Una dintre cele mai mari întreprinderi din Moldova şi-a sistat activitatea

publicat în Afaceri pe 3 Ianuarie 2017, 12:10

Întreprinderea de stat Fabrica de sticlă din Chişinău şi-a sistat activitatea şi a trimis angajaţii în concediu pe cont propriu.

Început de an dezastruos pentru una dintre cele mai mari întreprinderi ale statului, scoasă şi la privatizare anul trecut.
Chiar la finele lunii decembrie 2016, Fabrica de sticlă din Chişinău şi-a sistat activitatea şi a trimis angajaţii în concediu pe cont propriu ca urmare a unei defecţiuni la instalaţii.

Potrivit Jurnal TV această acţiune a forţat peste o sută de angajați ai întreprinderii să iasă chiar a doua zi din anul 2017 la protest, ei fiind revoltați de cele ce se întâmplă.

Totodată ei susţin că directorul întreprinderii nu se grăbește să repare utilajul. în schimb, a găsit bani pentru a cumpăra un tractor.
Ion Cîrstea, directorul uzinei care este în funcţie din iulie 2016 spune că a fost nevoit să recurgă la această măsură din cauza unei avarii la o instalație, iar oamenii vor reveni la regimul obișnuit de lucru abia după ce defecțiunea va fi înlăturată. Argumentele nu i-au convins însă pe angajați, care spun că nu primesc salarii și nu au cu ce să-și întrețină familiile.

Angajații întreprinderii susțin că, încă în luna august 2016, s-a defectat un utilaj pentru fabricarea sticlei, iar în aceste condiții uzina și-a redus capacitatea de producție.

Mai mult, directorul i-a obligat pe o parte dintre subalterni să iasă în concediu, fără să le plătească salarii sau prime compensatorii. Uneori aceștia erau chemați la muncă, însă pe 29 decembrie 2016, oamenii au fost informați printr-un ordin că fabrica își sistează activitatea.

Continuare pe mold-street.com