Actualitate

Unii calai nu mi l-au dat, iar altii imi cer certificatul de mostenire

M-am nascut si am copilarit la Temeleuti, r-l Vertiujeni (in prezent – Floresti). Casatorindu-ma, parintii mi-au dat drept zestre o junca, doua oi si toate obiectele casnice necesare unei gospodine tinere. Parintii sotului ne-au dat o casa, care era in aceeasi curte cu casa lor batraneasca. Gospodaria era comuna. Pamantul nostru a fost luat in colhoz. Aveam o gradina noi, tinerii, si una batranii, ca orice familie de colhoznici. Sotul meu a luptat pe front impotriva fascismului in cel de-al Doilea Razboi Mondial. Noi, ramasi in spatele frontului, am muncit zi si noapte – flamanzi, desculti si dezbracati – pentru a sustine armata.

Am dat imprumuturi statului pe care nu ni le-au mai intors. Ca rasplata, in miezul noptii din 6 iulie 1949, ne-au deportat, pe mine – insarcinata – si pe socrii mei. Sotul in acea noapte nu era acasa. Pe drum spre Rasaritul Departat, in lagarul de repartizare Bolsoi Never, reg. Amur, la 21 august 1949, am nascut-o pe fiica mea, Liuba Lisnic. Deoarece nu aveam la mine certificatul de casatorie, ea a fost inregistrata, la 2 ianuarie 1950, drept copil nelegitim, fara tata, si azi nu are dreptul la averea confiscata.

In Siberia, socrii au trait cu mine, am ingrijit de ei pana la moarte si i-am inmormantat pe meleaguri straine. In 1953, am primit instiintare de la comenduirea din Uval ca avem dreptul sa ne intoarcem in patrie, unde trebuia sa ne fie restituita averea confiscata, costul drumului, dar si dauna morala. A trebuit sa mai muncesc trei ani, ca sa adun bani de drum spre casa.
Ajunsa in sat, cu copiii inca mici, a trebuit sa ma opresc sub gardul casei, care nu-mi mai apartinea. M-am adresat la instantele juridice.

Unii imi spuneau ca am dreptul la gospodarie, altii – ca e nevoie de testament de la socrii decedati si alte documente care sa confirme gradul de rudenie. Dar nu le puteam obtine. Am fost nevoita sa ma angajez la fabrica de zahar din Ghindesti, Floresti, unde locuiesc pana in prezent. Cu timpul, am primit instiintare sa depunem toate documentele de reabilitare la comisia raionala de restituire a averii confiscate.

Am 83 de ani, sunt invalida, oarba si bolnava de picioare. Am facut sute de drumuri de la Ghindesti la Floresti, dar oficialitatile imi spun ca este o lege care nu-mi permite sa ma folosesc de aceste drepturi, pentru ca n-am ramas sa traiesc in mijlocul drumului. In schimb, nici refuz nu-mi dau. Oare este vreo lege mondiala, care mi-ar da dreptul sa traiesc si eu macar o zi linistita si fericita?

Detin actul de confiscare – nr. 1 de la 7.VIII.1949 – a averii si a tuturor bunurilor materiale transmise la pastrare in depozitul din Vascauti, pe numele socrului Lisnic. Am trei confirmari de la consatenii mei din Temeleuti – Raisa Cernovol, Varvara Beleuta, Vasile Ursu – si de la primarul localitatii ca eu cu adevarat am fost sotia lui Lisnic Simion Trifan (n. 1912); ca, in 1949, am fost deportata impreuna cu socrii mei – Lisnic Trifan si Lisnic Alexandra – in Siberia, unde ei au decedat in 1950 si ca, cu adevarat, i-am inmormantat in Siberia. Iar in 1964, intorcandu-ma din Siberia la Temeleuti, am locuit timp de doua luni de zile pe la rude, apoi m-am angajat la lucru la Ghindesti, unde locuiesc si acum.

Pot prezenta toate documentele

La fel, A. Melghii confirma de la primarie prin semnatura ca, in 1978, mi-am inmormantat sotul – Lisnic Simion Trifan. Este si confirmarea ca, in 1949, locuiam la Temeleuti si ca gospodaria noastra a fost ocupata de Ugolnikov Grigori, trimis la lucru din Rusia, ca specialist. E documentat si faptul ca am nascut-o pe fiica mea Liuba in drum spre locul deportarii. Am si actul de casatorie cu nr. 7 din 18.07.48 de la Primaria Temeleuti, r-l Camenca. Pot prezenta si Legitimatia nr. 298, conform careia beneficiez de inlesniri acordate victimelor represiunilor politice reabilitate; copia adeverintei de inmormantare a soacrei Lisnic Alexandra cu nr. 4 din noiembrie 1950; copia certificatului de inmormantare a sotului, cu nr. 10 din 18.VII.78, eliberat de Primaria Temeleuti. Prin adeverinta nr. 8/4-L-525 de la 17.02.93 se confirma ca eu cu adevarat am fost deportata si m-am aflat la evidenta din 6.VII.49 pana la 28.V.54 in regiunea Kurgan, cand, in baza Hotararii SM al RSSM din 10.04.89, am fost reabilitata.

Prin Hotararea Comitetului executiv raional Camenca, din 24.V.90, despre intoarcerea averii si compensarii pagubei pricinuite de pe urma represiunilor fortate in anul 1949, Sectia raionala de finante Camenca era obligata sa-mi restituie costul averii confiscate anterior; colhozul local urma sa-mi restituie toate bunurile materiale confiscate: vitele, pasarile, albinele, casa de locuit, inventarul agricol, graul, porumbul si altele sau, in lipsa de aceste bunuri, sa-mi restituie pretul lor la tarifele actuale de achizitie.

Mai tarziu, am depus documentele necesare pentru restituirea bunurilor sau compensarea valorii acestora la comisia raionala Floresti pentru examinarea cererilor persoanelor supuse represiunilor. Mihai Rusu, presedintele Comitetului raional Floresti, prin scrisoarea nr. 6-03/1-20 din 12.01.2009, imi comunica precum ca nu am depus toate actele necesare, ca n-am putut prezenta testamentul cu actele de mostenire pe numele meu… Cei de la Consiliu m-au pus in situatie complicata, deoarece in scrisoarea de raspuns a lui Nicolae Esanu, viceministru, cu nr. 03/2232 din 13.11.2006, se mentioneaza: „…daca lipsesc careva acte necesare (in cazul meu – testamentul – n.n.) sau sunt incomplete, apoi comisia va stabili componenta bunurilor in baza altor probe legale…”. Domnilor, in noaptea de 6.VII.49, cand m-au luat ilegal in Siberia, cu socrii mei, cei care m-au supus represiunilor comuniste nu mi-au eliberat certificat de mostenire a averii de la socrii si parintii mei.

Totul e in beneficiul celor care m-au ridicat…

…In actele de confiscare a bunurilor materiale nu s-a identificat aparte averea mea si a sotului, ci s-a predat totul la hurta, ca fiind parte componenta numai a averii socrilor. Cum sa inventez eu acum acel certificat, daca la moment n-a fost intocmit? Prin scrisoarea de garantie parvenita de la Mihai Rusu, mi se garanteaza intr-un fel ca eu, Lisnic Iustina Carp – categoria: victime reabilitate ale represiunilor politice -, pot beneficia de un credit in suma de douazeci si cinci mii lei, pe termen de cinci ani, pentru reparatia capitala a spatiului locativ, cu toate angajamentele ce urmeaza din partea mea, dar n-a fost sa fie, deoarece s-a taraganat luarea deciziei respective. Apoi: daca nu mi s-au restituit cele confiscate, s-a ajuns la concluzia ca nici nu merit asemenea credit. Iata asa! Pana la urma, totul e in beneficiul celor care m-au ridicat noaptea din pat, gravida si nevinovata. La 83 de ani, oarba si bolnava, umblu pe drumuri si nu mai pot da de capat ispravilor comuniste, diriguite cu mare bagare de seama timp de 50 de ani.

Judecatoria Floresti refuza sa-mi accepte cazul, pe motiv ca n-am testament de la socrii care au decedat in Siberia si isi dorm somnul vesnic in pamant strain…

Iustina Lisnic,
or. Ghindesti, r-l Floresti

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *