat un punct de vedere emis de ISU Bucureşti că acea clădirea cu destinaţia de locuit pe atunci nu necesita autorizarea din punct de vedere al securităţii la incendiu. În 2009, a existat o solicitare prin care se schimba destinaţia clădirii la o destinaţie tip pensiune, hostel şi a obţinut un aviz de securitate la incendiu. Ulterior, după închiderea lucrărilor, beneficiarii clădirii ar fi trebuit să recurgă la demersurile pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, dar acest lucru nu s-a întâmplat. La momentul de faţă, clădirea îşi desfăşoară activitatea cu altă destinaţie – cămin de bătrâni – iar conform legislaţiei în vigoare clădirile cu destinaţia de îngrijire a sănătăţii, spitalizare continuă, indiferent de suprafaţă, necesită autorizarea pentru securitatea la incendiu, însă beneficiarii nu au făcut demersurile necesare în acest scop. Obligaţia revine lor proprietarilor clădirii", au explicat sursele citate.

O persoană a murit şi alte 19 au fost intoxicate cu fum, fiind transportate la spital, într-un incendiu care izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la un cămin de bătrâni din Capitală. Potrivit ISU Bucureşti, din imobil, situat pe strada Păcală, au fost evacuate peste 30 de persoane. Victimele transportate la spital sunt conştiente, fără arsuri. Ele au fost duse la spitalele Floreasca, Sf. Ioan, Bagdasar, Universitar, judeţean – Ilfov, Pantelimon.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *