Editorial

Unde se odihnesc „în pace” banii moldovenilor?

Moldovenii au bani – îmi strigă restaurantele şi terasele pline de la amiază până după miezul nopţii. Moldovenii au bani – îmi strigă statisticile care, la nivel oficial, demonstrează donatorilor că suntem cea mai săracă ţară din Europa.
Cei de peste hotare transferă în ţară peste un miliard şi jumătate de dolari anual. În plus, vama, care obţine peste 80% din taxarea importurilor pentru consum, raportează venituri tot mai mari şi mai mari. Venituri care depăşesc 10 mlrd. lei anual, sau 50% din bugetul de stat. În acelaşi timp, pe depozitele bancare „dormitează” circa 30 de mlrd. lei sau un buget şi jumătate anual al Republicii Moldova.
Moldovenii bani au! Au moldovenii bani!

Dar….

Lecţia crizei mondiale demonstrează că omenirea trece printr-o criză a încrederii. O criză psihologică, principalul rezultat al căreia este neîncrederea în ziua de mâine şi, respectiv, teama de a investi în afaceri.

Deocamdată, moldoveanului îi este mai simplu să pună banii pe un depozit bancar. Pe prim-plan e siguranţa, chiar dacă profitabilitatea e mai mult decât scundă, cel puţin pentru dorinţa moldoveanului de a obţine totul acum.

Evoluţia dobânzilor la depozite în monedă naţională a avut o tendinţă mai puţin optimistă în ultimele trei luni. Astfel, rata dobânzii la depozitele în lei moldoveneşti s-a redus de la 8,04% în februarie 2012 la 7,23% în aprilie 2012. La economiile în valută străină rata medie a dobânzii a coborât de la 6,1% în februarie la 4,7% în aprilie.

O evoluţie la fel de timidă au înregistrat şi preţurile la imobile sau tranzacţiile imobiliare. În ultimele luni, ele s-au menţinut sub zece mii de tranzacţii lunar.

Există multă incertitudine legată de zona euro şi moneda unică europeană, precum şi încetinirea economiei, cumpărătorii au devenit mai precauţi, iar vânzătorii nu doresc să cedeze din preţ, astfel explică experţii diminuarea numărului de tranzacţii în luna martie, după cinci luni de creştere.

Piaţa imobiliară este susţinută, în mare parte, de cei care cumpără locuinţe pentru a le da în chirie. Cumpărând o garsonieră cu 20.000 de euro, după o reparaţie cosmetică, ea poate fi dată în chirie cu cel puţin 100-150 de euro pe lună.

Procurarea de metale preţioase sau pietre scumpe, neînţelese de moldoveni, procurarea acţiunilor companiilor moldoveneşti, pe o piaţă amorfă, care nu poate păşi mai departe de epoca de piatră, hârtiile de valoare de stat, profitabilitatea cărora a scăzut de mai bine de două ori în ultimul timp, sunt instrumente investiţionale exotice, deocamdată, pentru cea mai mare parte a moldovenilor.
Aceasta demonstrează că moldoveanul, cel puţin care nu ţine banul la ciorap sau sub saltea, preferă instrumente „leneşe” de păstrare a banilor.

Statisticele demonstrează că mai puţin de 5% din toţi beneficiarii remitenţelor de peste hotare reinvestesc banii primiţi în afaceri. Instrument care necesită un risc şi responsabilitate mare din partea investitorului. În schimb, oferă posibilitatea obţinerii unui profit incomparabil mai mare.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *